Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Neli Cornea, un nume pe nedrept uitat

29 June 2018

Unde sunt jurnalele de altădată?

Cine mai citește memorii și jurnale astăzi? Jurnalul a reprezentat întotdeauna o modalitate vie de povestire cu tâlc a vieții. Poate că dintre toate genurile literare, jurnalul este, într-adevăr, cea mai vie formă a scrierii.

În perioada Primului Război Mondial, jurnalele au luat proporții masive, în special în ceea ce privește literatura feminină, pentru că după cum știm din poveștile din manualele de istorie, o mare parte dintre femeile românce, printre care le amintesc pe Regina Maria, Olga Sturdza, Nadeja Ştirbei, Sabina Cantacuzino, Martha Bibescu au fost implicate în nenumărate activități de caritate, fondând chiar societăți filantropice și cantine pentru răniți.

Cine îți amintește de Neli Cornea?

NELI CORNEA

Printre femeile ce au înfruntat frontul războiului a fost și Neli Cornea, diarista primului război mondial, a cărei biografie este aproape inexistentă astăzi, un nume uitat și aproape total necunoscut generației noastre.

În timpul Marelui Război, femeile au fost foarte active în cadrul Crucii Roşii şi al altor organizații caritabile. Atât pentru cele din clasa de mijloc, cât și pentru cele ce aparțineau elitei sociale, familiarizate cu munca de caritate, războiul a fost o perioadă de serviciu intens. Printre eroinele frontului, o aveam și pe  Neli Cornea, care începe să lucreze într-un spital pentru răniții frontului și care ne-a lăsat drept moștenire un jurnal cu experiența personală pe care a trăit-o dincolo de cortina frontului.

Tot aici, aș dori s-o amintesc și pe venerabila doamnă Hortensia Papadat Bengescu, cu un jurnal evocator  pentru acea perioadă, ce ia proporții de peste 400 de pagini, un adevărat „Balaur” – un titlu extrem de sugestiv, ce reprezenta în sorginte trenul ce căra răniții de pe frontul războiului.

Cu aceeași scriitură masculină, pe care astăzi o mai regăsim poate doar la Elena Ferrante, își începe și Neli Cornea amintirile ce au marcat-o de-a lungul acestei perioade zbuciumate. Intrând în mijlocul fumului negru al războiului și al suferinței pe care o resimte, aceasta își începe într-un ex-abrupto primele impresii și trăiri „Țara, zguduită din temelii de chemarea goanelor, sate și orașe cutreerate de mobilizare, hotarele’n foc, Bufnituri de bombe ale Zeppelinului, trecerea Caripaților, ocuparea Brașovului. Minuni!… Și …spaime. Suntem luați, într’un cuvânt; în vârtejul sângeros al războiului mondial”.

Întâmpinând intermitențele morții și ale groazei, Neli descrie cu o acuratețe și autenticitate scenele războiului, sub forma unui climax al spaimei, al ororii și al neputinței.

„Rănile cele mai grozave ce văd aici, zdrențele cărnii, spintecată de gloanțe și de schije, la unii înnegrite de putreziciune, îmi reamintesc cuvintele fiului meu erou, întors de la bătălia de la Jiu: «nu-ți poți închipui grozăvia luptelor cu armele moderne și… zădărnicia jertfelor noastre». Și mă umplu de revoltă.”

Îngrozită de cele văzute, aceasta își începe jurnalul într-o manieră oficială și vânjoasă cu privire la primul Război Mondial, am putea spune că își începe scriitura într-un registru masculin, în care vedem o conștiință națională exacerbată, demnă de un bărbat brav al vremii și continuă în a invoca mai departe sentimentul frânt al dragostei de mamă, ai cărei trei fii sunt muribunzi ai frontului.

Niște memorii îngăimate pe 130 de pagini galbene, în care mirosul fricii și al morții se împletesc cu conștiința națională de a își apăra propria țară, un glas al pământului și un al glas al inimii, încătușat de disperare, al unei mamei, la neputința de a își revedea fiii.

“Nu suntem eroi, dragă prietene, ci numai oameni oropsiți aruncați în vârtejul morţii” spunea, pe drept cuvânt, un memorialist (Dominic Stanca, Între două fronturi).

„Seninătatea morții mă’nghețase. E îngrozitorul moment, când nu-ți vine să crezi că-i cu putință posibilul: moartea, în toată tragedia-i înspăimântătoare. Amețeam. Parcă un pumn de fer mi s’a înfipt în ceafă ca să mă doboare.”

Drept vorbind, în perioada crâncenă a Primul Război Mondial, mii de femei au stat alături de cei aflați în suferință, dedicându-se trup și suflet răniților frontului, însă, fără această dragoste de aproape, fără sentimentele lor profund creștine, cu siguranță, totul ar fi fost mai greu. Adevărat că în timpul războiul coeziunea socială era poate mai strânsă din cauza suferinței pricinuite, dar toată această dragoste pe care o regăsim astăzi descrisă în scrierile lor memorialistice, acea dragoste biblică față de aproape și compasiunea față de cei suferinzi pe front au la bază un sentiment profund creștin.

Guest post by Ina Maria Stoica

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Se spune că părinții nu mor niciodată…

Un secret vinovat

Mă gândesc la EL, cine o fi, ce destin urmează să poarte…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,259 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro