America, anul 1935. Marea criză economică se întindea, creştea, demoraliza o societate care nu era învăţată să-şi ţină privirea în jos şi să se lase înfrântă. În apogeul crizei, câţiva foşti poliţişti newyorkezi au ajuns la concluzia că metoda cea mai bună de a depăşi momentul este să organizeze o expoziţie universală. Au înfiinţat New York World’s Fair Corporation, cu sediul în Empire State Building şi după patru ani de planuri, proiecte, discuţii, în 30 aprilie 1939, în ziua când se sărbătoreau 150 de ani de când fusese instituit primul preşedinte al ţării, George Washington, au inaugurat New York World’s Fair, al doilea cel mai mare târg din America tuturor timpurilor, depăşit doar de Louisiana Purchase Exposition din 1904.
Pentru eveniment a fost atunci special amenajat parcul Flushing Meadows, unde, pe o suprafaţă de aproape 500 de hectare, s-au construit pavilioane impresionante ca formă. Arhitecţii care le-au gândit au fost susţinuţi şi încurajaţi, fie de corporaţiile unde lucrau, fie de instituţiile guvernamentale implicate în proiect, să fie creativi, inspiraţi, futurişti, să arate lumii designeul zilei de mâine.
În atitudinea asta îndrăzneaţă se regăsea şi sloganul expoziţiei, Dawn of A New Day, Începutul unei lumi noi, o promisiune făcută de organizatori vizitatorilor (deşi nu tot ce au spus s-a şi realizat, cele mai multe au fost pe aproape). Era gândit ca locul unde oamenii vin acum şi privesc viitorul modelat de minţi vizionare, deşi principalul scop era să dea o stare de bine americanilor tot mai deprimaţi de criză, să educe gustul publicului şi să le ofere oamenilor de afaceri oportunităţi de investiţii.
Expoziţia Universală de la New York era împărţită pe mai multe zone cu tematici diferite, cele mai interesante fiind Transportation Zone, Communications and Business Systems Zone, Food Zone, Government Zone.
Printre vedetele evenimentului a fost Westinghouse Time Capsule, o capsulă a timpului care va fi deschisă în anul 6939, adică peste 5000 de ani de la momentul expoziţiei şi peste 4926 ani de acum înainte. Capsula, care este asemenea unui tub, păstrează în ea scrieri semnate de Albert Einstein şi Thomas Mann, un dolar, milioane de pagini de text salvate pe microfilm, copii ale revistei Life, un aparat de ras Gillete Safety, un ceas Mickey Mouse, o păpuşă kewpie, dar şi seminţe de tutun, bumbac, orez, grâu, porumb. Este îngropată la 15 metri, în parcul unde a avut loc expoziţia, împreună cu o altă capsulă la fel ca formă, diferită în conţinut, creată pentru târgul din 1964, locul fiind marcat cu o placă.
Unul dintre cele mai atractive pavilioane, probabil cel mai, a fost cel creat de General Motors. Renumitul designer industrial din acea perioadă, Norman Bel Geddes, a proiectat pe o suprafaţă de 3.300 m² expoziţia Futurama prin care vizitatorii erau purtaţi într-o imensă şi năucitoare dioramă ce ilustra o parte din Statele Unite.
Era un tablou impresionant de autostrăzi, oraşe, 500.000 de locuinţe şi 50.000 de automobile, transport pe apă şi o mulţime de specii de copaci, totul în miniatură.
Vizitatorii erau transportaţi pe scaune şi plimbaţi pe deasupra exponatelor şi, pe parcursul traseului, aceste elemente din dioramă, iniţial văzute în proporţii mici, creşteau, tot creşteau, până când se ajungea într-o zonă construită în mărime reală, cu o stradă încadrată de clădiri şi magazine. Printre acestea, un dealer auto şi un magazin cu electrocasnice, unde erau expuse cele mai noi produse GM şi Frigidaire.
Chiar dacă prezentările aveau misiunea de a educa şi de a informa şi mai ales pentru a-i conecta pe oameni la tehnologia viitorului, multe dintre inovaţiile expuse atunci au devenit în anii următori produse fabricate în serie şi vândute cu succes. Ceea ce oamenii au văzut la Expoziţia universală de la New York, au vrut şi pentru ei. Iar după terminarea războiului (Al Doilea Război Mondial), s-a pornit maşinăria de marketing de a da oamenilor ceea ce vroiau sau ceea ce credeau că vor ori poate ceea ce producătorii se gândeau că oamenii îşi doresc.
60 de ţări au venit la Expoziţia din New York, fiecare invitaţie fiind de altfel şi o încercare de a a scăpa de sub teroarea războiului ce ameninţa Europa şi de a arăta lumii că există întotdeauna o variantă mai bună de a trăi, alegând înţelegerea între naţiuni.
În pavilionul bratanic a fost adusă o copie a celebrei Magna Carta (Magna Charta Libertatum, Marea Cartă a Libertăților), un document emis în 1215 în timpul domniei lui Ioan Plantagenetul, poreclit Ioan fără de Ţară (John Lackland), ce aparţinea catedralei Lincoln.
A fost pentru prima dată când acest document a fost scos din Marea Britanie şi pe undeva i s-a arătat norocul. În timpul Expoziţiei, Marea Britanie a fost prinsă în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar, pentru siguranţă, Magna Carta a fost păstrată la baza militară Fort Knox, Kentucky, exact lângă copia originală a constituţiei americane, şi transportată înapoi în Anglia, în 1947.
Deschis în două sesiuni, din aprilie până în octombrie în 1939 şi 1940, New York World’s Fair a fost vizitat de peste 45 de milioane de oameni. Amuzant şi de aşteptat, în ciuda eforturilor organizatorilor de a face o distinsă Expoziţie educaţională şi corporate, vizitatorii au preferat în special locul de distracţii care nici măcar nu a fost integrat în conceptul tematic şi nici promovat. Şi totuşi, a avut cel mai mare succes, ceea ce i-a determinat ca în anul următor să schimbe strategia: mai puţină educaţie, mai multă distracţie. Lumea stătea la coadă să se dea în montagne russe şi să fie plimbată sus-jos în paraşute agăţate de un turn înalt de aproape 80 de metri. Dacă ai văzut Mr. şi Mrs. Smith, filmul lui Alfred Hitchcock, din 1941, îţi aminteşti probabil de Ann (Carole Lombard) şi David (Robert Montgomery) rămaşi blocaţi la zeci de metri de pământ, în paraşută, şi replica lui: “E bine să ne păstrăm calmul şi să rămânem aici”. Secvenţa a fost filmată la târg, în Parachute Jump.
Şi România a fost printre invitaţi la Expoziţia Universală de la New York. În aprilie 1939, la pavilioanele României a ajuns şi Maria Tănase, alături de George Enescu, Constantin Brâncuşi şi profesorul Dimitrie Gusti.
În ciuda numărului impresionant de vizitatori, aceştia le-au adus organizatorilor doar 48 de milioane de dolari, ceea ce a fost un eşec financiar, având în vedere că s-au investit 67 de milioane de dolari. La terminarea târgului, Fair Corporation şi-a declarat falimentul.
Citiţi şi
La câți stăpâni poate slugări și lacheul Simion?
Cine se tot amestecă în problemele interne ale României?
Singura frumusețe care nu dispare niciodată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
