Nichita Stănescu și 🌿Gabriela Melinescu 🌿(16 august 1942 – 15 octombrie 2024), în anii în care au fost iubiți.
“Am avut și eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt, ci până în pânzele albe ale capătului. Faptul că ne iubeam ca disperații și eram în stare de orice unul pentru altul a făcut din relația mea cu Gabriela o poveste de dragoste irepetabilă.” Nichita
Pe spatele fotografiei e scris cu creionul: Nichita + Gabriela “În curtea cu pavajul gri 1966 – vara apariției “Primele elegii”
Dar cine a fost Gabriela Melinescu, pentru că nedrept ar fi să fie socotită de necunoscători doar ca una dintre iubitele lui Nichita. 🙂
“Gabriela a făcut parte din generația de aur de scriitori care a reînviat poezia ce murise în perioada stalinistă. Avea un farmec care l-a făcut pe Nichita să se îndrăgostească subit de ea. Pe lângă talent și frumusețe, avea o inteligență artistică ce a făcut-o să scrie cărți speciale“. – Mircea Dinescu
„A fost un Chagall al literaturii, stilul fiind considerat ușor suprarealist“. – editura Albert Bonniers Förlag.
În cartea sa ”Scriitor în comunism”, Ștefan Agopian își amintește:
”îți tăia respirația când o vedeai prima oară”. Și tot el povestește că, gelos și posesiv, pe vremea când era împreună cu Gabriela Melinescu, Nichita Stănescu o abuza pe tânăra poetă. „Ca să fie sigur că n-o va pierde, îi lua cheile și o încuia în casă, uitând să se întoarcă, câte o zi, două. Într-o zi, a pierdut-o. Era în 1970“.
După despărțirea de Nichita, Gabriela Melinescu s-a stabilit în Suedia, s-a căsătorit cu editorul suedez Rene Coeckelberghs și a ajuns rapid în elita literară a țării de adopție.
Câteva decenii mai târziu, Gabriela a povestit:
„Nichita era un fenomen, era o lume întreagă, se născuse cu poezia în el. Am înțeles mai bine de la el ce înseamnă să scrii, fiindcă nu e vorba doar de nevoia de confesiune, ci mai ales de creație. Datorită lui am aflat că purtam o lume în mine și că trebuia s-o exprim; și că a scrie înseamnă să fii conștient de tot ce există. Fiindcă și eu și Nichita, cunoscându-ne prin scris, nu voiam să trăim într-un mod inconștient – e foarte important pentru un scriitor să exprime viața. Tot de la el am înțeles că nu există lucru mai greu decât a trăi. Iar noi trăiam ca să dăm formă lucrurilor care nu aveau formă. Sentimentelor. Arta ne ia cu ea într-o călătorie orfică în adâncul psihicului omenesc. Ne ajută să înțelegem mai bine care e rostul nostru pe lume. La întâlniri, ne citeam unul altuia poemele pe care le scriam și, cu timpul, Nichita ajunsese să-mi dicteze mie poemele lui. El era mai puțin interesat să publice, nu-l interesa să-și adune toate hârtiile, nu era egoist cum sunt de obicei scriitorii. Dar eu le-am strâns și le-am dat unei dactilografe de la România literară, să le bată la mașină. După aceea i le-am dat lui Nichita. Și așa au apărut cărțile lui. Eu l-am ajutat să nu se împrăștie, să nu risipească sau să arunce la gunoi improvizațiile pe care le făcea. Unele erau poeme extraordinare.“
Ce altă dovadă de dragoste? 🙂 Dar Gabriela a fost o poetă și o scriitoare cu propria valoare recunoscută. Toată opera ei (peste 20 de volume) este un spectacol de inteligență. Să căutați “Jurnalul suedez”. Dacă v-a plăcut de Jeni Acterian, o veți iubi și pe Gabriela. Care și-a trăit ultimii ani într-un azil din apropiere de Stockholm…
Vă las și un interviu luat de Doru Iftime când Gabriela a împlinit 80 de ani. Foarte bun interviu.
Citiți și Să știi că tu o să fii nevasta mea! despre ultima iubire pământeană a lui Nichita.
Citiţi şi
Cea mai scumpă de pe lume – Nichita Stănescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
