Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu neapărat al meu, dar cu mine

8 November 2019

Au trecut mai bine de şapte ani de când eşti al meu. Bine, nu neapărat al meu, dar cu mine (că am citit eu undeva că nu-i sănătos să te referi la fiinţe ca şi când ţi-ar aparţine).

Te cunosc de pe vremea când eram o copilă cu capul în nori şi îmi amintesc cu drag cum au trecut atâţia ani peste noi, fără să avem măcar idee cât de importanţi aveam să fim unul în viaţa celuilalt. Acum, parcă, oricât încerc săîmi amintesc de tine înainte de mine îmi dă cu virgulă. Un fel de viaţa mea a început cu tine, dar, de fapt, e vorba despre faptul că abia lângă tine am înţeles sensul. Tu, eu, copilul nostru. Aşa a trebuit să fie de la început. A durat puţin până să vedem asta. Vreo 8 ani. Dar a meritat aşteptarea. Cred.

Sună pompos, ştiu. Dar aia e, ştiai de la început că-mi plac cuvintele mari şi declaraţiile cu minim 400 de cuvinte scrise pe HÂRTIE, de mână. N-aveai cum să nu ştii că, de cel puţin 5 ori pe an, mă rugam de tine să-mi laşi o scrisorică de dragoste în cutia poştală. Am renunţat la idee când am conştientizat în sfârşit că n-am cu cine. Chiar de ţi-as crăpa capul şi să-ţi îndes nişte romantism în el, te-ai lupta cu tine numai să nu cumva să câştige bătălia inamicul tău numărul 1.

Suntem atât de diferiţi, că mă mir şi eu cum de ne suportăm încă unul pe celălalt. Mă gândesc că, deşi în peisajul modern dragostea nu trece prin stomac, la tine trebuie să treacă. Altfel nu îmi explic cum de încă n-ai luat-o la fugă.

De ceva timp tot analizez toată relaţia noastră, de la început până acum. Şi iniţial am zis: Ha! Am găsit problema, el nu mai e ca la început! Nu-i mai bate inima tare când îmi zice te iubesc şi nu mă mai pupă aşa cu foc când mi se năzare mie ( Nu că ţi-aş zice Pupă-mă, bă! Mă aştept, aşa cum e normal, să îmi citeşti gândurile). Ai zice că m-am lecuit după ce prima dată când mi-ai zis te iubesc am crezut că s-a dus naibii vacanţa noastră şi am stat cu mâna pe telefon 20 de minute să fiu sigură că pot sa chem repede ambulanţa în caz de nevoie. Dar gata, nu mai vreau bătăi d-astea de inimă şi de cap.

Ce m-o fi apucat pe mine să mă aştept ca relaţia noastră să nu se fi schimbat în tot timpul ăsta? Noi doi suntem alţii, aşa e normal. Oamenii  se schimbă în timp, evoluează şi învaţă din experienţe si momente. Mi-au trebuit 30 de ani ( ştiu, sunt mai înceată ) să înţeleg că poveştile cu Făt-Frumos sunt doar asta. Poveşti. Aşa cum nici eu nu sunt vreo Cosânzeană, nu pot să mă aştept ca tu să fii cine ştie ce actor dintr-un film de Crăciun marca Hallmark. Cum ai putea fi când, după 50 de ore de travaliu, primul lucru pe care l-ai zis după ce am născut a fost Iubire, eu prin asta nu mai vreau să trec, sunt rupt! Pe moment am avut intenţia să arunc cu patul în tine. Dar m-a bufnit râsul. Pentru că mi-am amintit că dacă ai nasul înfundat stai în pat toată ziua. Deja trecusei în liga întâi, asistaseși la naşterea copilului tău, meritai puţină înţelegere.

Sau când făceai planuri măreţe pentru cadoul de Crăciun şi mi-ai luat exact ce ţi-am zis că nu vreau. Cine face aşa ceva? Unul care nu dă doi bani, o să ziceţi toţi, şi pe bună dreptate. Că şi eu tot asta am crezut multă vreme. Mi-a luat ceva timp sa înţeleg că te-am terorizat cu ideile mele trăsnite şi din două rele alegi răul mai mic. Parcă te şi aud Măcar să se supere că i-am luat ceva nasol decât că n-am luat nimic! Pentru că îţi pasă şi pentru că aşa esti tu, ameţit şi cu capul încă în nori, la fel ca atunci când ne-am cunoscut la cincisprezece ani.

Citiți și De ce iubim bărbații

Acum ştiu că mă iubeşti, pentru că mă suni să mă întrebi dacă am mâncat. Şi îmi zici că-s frumoasă chiar şi dimineaţa, când arăt ca un câine plouat. Şi atunci când trebuie să iei o decizie ( chiar şi chestii personale care nu mă privesc neapărat) mă întrebi eu ce aş face. Păi ce declaraţie de dragoste e mai frumoasă decât asta? Decât faptul că ai încredere în mine şi sunt prima pe care o suni, fie că-i de rău sau bine. Mi-a luat ceva să înţeleg că faptele pot să spună infinit mai mult decât 400 de cuvinte, dar am înţeles acum. Ştiu că pentru tine noi venim înainte de orice şi oricine şi nimic nu mă poate face mai fericită.

Te iubesc. Şi tu mă iubești. Nu ca-n filme, dar e ok. Ştiu că fiul meu are toate şansele să fie un bărbat grozav, dacă-ţi urmează exemplul.

Guest post by Elena

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

 



Citiţi şi

A fost odată ca niciodată o femeie cam proastă

Nu mai am răbdare să am răbdare

Cum se mai culca cu soția lui, dacă mă iubea pe mine?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro