Dă-le oamenilor din viaţa ta o şansă ca să vezi ce vor să devină: prieteni, duşmani, parteneri pentru scurt timp sau pentru o viaţă.
Lasă-i să se desfăşoare atâta timp cât au nevoie şi alege.
La un moment dat, dacă intenţiile lor nu sunt cele mai bune, vor obosi. Vor obosi să se prefacă, iar drumurile către tine vor fi din ce în ce mai rare şi nu din cauza distanţei, ci pentru că acolo, undeva, nu rezonează cu ceea ce eşti sau ai putea fi, de fapt.
Prietenii, partenerii se cern singuri prin sita timpului şi nu trebuie să faci eforturi ca să-i separi. Lasă-i să treacă, să-ţi poarte amintirile, iar la un moment dat să-ţi recunoască amprenta asupra lor.
În goana după acel ceva, căutăm tot timpul compania altora, când, de fapt, ar trebui să ne căutăm pe noi. Suntem dependenţi de fericirea trăită la pătrat şi uităm că totul pleacă de la cât de mult ne acceptăm sau nu.
Ne dorim palate în care sufletului nostru îi este frică să trăiască, pentru că se simte atât de singur şi gol. Ne cramponăm de oameni cărora nu le e menit să ne însoţească şi intrăm în panică la prima insultă şi privire dispreţuitoare.
Ne este teamă să ne expunem sufletul în piaţă, la tarabă, considerând că suntem mult prea vulnerabili. Ne dorim în schimb trupuri perfecte, îmbrăcate într-o peliculă fină, de porţelan, şi aşteptăm ca altcineva din exterior să bată pentru a se auzi clinchetul din interior.
Cândva, sunetul acesta se auzea şi era cel mai fermecător dintre toate. Asta până când ne-am transformat într-o jucărie cu un defect major ce ar putea ajunge în nişte mâini nu prea dibace.
E mai important exteriorul decât ceea ce se ascunde în interior doar pentru că se vede sau pentru că sunt prea puţini aceia care vor într-adevăr să te cunoască? Nu ajungi oare să te simţi astfel precum un exemplar frumos expus într-o vitrină ce-şi caută cumpărător? Punem toate aceste eforturi de cosmetizare pe seama respectului faţă de propria persoană, găsindu-ne astfel o scuză pentru consumator.
Indiferent cât de mult ţi-ai retuşa exteriorul, există o poartă de comunicare care îţi poate arăta în orice moment cât de curat sau de murdar îţi este interiorul. Niciun om nu poate fi frumos, dacă ochii lui nu reflecta asta.
Aşadar nu căutaţi să vă retuşaţi fizicul la infinit, ci mai bine luaţi-vă sufletul în mâini şi întrebaţi-l ce mai face. Dacă nu-l veţi putea vedea, înseamnă că nici alţii nu au ce vedea la voi. Şi nu e din cauza faptului că v-aţi fi pierdut temporar vederea, ci doar pentru că, în goana după şlefuirea exterioară, aţi uitat să vă îngrijiţi exact sufletul. Atâta timp cât avem ochi şi posibilitatea de a împărţi priviri toţi putem fi frumoşi.
Pe Carmen o găsiţi întreagă aici.
Citiţi şi
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
