De obicei, ajungi să fii dezamăgit doar atunci când așteptările tale au fost diferite față de rezultate. De ce avem atunci totuşi aşteptări? De ce nu putem să luăm fiecare moment așa cum vine? De ce ne încăpățânăm să ne dorim situații ideale? Dacă nu ne-am dori prea multe, am fi oare mai fericiți? Ce s-ar întâmpla dacă am lăsa viața să ne surprindă de fiecare dată?
Să ridice mâna sus cine a ajuns la performanța de a lua fiecare clipă aşa cum vine ea! Eu, personal, încă nu am reuşit. Chiar dacă uneori îmi doresc asta, doar pentru a nu mai fi dezamăgită de fiecare dată când lucrurile se întâmplă altfel decât îmi doresc. Are cineva totuşi o rețetă ca de prăjitură pentru asta? Rămân veşnic recunoscătoare pentru ea şi promit să o pun în cutia de bijuterii cu mare valoare (măcar sentimentală).
Unele situații te copleşesc şi ajungi să nu mai poți apăsa pe frână oricât încerci. Tot schimbi vitezele haotic. Dar, la un moment dat, combustibilul tot se termină. Aşa că e mai bine să găseşti tu frâna înainte să rămâi fără combustibil.
E foarte interesant că ajungi în viață uneori să te legi la ochi cu o bandană şi să nu vezi unele momente importante şi oamenii cărora le pasă cu adevărat de tine, aşa cum eşti tu: om cu defecte, insuportabil uneori, dar totuşi iubit, indiferent de circumstanțe.
Şi totuşi tu îți doreşti uneori altceva, mai mult decât ceea ce ai deja. Nu te regăseşti în viața ta şi strigi după ajutor. Te aude cineva în afară de tine? Merită să faci efortul acesta? Te asigur că dacă nu îţi va răspunde nimeni, s-ar putea totuşi să te doară. Dar e strict treaba ta! Să ştii însă că nimeni în lumea asta nu e obligat să „take care of you or care about you”. Tot ce poți tu să faci în situația asta este să oferi tu ce ai mai bun! Poţi chiar să îți oferi sufletul pe tavă, dacă simți că asta îți doreşti cu adevărat. E minunat să oferi ce ai tu mai bun din tine. Indiferent de rezultat, tu ştii că ai dat tot ce ai putut şi ce ai avut mai frumos. Dar, te rog, nu uita însă că tu nu ai dreptul să ceri nimic, indiferent de situație şi împrejurare.
Când totuşi simți că primeşti mai puțin decât îți doreşti, înseamnă că ți-ai dorit prea mult şi aşteptările tale au fost mai mari decât realitatea. „Get used to that, because nothing can be changed”.
Să zicem că acum începi să construieşti un puzzle foarte complicat, dar în acelaşi timp extraordinar de frumos. Ai mari dificultăți în a pune unele piese. Vrei chiar să renunți uneori şi să laşi totul baltă. Totuşi, ceva nu îți dă voie să faci asta. Tu ştii că rezultatul va fi spectaculos! Aşa că îți dai tot interesul să pui piesele dificile acolo unde trebuie. Până la urmă reuşeşti să le aşezi şi pe acestea şi continui construcția începută. Ajungi spre final, şi mai ai de pus doar două piese. În mod normal, ultimele piese se pun cel mai uşor şi se aşaza de la sine. Simți însă tensiunea finalizării puzzle-ului, te tot învârți pe lângă ultimele piese, crezând că ceva miracol se va întâmpla. Doar trebuie să le aşezi şi să mergi mai departe. Easy as that! Or not? Ştii că trebuie totuşi să ajungi să vezi cum arată imaginea de sus, atunci când e gata. Dar ştii în acelaşi timp că atunci când s-a terminat, îl pui doar pe perete şi îl admiri, exact ca pe o operă de artă. Îți aduci aminte de fiecare piesă pe care ai potrivit-o în întreg. Simți fiecare moment în care ai mai pus câte o bucățică din imaginea acum completă, care e perfectă. O retrăieşti intens cu o bucurie dulce-amară. Ştii că ce e frumos trece repede şi te întristezi. Cel mai bine este să îți faci câte o poză la fiecare piesă şi să o lipeşti pe inimă. De acolo nu o va lua nimeni. Sau să înveți să construieşti puzzle-uri micuțe din fiecare moment pe care îl experimentezi în viață de acum înainte. Nici tu nu ştii, de fapt, cum e mai bine…
Cert este că ai oameni faini în jurul tău în fiecare clipă, cu fiecare poți face câte un puzzle individual. E chiar palpitant. Cel mai important este să nu renunți niciodata să construieşti. Fă cât mai multe puzzle-uri, ca să ai ce admira la final. Sigur că, în cele din urmă, unele puzzle-uri vor fi mai speciale decât altele. E normal să fie aşa! Vei avea puzzle-uri cu imagini despre iubire, prietenie, relații interumane şi multe altele – las lista deschisă! Poți să îl faci pe care vrei tu cel mai special. E decizia ta şi îți aparține în totalitate. Nu trebuie să explici nimănui de ce ai decis aşa. E doar puzzle-ul tău!
Cum va fi de acum înainte? Va fi bine! Trebuie să învățăm să mai reducem aşteptările şi să ne bucurăm mai mult de ce primim, aşa cum primim de la viață.
E aici toamna, aşa că vă las cu „simbolismul de toamnă” al lui Mihai Codreanu, dorindu-mi atât mie, cât şi vouă să ne găsim chemarea:
„Ascultă glasul frunzelor bronzate,
Când asprul vânt de toamnă le frământă
E un suspin metalic ce-nspăimântă,
Pornit din mii de strune descordate.
Foşnesc prin goluri game variate
Şi-n nesfârşite şuierări s-avântă:
Vioare, flaute şi harfe cântă
Stridente psalmodii destrăbălate…
Ascultă glasul frunzelor pălite,
Când gem de vântul toamnei biciuite
Şi cad… şi mor, îngălbenind cărarea…
E comedie plânsul lor şi-i dramă:
Iar dacă vrai să-ţi înţelegi chemarea,
Ascultă glasul frunzelor de-aramă…”
Din volumul „Statui – Anotimpuri”, 1914
Guest post by Dana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Viitorul care ne depășește? Episodul 3 – Elon Musk: omul care comprimă viitorul
Dragostea, compasiunea și blândețea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
