O mână de femei. Singure

Anca Sfâriac

1 November 2015

anca sfariac

Mă tot gândesc, de ceva vreme, la femeile singure și încerc să caut un numitor comun de genul „așa da” sau „așa nu”. Și-apoi mintea vine ea singură să mă certe să alung din nou judecățile. De ce n-ar fi singure, dacă asta vor? Ei, minte ce-mi ești, dar unele nu sunt singure pentru că vor, ci pentru că n-au reușit să facă o relație să fie viabilă mai multă vreme sau până la adânci bătrâneți. Bătrâneți ale sufletului, cel puțin. Unele sunt disperate, altele se complac, altele au renunțat, iar unora le e foarte bine așa. Despre cele din urmă, n-am ce comenta.

Dorinda locuiește într-un oraș mare, râvnit de provinciali la capitolul „acolo eu să mor aș vrea”. Premiantă, olimpică, șefă de promoție, angajata de bază a unei multinaționale. Veselă, sociabilă, deschisă. Și singură. Ar vrea niște brațe pentru mai multă vreme. A avut câteva brațe, dar n-a fost să fie. Colegele și prietenele de-o tagmă s-au măritat, au trântit plozi, au mai și divorțat pe alocuri și iar și-au refăcut viețile, cum îi place lumii să spună. Ea, aceeași rutină, același job, mai câte-un curs, mai câte-o promovare, urcuș asigurat profesional. Și singură. Și nici măcar nu locuiește cu părinții.

Social isolation - sad lonely unhappy woman

Elisabeta e administrator al unei grădinițe. A avut bărbat, dar s-au despărțit. Și-a rămas așa, atârnând de viață, așteptând o altă jumătate și dorind cu disperare un copil. La partea cu jumătatea a mai renunțat de-o vreme și a început să facă tratament pentru a-și face un fiv. Îi e prea plină viața de voci gureșe, ca să nu facă măcar asta. A fost și la terapie, încercând să găsească răspunsuri. Niciun răspuns.

Andrada e medic de succes într-un spital pe măsură. Viața îi e mare parte spitalul. Cealaltă părticică e împărțită între mama cu care locuiește, mănăstirea unde pune mâna și sufletul, și ajută cu orice e nevoie, și muntele pe care evadează la aproape fiecare sfârșit de săptămână. A avut și ea, dar i-a plecat. Acum sunt foarte buni prieteni. Mai are un prieten cu care-și alină sau irită zilele, Max. În drumeții se așază la o parte și își privește prietenii înconjurați de jumătăți și copii. Tânjește mai ales după copii. Când își înalță rugile îndrăznește uneori să mai ceară o minune, deși anii sunt vechi. Când își înalță recunoștințele, îi mulțumește divinității pentru tot ce are și merge mai departe ajutând și sprijinind pe alții și pe pruncii lor.

Ionela e profesoară la țară, cochetă și zâmbitoare. Întâlnind-o, nu i-ai putea ghici taina. A trecut prin durerile facerii de două ori, a trecut prin tot ce trece o mamă la începuturi și apoi, a îngropat, pe rând, cele două suflețele. Celălalt suflet, a decis el singur și personal că nu mai merge, și-a făcut bagajul și dus a fost. Ea a rămas descoperită, neavând ce face altceva decât să se redescopere. Nu-și plânge de milă, nu se autovictimizează, dar își dorește o nouă viață. Iese cu fetele, râde, face lucruri pentru ea și e deschisă pentru orice nou. Care se lasă așteptat.

Ela e casnică. Divorț la activ, afacere eșuată, două fete mari liceene. Viața lor e viața ei și invers. Evadează des în mâncare și eșuează la fel de des în diete. E genul care nu spune „nu”. Nu știe, nu vrea și nu înțelege de ce-ar face-o, astfel că-și dedică timpul altora. Timp plin de un tumult groaznic, de o goană nebună. Poate de ea însăși.

Toate femeile astea sunt niște frumuseți. Punându-le una lângă cealaltă, n-ai ști pe cine să alegi și pe cine să nu lași. 🙂 Punând suflet lângă suflet, fiecare se dezvăluie altfel, mănunchiuri de petale diferite. Și tocmai ăsta e misterul lor, diversitatea. Numitorul comun e feminitatea, împărtășită altfel. Zeițe care uită că între ele și cele despre care penetul nu voia să scrie, nu există decât diferența de-a recunoaște că viețile lor sunt perfecte așa cum sunt. Că ne naștem și murim singure, și, între cele două stații, când stăm față în față cu noi, realizăm că suntem toți singuri pe lume. Brațele de care ne agățăm sunt doar liane care ne ajută să sărim de pe-un mal pe altul, de pe-un vârf pe altul, dintr-o viață în alta.

Anca Sfâriac



Citiţi şi

Virgin la 35 de ani

Ce-a învățat un tată divorțat din concediul cu copiii

Plecări

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,608 views

Your tuppence

  1. Ramona / 1 November 2015 17:24

    Concluzia de final este minunată, fantastic de adevarată. O spune o femeie momentan singură, care nu mai așteaptă nimic și lasă totul să o ia prin surprindere. Și de va fi singură pe mai departe nu-i este frică, și de n-are copii nu face un caz de disperare din asta. Fiecare își duce viața, bună, rea, așa cum o are și și-o clădește zi de zi. Nu toate măritatele si mamele sunt fericite cu ceea ce sunt ele acum. Unele ar vrea să dea timpul înapoi când erau făr de griji. Altele ar vrea să scape de prea multe constrângeri. E un fapt că ne-am obișnuit să fim doar nemulțumite că nu avem sau nu suntem ce e sau are X sau Y. Nu ne gândim, nu analizăm și dacă nouă ni s-ar potrivi postura respectivă.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro