O să fie bine! …mințeam

Silviu Iliuță

10 January 2017

silviu-iliutaVestea că noi formăm un cuplu a ajuns și pe la ai mei.

– Am înțeles că ai o prietenă, mă descoase bunica. Alta în afară de fata aia din afișul de pe șifonier, maică?

– Da, bunico. În carne și oase.

– Duminică o aduci la ziua mea!

– Păi, duminică nu putem, că…

– La ora 2!

Am ajuns la 80 de km de Bucureşti, într-un sat din Bărăgan.

Ziua bunicii Florica, o sărbătoare care în familia mea este mai importantă decât Paștele. Vreo zece rude adulte și niște plozi. Pe masa întinsă în curte mâncare și băutură cât pentru cincizeci de oameni.

– Ea e? întreabă bunica uitându-se la sifon.

Bunica are o problemă de vedere, nu știi niciodată cu cine vorbește.

– Amy.

– E slabă. Prea slabă. Seamănă cu curca aia cu gâtul golaș care a murit că nu mânca.

Mă uit la Amy. Nu îmi dau seama dacă schiţează un zâmbet sau este foarte constipată. Simt nevoia să o sărut pe obraz și să o încurajez:

– Gândește-te că eu m-am născut în familia asta.

Un ţoi de ţuică îi aterizează Ameliei în mână. Bunica dă noroc şi amândouă aruncă lichidul pe gâtlej.

– Phaaaa, tare! Aşa e, sunt slabă. Dar sunt sănătoasă, în felul meu. Și vă iubesc nepotul… La mulţi ani!

Bunica o priveşte cu ochii bulbucați, preţ de câteva secunde, fix între ochiul stâng şi ureche. Exact aşa cum îşi priveşte un uliu băut prada.

– Mănâncă!! îi porunceşte Ameliei, în timp ce o trântește pe un scaun de bucătărie.

Încerc să o scuz, îi spun că am mâncat covrigi pe drum. Aiurea!

În secunda următoare o lingură plină cu salată de boeuf asediază buzele dulci ale Ameliei. Le lovește periodic, așa cum un berbec se izbește în poarta cetății.

– E ziua mea, toată lumea mănâncă! zice bunica, împingându-i salata în gură.

Faţa iubitei mele a trecut de la culoarea aia dulce rozalie la un galben pai. Mi-e milă de ea, o să vomite. Chiar nu ar trebui să deschidă gura.
O, Doamne!

E alergică la ciuperci, nu ar trebui să mănânce… Prea târziu.

– Me merreu a f fost aşa sslabă?

familie-masa

Ăsta e unchiul meu, bețiv notoriu. O comă alcoolică la șase luni.

– Ia şi bea, ești prea slabă! La noi în familie femeile bea cot la cot cu… ăăă. Cot la cot!

Cu mişcările unui prestidigitator orb, unchiul toarnă într-o halbă de bere nişte vin. Mai precis, jumătate pe faţa de masă, jumătate pe mâna Ameliei, care încerca să acopere halba.

– Noroc! Şi când n ne-o hii mnmai rrău caca acum săa mne fie!

O apucă cu ambele mâini de cap şi o pupă undeva între nas și frunte.

Amelia se strâmbă scârbită, apoi mă privește cu ochi de caprioară împușcată, gata să izbucnească în lacrimi.

O iau de mână și îi șoptesc:

– Gândește-te la ceva fain: noi doi la mare la Costinești făcând dragoste pe o plajă…

Îi iau de pe nas o bucată de măslină lăsată de unchiul meu.

– … sau cât de fericită erai când nu îi cunoșteai pe ai mei, iubito. O să fie bine!

Mințeam.

– Stai, să p pun si fi sifon, că e ta taare!

Apoi unchiul eliberează vreo două jeturi de sifon pe sarmale şi prăjituri. Câteva picături nimeresc cu greu peste vinul din halbă.

Rudele mele au inventat vinul la halbă, sunt recunoascute pe plan mondial pentru asta .

Amy duce cu greutate halba la gură, parţial ameţită de ciuperci, parţial ameţită de damful unchiului meu. Îmi șoptește la ureche:

– Hai dracului de aici, că mă omoară ăştia!

– Te iubesc! Gândește-te, noi doi la munte…

– Taci în pu*a mea… cu muntele tău cu tot!

Până să îi prezint rudele, nici nu știam că Amy înjura.

– Stai! Stai! urlă mătuşa.

În sfârşit, un om normal la masa asta, gândesc! Aproape că mi-a venit inima la loc.

– Nu poţi bea aşa, pe stomacul gol! Ia nişte fripturică de post, umplută cu ciuperci, făcută de mine la cuptor. Reţeta e de la televizor de dimineaţă, bucătarul ăla gras, nu prea mi-a ieşit sosul!

Nu mai apuc să întreb ce înseamnă fripturică de post, că Amy mă apucă de guler:

– Băi, hai în morții mă-sii de viață de aici! ACUM, că MOR ÎNDOPATĂ!

În zece secunde, farfuria Ameliei era plină cu friptură, ciuperci, murături şi o cremă de o culoare dubioasă.

– Foarte bun! Mmmmm! zice Amy. Atât de bun, încât o să iau două porţii! Dar la pachet!

– La pachet??? sare bunica. Aici! Ești prea slabă, la pachet iei prăjituri! Şi cornuleţe! Deja le-am pregătit.

Şi ne arată spre două pungi pline.

– Număr până la 10! Apoi mă ridic şi plec şi îmi bag pu*a în toate neamurile tale!

Apoi rudele mele în care își băgase ea pu*a au început să îi explice Ameliei:

– că ar trebui să mănânce, că s-au auzit cazuri de oameni morţi de foame în Bucureşti,

– că o halbă de vin pe zi face bine la rinichi,

– că a doua halbă face bine la inimă,

– că se întăresc sânii dacă mănânci ridiche cu miere. Tot asta vindecă și cancerul, prostata și boala aia cu nume nemțesc.

Primesc un șut în gambă. Încă unul.

– Tu mă loveşti? o întreb pe iubirea mea.

– NU, MĂ-TA!!!! Normal că eu! Mergi sau plec?!

Îmi iau inima în dinţi. Totuşi, eu sunt bărbatul.

– Trebuie să plecăm, mai avem un coleg care…

– Nimeni nu pleacă până nu termină tot din farfurie! urlă bunica şi se ridică în picioare.

Dacă bunica s-a ridicat în picioare, eu ştiu că e treabă serioasă. Ea face asta doar când se întâmplă ceva cu adevărat memorabil într-o telenovelă.

Îmi înghit cuvintele şi schimb vorba:

– Unde e Nea Ionel?

Nea Ionel e vecinul bunicilor.

– Taman l-ai ratat, cu jumătate de oră înainte l-a luat masina.

– La Urziceni la spital. A păţit la fel ca la Crăciun.

Toate neamurile încep să râdă, ca și cum s-ar fi spus cea mai tare glumă. Psihopați!

– Îi fa face două cli clisme și dă a afară tot din el. Mai mâine e la șpriț înapoi, mă lămurește unchiul.

– Ca de obicei, completează bunica, uitându-se cu un ochi în ochii mei și cu celălalt la juma’ de metru de mine. Vezi că-ți vomită curca!

Amy era cu capul sub masă și-și murdărea pantofii cu toc cu bucățele de ciuperci.

Se opresc din râs.

Brusc nu se mai aude nici musca și ciudații ăia din familia mea o privesc îngrijorați.

Urmează o scenă dintr-un film horror: Amy se ridică încetișor de sub masă. Are cam multe firicele roșii în albul ochilor dați peste cap. Nu i-am mai văzut niciodată figura asta. Părul său blond și frumos îi stă ca o coamă de leu, după electrocutare. E frumoasă chiar și așa, cu bucățele de mâncare pe gât. Se șterge la gură cu mâneca și ridică amenințător un deget spre mine.

– Tu! Să te FUUUUU…!

Nu apucă să termine ce are de zis și capul îi cade ca o ghiulea pe masă.

O iau de mână. Este moale.

Nu am unde să i-o las pe masă de farfuriile cu mâncare. Așa că o așez temporar în castronul cu salată.

Bunica mea ia oglinda de pe grindă și i-o pune la gură.

Se aburește.

– Curca este VIE! dă verdictul cu voce tare.

– Ieeeeeeee!

Aplauze, urale, ovații, fluierături. Unchiul mă bate pe umăr:

– O lași așa ze.. zece minute, apoi îi dai cu fi.. sifon pe față să o trezești! Că se face pa… pastramă de oaie pe grătar.

Acesta este neamul meu. Iliuţii.

Fragment din volumul “Toate titlurile bune au fost date”. Cartea poate fi comandată aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

E mai bună o iubire adevărată neconsumată și dureroasă sau o minciună frumoasă?

Mi-a dat întâlnire misteriosul Bogdan

Spune, afurisito…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
28,564 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro