Țin minte că în seara aia era frig la Cornel. Nu funcționa căldura, iar eu asociam asta cu fericirea. De câte ori caloriferele erau oprite, veneam cu pături de acasă și ne înveleam.
Acum… gândiți-vă: Eu+Creața sub o pătură, beznă, într-o sufragerie, privind un film de dragoste. Dacă aveam noroc, chiar unul horror! Cu ea sărind în brațele mele.
– Stau două filme, că mi-e somn.
O trag lângă mine sub pătura cu carouri. Făceam parte dintre cei aleși. Vreo șase la număr. Aceia care aveau lângă ei o fată. În rest, băieți fără pereche, uitându-se la filme.
Nimic nu este mai trist decât un băiat uitându-se la alții care se giugiulesc pe sub pături, lângă el.
După o oră și jumătate, după ce s-a terminat Șocanta Asia, plictisită de lipsa mea de îndrăzneala, Creața a pus capul pe umărul meu.
– Oamenii ăstia din Asia chiar mănâncă șobolani și viermi, Băiețică?
– Da… e cumplit. E foamete, e o dramă!
Mă durea în cur, dar eram în stare să spun orice numai să stea pe umărul meu. Speram că, fiind așa aproape de mine, îmi poate simți bicepsii lucrați pe ascuns. Așa că, de câte ori respiram, îi încordam ușor.
După altă oră, mototolul din mine și-a făcut curaj. Am lăsat și eu capul pe capul ei.
În filmul pe care îl vedeam părea o poziție romantică, dar în realitate, tot ce simțeam era un ghemotoc de păr în gură.
– Îmi place Richard Gere, Băiețică. E atât de tandru cu ea!
– Bhlh, blhr!
– Te-ai înecat cu ceva, Băiețică? Îți dau un pumn în spate?
Apoi am pus o pernă pe picioare, iar ea și-a pus capul pe ea.
– E un bărbat minunat, o iubește mult, îmi zice impresionată. Iar ea e drăgăstoasă.
– De abia a luat-o. E curvă. O plătește cu 100 de Dolari să fie drăgăstoasă.
– Da, dar eu am văzut filmul. Știu ce urmează.
O mângâiam pe cap cu gesturi lente și, din când în cand îi luam câte un fir cârlionțat și îl înfășuram pe deget.
– Numai cu urechea ai grijă, te rog. Se infectează repede, am luat antibiotice ultima oară.
Richard Gere o săruta pe Julia Roberts pe ecran, iar în jurul nostru două cupluri în călduri trecuseră la treabă.
Pămpălăul blocului, un băiat înalt și foarte slab, călărea de zor o ochelaristă din cartier cu vreo 30 de kilograme mai dolofană.
Când era o scenă mai luminoasă pe ecran, îl vedeam pe pămpălău lingând gura, nasul sau rama ochelarilor. Am decis să nu mai privesc înspre ei.
Nici nu îmi amintesc de unde veneau mai multe gemete: din televizor sau din cameră.
– Băiețică, oare chiar există barbați atât de romantici?
Richard Gere îi dădea tipei un pahar cu vin și ciocneau.
– Vrei să pun suc de kiwi în pahare? zic și eu. Dăm noroc?
– Eu nu beau porcărie din aia verde!
Și uite așa îți taie femeile cheful de romantism! Lângă noi era un tip singur, îngrămădit sub pătură. Avea destul de multe zvâcniri ciudate. Cred că îl dădea gata Julia Roberts. În fine, nu ne judecați prea aspru. Repet: eram adolescenți!
Tot ce conta e că Maria era la mine în poală. Iar eu îi frecam de zor părul.
Pe la jumătatea filmului Frumușica (Pretty Woman), am băgat mâna sub pătură și am pus-o pe spatele ei. Fie ce-o fi!
– Nu îl lasă să o sărute! îmi povestește. Doar sex face cu el, sărutul e prea personal.
Ce vorbești?! Păi, mai înțelegeam eu ceva din ce e în mintea unei femei?
“Sărutul e prea personal, dar sexul nu, tâmpitule!”
Apoi, în timpul unei replici la care a râs, i-am strecurat rapid palma pe sub braț.
Nu știu dacă îți dai seama, cititorule, dar degetele mele erau la mai puțin de doi centimetri de sânii ei.
Știți cum se urcă un munte? Pas cu pas. Ei, așa am apropiat eu mâna de sânul ei stâng. De câte ori râdea, ridica puțin brațul, iar eu mai înaintam puțin. Și încă puțin, și încă puțin! Așteptam replicile amuzante ca pe minuni! Dar, din păcate, Richard Gere este haios ca un tanc rusesc.
Probabil înmuiată de chinul meu, Creața a început la un moment dat să râdă aiurea.
Richard: ”You could be so much more!”
Creața: “Hahaha!”
Julia: “I’m gonna treat you so nice, you’re never gonna let me go.”
Creața: “Hihihi!”
M-a ajutat să înaintez pe sânul ei, iar eu aveam grijă să nu dau niciun pic înapoi.
Spre final, când Richard Gere s-a cățărat pe scările metalice ca să ajungă în apartamentul Juliei, mâna mea se cățărase și ea pe suzeta stângă a Creței.
Ptiu, drace!
Ptiu, drace!
Atingeam un sân! Și nu era al Sabrinei, de pe posterul din camera mea.
UN SÂN AL UNEI FEMEI ÎN CARNE ȘI OASE!
În momentul ăla a început războiul dintre cap și organul fericirii. Lupta grea a durat câteva secunde. Capul a fost învins, iar sângele s-a scurs tot înspre organul fericirii. Foarte mulți soldați, a se citi neuroni, au murit în acel război.
E cumplit de bine pe sânul Creței. Aproape doi ani de muncă asiduă. În sfârșit, culeg roadele!
Să studiem puțin locul…
Așa, sânul seamănă la pipăit cu perna mea, dar ceva mai tare și mai mică. Și nu ies fulgi din el. Cel puțin… așa pare la prima pipăire.
Așez degetul mare pe suzetă. Asta, prin bluză, se simte ca guma din capătul unui creion chinezesc. Oare fetele mai au nevoie de gumă?
– Vrei să bagi mâna sub bluză?
Dacă vreau să? Ce întrebare idioată!
– Da. Doar dacă vrei și tu.
– Ok, dar încet. Te rog.
Mi-a luat mâna, mi-a introdus-o pe sub bluză și a așezat-o direct pe sânul stâng.
Știți momentele alea de dinainte de examen? De înveți ca nebunu’ 6 luni, zi și noapte. Repeți încontinuu materia: în tramvai, acasă, pe stradă… Și, la orice oră din noapte te-ar întreba cineva:
– Care e Formula lui Moivre?
Tu îi spui:
– Cos de x plus i sin de , totul la puterea n este cos de nx plus i sin de nx, în pana mea! Vii cu rahaturile astea simple?!
Apoi, când ajungi în sala de examen, îți scoți foaia, pixul, tragi subiectul și… și…
… te blochezi?
Ei, așa eram eu.
Cu foaia (sânul) sub mâna mea, cu pixul pregătit și subiectul aproape leșinat în brațele mele. Dar… blocat total. Și panicat.
Nu înțelegeam ce trebuia să fac cu mâna. Dacă o frecam, ca atunci când i-am frecat urechea, nu se inflama suzeta?! Cum ar fi umblat Maria pe stradă cu un mare sân pansat din care curge puroi?
Dacă nu o mișcam deloc? Iar era prost, pentru că mi-a zis: “încet”. Iar asta presupunea mișcare.
Am oftat și am trecut la treabă. Am apucat suzeta cu degetele și i-am dat drumul de câteva ori. Nu se întâmpla nimic.
Am ciupit-o cu două degete. Nimic.
Apoi cu trei. Ce trebuia să se întâmple?
Cu toate.
Panică! Acum ce fac?!
Bobârnace?
Să apăs cu podul palmei ca la primul ajutor de la ora de Sport?
După câteva minute, probabil sătulă de ciupituri, i s-a făcut milă de mine și a pus mâna ei pe mâna mea.
Cu mișcări lente, a început să își maseze sânul. Lent și ușor apăsat.
”De ținut minte, prostule!”
În sfârșit! Cineva dintre noi doi chiar știa ce trebuie făcut în situația aia disperată! Era ca și cum profesorul ar fi venit la examen, ar fi luat tandru mâna mea în mâna lui și ar fi început să scrie rezolvarea.
După o oră, eram specialist.
Știam exact ce formă are sânul unei femei, cum se simte la pipăit și care sunt punctele care o fac să scoată sunete ciudate.
Făceam diferența între apăsare, masaj circular, amăgit suzeta și mângâieri cu degetele.
Stabilisem exact și cu ce semănă sânul stâng al Creței: cu o prună uriașă. Doar că am constatat că din ea nu curgea zeamă.
Sânul stâng era complet sub stăpânirea mea și abia așteptam să îl cunosc și pe dreptul.
– Am ceva să îți spun.
Istinctiv, mi-am retras mâna de sub bluza ei.
O să mă certe? Nu trebuia să o fac? Oare am lăsat-o însărcinată că i-am pus mâna pe sân?
– E așa de grav? îi spun timid.
– Hai să ieșim din cameră.
Cu organul fericirii într-o splendidă poziție de drepți, mi-a fost foarte greu să îmi fac loc până pe balcon.
– De ce mergi în patru labe? îmi spune.
– Sst, ca să vadă ăștia la televizor.
M-am lipit cu organul de ușa balconului, am împins-o și l-am ascuns în spatele unei lăzi cu ceapă.
Creața s-a lipit de mine, m-a apucat de guler și m-a sărutat pe obraz. A stat atât de mult cu buzele lipite de el încât am putut număra secundele.
Opt, nouă…
Când s-a desprins și s-a uitat în ochii mei, plângea.
– De ce plângi, Creațo?
– E de la ceapă!
– Care ceapă?
– Din lădița asta în spatele căreia îți ascunzi bățul sculat.
M-am înroșit tot.
– E, de, cum… ce? bâjbâi.
– Lasă asta, te rog. Încerc să îți spun de două luni, dar nu am știut cum. Așa că o să îți zic direct, Băiețică.
De două luni? Ceva în tonul vocii ei mă face să cred că este grav. Foarte grav.
Atunci m-a sărutat. Un sărut lung, cu limba, cu lacrimi, cu muci. Un amestec de râs cu plâns și cu dor și cu drag și cu sex și cu disperare.
L-am savurat cât am putut, dar nu m-am putut bucura pe deplin de el. Muream să aflu ce are de spus.
Muream!
– Silviu, Băiețică… o să te părăsesc.
S-a prăbușit cu capul pe pieptul meu, iar ochii mi s-au umezit instantaneu.
Am simțit o vâjâială în urechi și m-am prăbușit pe linoleumul din balcon.
– N-o să ne mai vedem, probabil, niciodată.
Cum naibii să ajung până aici, iar apoi să mă părăsească? Probabil… niciodată? I-am pus mâna pe sân acum câteva minute! Asta nu înseamnă că suntem iubiți? O, Doamne, a rămas gravidă?!
Da, atât de mult mă pricepeam la educație sexuală, încât credeam că, dacă săruți o fată, poate rămâne gravidă.
– După trimestrul ăsta, o să plec din țară.
– O să ce?! zic.
– Plec cu ai mei în America.
Nu înțelegeam ce vrea să zică.
– Și cât stai?
– Definitiv…
(…)
Fragment din volumul “Toate titlurile bune au fost date”. Cartea poate fi comandată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
