Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

O scurtă istorie a machiajului

6 December 2019

Astăzi este o zi minunată în care, legenda spune, Moș Niculaie se strecoară în casele unde sunt copii și le lasă cadouri în ghetuțe. Pentru mine luna Decembrie e o lună a poveștilor, motiv pentru care la rubrica noastră astăzi vom avea o poveste.

Vă voi vorbi despre cum a luat naștere machiajul și care a fost prima filă din această istorie.

O scurtă istorie a machiajului

Exercițiul înfrumusețării datează încă din mileniul al III-lea ÎHr fiind folosit de clasa sacerdotală în ritualurile ceremoniilor religioase.

Cei care au folosit pentru prima dată machiajul au fost bărbații

Își acopereau chipurile cu pigmenți extrași din cărbune de lemn, marnă, sau plante, toate  având o însemnătate simbolică. Conturarea ochilor cu antimoniu, de pildă, le dădea expresivitate și în același timp avea un rol curativ, protejându-i de conjunctivită. Corpul era uns cu tămâie sau diferite rășini pentru a fi protejat de spiritele rele și totodată pentru a combate transpirația excesivă. Aceste practici erau interzise oamenilor de rând însă cu timpul, aristocrații au început să împrumute din practicile

Spre 2500 ÎHr se impun primele canoane ale frumuseții, prima vizată fiind pielea. Cum femeile aristocrate își petreceau timpul în casă, pielea lor era albă, spre deosebire de cea a femeilor obișnuite și a sclavelor care lucrau în soare și aveau pielea bronzată. Astfel, pielea albă devine emblema femeilor aristocrate, simbol al clasei sociale, al feminității gingașe, lucru ce se va păstra până în secolul al XX-lea, era noastră.

Egipt, locul în care machiajul devine o artă

Se deschide culoarea pielii prin ungerea cu tuș ocru gălbui, auriu. Venele tâmplelor și cele de la nivelul bustului sunt îngroșate cu albastru rece ce contrastează cu strălucirea aurului. Ochii sunt conturați în formă de pește cu antimoniu (kohl) iar fardurile aplicate pe pleoape sunt în nuanțe puternice: turcoaz, teracotă, verde malahit. Sprâncenele sunt alungite cu negru, buzele sunt accentuate cu carmin și pomeții sunt conturați cu trandafiriu.

Grecia, locul și circumstanțele în care ia naștere machiajul de seară

Frumusețea feminină era influențată de două personalități: Afrodita, armonioasă, blândă candidă și feminină și de Pandora, exotică fatală și ispititoare.

În timpul acestei perioade se  disting două feluri de arte de îngrijire: toaletă corporală (kosmetike) și arta fardării (kommotike). Cea de a doua era practicată în mod tradițional de curtezani și invertiți. Cosmetica în schimb era o știință care făcea parte din medicină.

Curtezanele practică pictura corporală pentru a ispiti moravurile masculine. Pentru a lupta cu arme egale, femeile înșelate încep să imite machiajul curtezanelor pentru a-și recuceri soții. Ele se machiau seara, când consorții se întorceau de la metresele lor. Astfel ia naștere noțiunea de machiaj de seară, intens.

Dintre particularitățile machiajului epocii amintim fața albită cu praf de ipsos sau carbonat de plumb, obrajii accentuați cu pudre vegetale, roibă, ochii se colorează cu șofran sau cenușă, sprâncenele apropiate (stilul Frida) vopsite cu antimoniu, genele date cu o briantină obținută dintr-un albuș de ou și fum de amoniac.

Roma

Se disting două feluri de îngrijire: corporală (ars ornatrix) și a feței (ars fucatrix).

Idealul pielii albe continuă, ochii sunt fardați cu șofran, obrajii cu roibă sau miniu.

Perioada medievală și interzicerea îngrijirii corporale și a machiajului de orice fel

Practicat de curtezane, machiajul este asociat cu imaginea desfrâului și a coruperii, morale. Sulemenele simbolizează prostituția și sunt pedepsite  prin lege. Prin urmare, creștinismul lansează moda pudorii. Se interzice atât cosmetica cât și arta machiajului, biserica permițând doar două băi pe an, una de necesitate și una de purificare, care se face în ajunul sacramentelor. Băile sunt înlocuite de plante aromatice purtate inghinal sau la nivelul axilelor.

Se proclamă îndemnul: ceea ce este natural este opera lui Dumnezeu, ceea ce este artificial este opera diavolului. Femeile care se machiază vor fi acuzate de adulter sau vrăjitorie (sunt amantele diavolului sau fac pact cu diavolul în scopuri mistice)

Singura culoare autorizată este roșeața obrajilor, ea simbolizând rușinea, pudoarea.

Mărcile distinctive ale nimfetei medievale: pielea albă, fruntea înalt, luminoasă, lucioasă (se epilează fruntea (cu sulfură naturală de arsenic și var nestins) și  baza firelor de păr pentru lățire), sprâncene brune, boltite și subțiri, pleoape luminoase, bărbia despicată de o gropiță.

Baroc: Femeia trebuie să posede trei lucruri albe: pielea, dinții, mâinile, trei lucruri roșii: buzele, unghiile și obrajii,  trei lucruri negre:  genele, ochii și sprâncenele.

Odată cu prăbușirea imperiului bizantin dispare canonul medieval al nimfetei în favoarea modelului Romei imperiale. Corpul este ridicat la rang de virtute.

Renașterea studiază simetria corpului și a feței, se studiază diagrame precise (vezi omul vitruvian, Leonardo da Vinci): distanța verticală dintre baza bărbiei și orizontala nărilor va fi egală cu o treime din înălțimea feței, distanța dintre linia nărilor și cea a sprâncenelor va fi în proporție identică aceleia dintre linia superioară a sprâncenelor și rădăcina părului.

Femeia trebuie să posede trei lucruri albe: pielea, dinții, mâinile, trei lucruri roșii: buzele, unghiile și obrajii, trei lucruri negre: genele, ochii și sprâncenele.

Se impune frumusețea venețiană: păr blond, ten ceruzat, alb mat, (pielea trebbuie să fie atât de transparentă încât atunci când o femeie bea, trebuie să i se vadă vinul alunecând pe gât), imperfecțiunile tenului (pistrui, coșuri) sunt disimulate sub alunițe false.

Termenul de machiaj comportă sens argotic: truco – a trișa, a truca.

 Orient, fața albă, semn de noblețe

În China, femeile obișnuiau să îşi facă un semn roșu în mijlocul frunții. O practică asemănătoare mai exista încă în India și în Nepal, unde această semnifica o angrenare în viaţa spirituală sau religioasă.

În machiajul tradițional japonez, fața albă este un semn de noblețe, aşa cum apare în machiajul tradițional japonez (kabuki). Chiar și în ziua de azi albul este considerat pentru japonezi un semn de noblețe, dovada fiind și produsele lor de îngrijire, foarte multe fiind pentru albirea feței.

Sprâncenele erau epilate, forma lor fiind conturată apoi cu negru, iar roșul era nelipsit de pe buze și unghii, asortându-se cromatic cu albul si negrul.

Gheișele aveau o grijă aparte pentru felul în care arătau. Tehnica o deprindeau în școlile speciale în care erau educate încă de mici, iar machiajul includea gâtul și ceafa, considerate locurile cele mai frumoase ale unei femei.

În ceea ce priveşte machiajul de teatru, unul dintre cele mai vechi exemple îl constituie cel din kabuki-ul japonez. Genul era jucat numai de bărbați și apela la machiajul strident, în culori foarte vii, pentru că spaţiul de joc era foarte slab iluminat.

Fața actorilor era vopsită în alb, părul era întotdeauna negru, aranjat în coafuri monumentale, buzele date cu roșu, iar ochii erau subliniați prin dungi negre.

Într-un articol viitor promit că voi continua povestea și vă voi spune care au fost idealurile de frumusețe la care s-au raportat femeile de-a lungul anilor și cum s-au schimbat acestea până în zilele noastre.

Cum astăzi e o zi festivă, machiajul pe care vi-l propun este și el unul festiv. Sper să vă placă, iar dacă doriți o transformare, sunt în București pentru programări, iar pentru cursurile mele de make-up, atât în București cât și în Suceava unde vin periodic. Ca de obicei, mai multe despre ceea ce fac găsiți aici: Facebook sau Instagram.

MUA & Photo: Carmen Sveduneac

Model: Ghiță Cristina Elena



Citiţi şi

Cum ar fi să aibă mamele astea o casă de marcat fermecată din care să iasă un bon cu toate lucrurile pe care le fac?

Ochii văd

40? Şi ce?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro