Presimt că mi-o iau… poate chiar acasă… Pfiu! M-am zburlit toată ÅŸi părul de pe cap drept ca o mătură stă…dar pixul nu mă lasă…
Mi-a zis odată un domn doctor, asistent al grupei mele de pe-atunci, în timp ce-l ascultam inteligent, cu mâinile la spate:
– De ce-Å£i ascunzi, domniţă, mâinile?
Uff, ÅŸi-acum parcă-mi tremură sufletul… mi le-arăt cu stângăcie ÅŸi ridic ochiii un pic mai sus decît un copil prins la borcanul cu dulceaţă…
– Buun…nu le mai ascunde… credeam că-s lungi, cu maclavais, ÅŸi le-acoperi…
Deja simt c-ar fi 1-0 pentru mine şi-mi ridic stăpână privirea.
– FrumuseÅ£ea unei femei stă în ochii ei… apoi ÅŸi restul.
Dragă femeie, toată te-aduni într-o pereche de ochi. Bucurie, tristeÅ£e, furie, melancolie, blândeÅ£e, pasiune, alint acolo se-adună ÅŸi aprig arunci sau mângâi cu ei dincolo de kilogramele ÅŸi hainele ce le porÅ£i…
Apoi, tu, iubit, domn bărbat, că taman d-aia zisei că mi-o iau – că mă găsii să-È›i dau lecÅ£ii -, da’ grea responsabilitate mai ai! Nu ÅŸtii sau poate da ÅŸi e greu să È›i-o recunoÅŸti, dar mult, atât de mult din ce-adună ochii femeii de la tine vine ÅŸi-o ia la vale înzecit tot spre tine.
Pe Laura o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
La cafea, mă gândesc la tine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
