Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Orice aș fi făcut, nu eram EA

30 September 2019

Mi-aș fi dorit să-mi dai timp să te simt cum aș fi vrut, să îmi dai timp să te iubesc și nu doar să mă îndrăgostesc de tine. Timp în care să-ți povestesc despre mine și să te mint cu niște chestii mici pe care tu, în timp, le-ai fi considerat adorabile. Lucruri mărunte, ca secretul prăjiturii care ți-a plăcut ție cel mai tare (văzusem cum nu te mai dezlipeai de vitrina frigorifică în care era expusă și m-ai topit cu povestea din copilăria ta) sau modul în care-ți fac masaj. Minciunile mici despre prietenele mele pe care încerc să le acopăr când fac vreo boacănă.

Aș fi iubit timpul pe care ni l-ai fi acordat nouă în timp ce râdeam în fața unui ecran de cinema, când te hrăneam cu floricele ca pe un copil, pentru că știu că nu-ți plac „dragălelile”; timp pe care să-l fi petrecut în bucătăria aia mică, în care am fi discutat despre atâtea și în care am fi fumat ca turcii, muncind împreună la proiecte; aș fi iubit timpul pe care l-ai fi petrecut lângă mine, sărutându-mă sau jucându-te cu mine, alintându-mă pentru că știi că-mi place să mă alint și sunt pisicoasă.

Dar n-ai avut timp, nici măcar nu-ți ceream să fiu o prioritate în viața ta, pentru că înțelegeam că au mai fost și altele înaintea mea. Dar dacă mi-ai fi dat timp… Dragostea pe care ți-aș fi dat-o nu era o prioritate, aveai altele de făcut.

Zâmbeam, să știi. Zâmbeam când te vedeam crescând sub ochii mei și nu îți dai seama cât creșteai în ochii mei.

Nu mai am timp acum. Aș vrea. Aș vrea atât de tare să am timp să mai stau cu tine la un pahar de vin care se transformă într-o sticlă, cât mi-aș dori să am timp să mă uite Dumnezeu cu tine de vorbă.

Și nu-ți port pică. Știu că lucrurile frumoase nu cer atenție, iar timp îți faci dacă vrei să îți faci.

Nu sunt eu EA.

Deși am încercat, să știi. Nu mi-a fost greu deloc. Am știut că vrei să fii cu o femeie care spune: „Ai grijă de tine”; „Dă-mi mesaj când ajungi acasă, te rog”; „Sunt mândră de tine”; „De abia aștept să te vad”; „Mai tare”. Și pe astea le ziceam, nu că voiam să bifez, îmi venea ușor să le fac. Le făceam de drag.

Zâmbesc și-ți mulțumesc. Pentru că în timpul scurt pe care mi l-ai dat, am învățat cum trebuie să se poarte un bărbat cu mine. Pentru că mi-ai spus că merit mai mult. Pentru că, o secundă, m-ai făcut să mă simt specială.



Citiţi şi

De ce nu mă laşi în pace, dacă nu mă vrei?

De ce suntem împreună?

Cea mai scurtă discuție… imaginară

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro