Owen Wilson în rolul lui Woody Allen

Veone

3 January 2014

De obicei, finalurile de film sunt cele care ne rezervă surprize. De mult timp însă n-am mai văzut şi un început care să mă dea pe spate. Ei bine, lunga aşteptare a luat sfârşit: începutul lui “Miezul nopţii în Paris”, de Woody Allen, m-a luat prin învăluire, m-a dus cu zăhărelul… şi apoi mi-a dat una amicală după ceafă! Acum, că aţi citit acest lucru, dezavantajul este că vă veţi aştepta la un început extraordinar, când de fapt ar fi fost mai plăcut să va ia prin surprindere. Dar ştiţi ce? Oricum vă va lua pe sus!

Replica filmului: That`s OK. I don`t mind getting wet.

Sincer, e cel mai bun film al lui Woody Allen de la “The Purple Rose of Cairo” încoace – şi dacă veţi obiecta că între timp a făcut filme mai mari, de pildă “Hannah and Her Sisters”, iegzistă o iesplicaţie pentru care am pomenit “The Purple Rose of Cairo”, dar pe care în ruptul capului nu vreau să vi-o dezvălui! Iniţial mă aşteptasem să fie eterna comedie a lui Woody Allen cu soţul bombănitor şi soţia inteligentă şi înţelegătoare, care au vreo cumpănă sentimental-intelectuală în Oraşul Luminilor. Şi da, se întâmplă şi asta… dar şi mult, mult mai mult decât atât.

Pentru că există filme care îţi oferă exact ce susţin că-ţi oferă, filme care nu-ţi dau nici măcar ce se laudă şi, în fine, filme care-ţi dau tot ce pretind la început dar apoi merg şi mai departe, depăşindu-ţi aşteptările. Exact ceea ce face şi “Miezul nopţii în Paris”. 

Eroul principal este un soi de Woody Allen muult mai tânăr. Hmm, Owen Wilson – Woody Allen, nu prea au legătură, nu? Owen Wilson din “Behind Enemy Lines” şi “Starsky and Hutch” să fie Woody Allen?! Ei bine, ţineţi-vă bine, da. Dacă ai vedea ca prin ceaţă şi nu i-ai distinge bine chipul, ai putea jura că este el: tonul, mimica, gesturile, totul strigă Woody Allen. Personajul său este un scenarist de la Hollywood (v-aţi prins) nemulţumit de valoarea sa ca scriitor (v-aţi mai prins o dată) şi venit în concediu la Paris împreună cu viitoarea sa soţie (Rachel McAdams) şi părinţii ei înţepaţi şi infatuaţi, cărora (şi uite cum v-aţi prins şi a treia oară!) nu le place de el.

Prins în capcana căsniciei, bineînţeles că omul are nevoie de o evadare, în care să uite de soţia filistină, socrul abuziv şi shoppingul tembel. Şi chiar va avea parte de o evadare… însă la modul cel mai neaşteptat – pentru el, dar şi pentru spectator.

Filmul o să placă atât amatorilor de gaguri semnate Woody Allen, cât şi literaţilor şi iubitorilor artei în general, în special arta anilor ’20. Trimiterile din film (şi când îl veţi vedea, o să înţelegeţi exact la ce bat) la Hemingway, F. Scott Fitzgerald sau Dali sunt absolut savuroase pentru oricine îi îndrăgeşte şi îi gustă.

Şi, fără îndoială, le va mai plăcea fanilor lui Woody Allen, cu atât mai mult cu cât, cu riscul de a mă repeta, i-a ieşit un film excelent, omul intrându-şi din nou în vână la 76 de ani.   Pe lângă Wilson şi McAdams îi veţi mai vedea mişunând pe francezii Gad Elmaleh, Marion Cotillard, chiar Carla Bruni, soţia lui Nicolas Sarkozy (într-un rol neaşteptat, care dovedeşte cât de mare este Woody Allen: la el, soţiile de preşedinte primesc doar rol de modest angajat în servicii şi zic şi mersi!), dar şi pe încântătoarea Lea Seydoux, care apare extraordinar de puţin în film, dar decisiv.

Pe lângă ei, Woody Allen i-a convocat în roluri la fel de scurte şi pe alde Adrien Brody, Kathy Bates sau Alison Pill, de unde se vede că numai din cameo-urile din filmele lui Allen s-ar putea face o superproducţie. Şi că veni vorba de casting, legenda spune că regizorul i-ar fi recomandat lui Rachel McAdams, căreia probabil şi mă-sa îi spune “Tipa din The Notebook”, să accepte rolul ăsta: “Doar nu vrei să joci toată viaţa numai fete minunate, mai interpretează şi tu o scorpie!”. 

“Miezul nopţii în Paris” însă este şi film de Oscar: Woody a plecat acasă cu statueta pentru cel mai bun scenariu original, asezonată cu alte trei nominalizări.

Şi când te cheamă Woody Allen, îţi permiţi ca, dacă tu nu te duci, să ia premiul în numele tău cine, nevasta? Vecinul? Prietenul cel mai bun? Nu. Ci Angelina Jolie! Regizorul, socotit unul dintre cei mai mari şi valoroşi oameni de cinema din istoria filmului, nu este membru al Academiei de Film, care acordă premiile, şi nu ia parte la decernări.

Şi poate nici nu-i trebuie: ca dovadă că el are dreptate, “Miezul nopţii în Paris” este primul său film cu încasări de peste 100 de milioane de dolari.  Foarte interesant mi s-a părut şi faptul că, oricât ar fi de incredibil, Woody Allen nu are întotdeauna bani pentru filme!

Ceea ce este straniu, având în vedere că în ultimii 21 de ani a făcut cel puţin un film pe an, dacă nu şi două, atât de precis încât îţi poţi regla după el calendarul de la telefon.

Regizorul ar fi vrut să turneze “Miezul nopţii în Paris” încă din 2006, dar la momentul acela ar fi costat prea mult chiar şi pentru el. Când însă în fine a reuşit să strângă banii necesari, actorii vizaţi deja se apucaseră de alte producţii şi aşa filmul a trenat vreme de cinci ani, până când Owen Wilson a devenit disponibil, iar atunci Allen a rescris personajul principal ca să i se potrivească lui Wilson. Sau, mai curând, lui însuşi…



Citiţi şi

Bravo, Donatella!

O fată cu atitudine – Journal d’une femme de chambre / Diary of a Chambermaid

I Get So „Emotional”, Baby: Lansarea Calendarului Pirelli 2017

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
911 views

Your tuppence

  1. Liurca Mariana / 4 January 2014 21:35

    Geniala ideea!
    Filmul, in schimb un pic sub asteptari, ca si ultimele ale lui Woody Allen
    ( desi trebuie sa recunosc ca Viky Cristina Barcelona mi-a placut ). Actorii privati de prim-planuri sau foarte rare, singurul care iese in evidenta este Adrien Brody- Dali…In rest e redata atmosfera generala, jocul actoricesc trecand pe planul doi. Poate asta a si fost ideea regizorala, dar simteam nevoia de mai mult. In rest, o idee geniala, un film dragut, multe culori si zambete.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro