Păi, ce-ai făcut azi, de eşti aşa obosită?

27 January 2021

Încep cartea asta, scrisă de Caroline Criado Perez, care se numeşte Invisible Women şi pe care o recomand călduros pentru că nu are nimic romantic în ea, în afară de titlu, ci operează cu date şi cifre. Sec şi precis ca un laser, e un reality check prin care mi se pare obligatoriu să trecem.

Citesc şi realizez că, de fapt, majoritatea discuțiilor pe care le-am avut despre vizibilitatea feminismului, ca doctrină, au avut cel puțin un interlocutor aproape sufocat de spațiul pe care îl ocupă acest subiect, pe agenda publică, când de fapt “în mod natural”, femeile fac de toate şi sunt peste tot. Chiar şi în cele mai avangardiste cercuri, tot a existat cel puțin unul.

A considera că volumul dat la maximum al unui curent politic şi social de conştientizare a egalității în drepturi este direct proporțional cu procentele de reprezentare sau de transpunere în politici educaționale, economice sau, mai grav, că el compensează pentru lipsa respectivelor politici şi acțiuni, mi se pare de un absurd (e cel mai elegant cuvânt pe care îl găsesc acum) pe care am încercat să mi-l explic de multe ori, dar acum cred că, trecând prin cartea asta, sunt mai aproape decât oricând de un răspuns.

Femeile fac de toate şi sunt peste tot. E formularea impecabilă a liniştii din spatele volumului dat la maximum. In spatele lui sunt miliardele de granule de nisip care tac. Îmi vine în minte, repetitiv, scena aceea clasică în care, intrând pe uşă târziu, de la serviciu, el spune că e rupt de oboseală, ea îi răspunde “şi eu”, iar el ridică sprâncenele a mirare şi eliberează inevitabilul: “păi, ce-ai făcut azi, de eşti aşa obosită?”

Ca şi cum toate, într-o casă, s-ar face de la sine. Unul dintre studiile menționate în carte arată că monitoarele de fitness subestimează paşii făcuți în timpul activităților casnice cu până la 74%.

În casa aceea, fun fact, dulapurile sunt construite cu rafturi şi dimensiuni adaptate taliei masculine. Până şi banalul gest de a şterge praful – care nu se resoarbe – presupune un efort suplimentar din partea unei femei. La fel, telefonul mobil pe care îl ține în mână, al cărui design standard nu este adaptat mâinilor unei femei. Aşa cum nu există aceşti parametri începând cu buzunarele de la haine şi terminând cu software-ul de recunoaştere a vocii din maşina proprie – care este instruit cu înregistrări de voci masculine.

Tot în casa aceea, de la straturile de noroi ce rămân în urma pantofilor care ies dimineața pe uşă şi până la felul în care “evoluează” design-ul interior sau cresc copiii, NIMIC nu se şterge, aşază, pregăteşte, găteşte, închide, deschide, schimbă, îngrijeşte, educă, pune la loc singur.

Farfuriile nu rămân acolo unde au fost lăsate de seara, biscuiții din scaunul de copil sau iaurtul dintre toate încheieturile mobilei nu emigrează. Prosoapele de la baie nu se ridică înapoi în cuiere magic, uşile şi clanțele nu devin albe sau fără urme de degete prin revoluții care şterg şi geamurile. Foaia de exerciții suplimentare şi cărțile pentru teme nu se aşează la loc, cu tot cu caiete, pe rafturi, rufele nu zboară singure de pe sârmă direct în dulapuri. Nici pasta de dinți, periuțele, săpunul de lângă săpunieră, fularul din hol, pantalonii de pe jos, şosetele, borcanele din debarale, cutiile din dulapuri şi pungile cu diverse cereale şi covrigi care nu îşi mai găsesc patria odată scoase de acolo, decât cam o dată la o sută de încercări.

Şcoala trebuie explicată şi acasă. Întrebărilor li se dau răspunsuri. Cărțile trebuie povestite, citite şi împărtăşite. De la câteva luni – poate chiar mai devreme. Jocul se învață în cel puțin doi. Până la jocuri mai elaborate sau întrebări, oamenii mici de tot rămân multă vreme lipiți de oamenii mari.

Hainele pentru şcoală nu se aşază singure pe marginea scaunului, nici supa nu se fierbe pe sine. Florile cresc doar udate, covoarele din baie sau de prin casă devin curate la maşină sau prin aspirare. La fel pivnițe, mobile, podele, scări.

În foarte puține case există o menajeră. Chiar, nu ştiu să existe termenul de “menajer”. Până şi în engleză e “cleaning lady”. Iar în franceză, “femme de ménage”.

În paralel cu aceste lucruri mărunte – infinit mai multe, de fapt – mai sunt chestii administrative de şcoală, de casă şi bună vecinătate, cumpărături, facturi…

Serviciu. Grădină. Munca la câmp.

O carieră?

Îmi place cartea asta pentru că nu se/ne victimizează, nici nu urlă revoltat, ci spune atât de calm şi de uman “use the damn data“. În politici publice, în economie, în tehnologie, în design, oriunde nu se vede că existăm. Oriunde se aude portavocea pe fundal şi atât. Pentru unii oricum e prea tare.

E 00:51 aici, acum mi-am terminat ziua şi voiam să nu mă culc fără să scriu aceste gânduri, după ultimul tur de sufragerie, unde am îndrăznit să las pătura aruncată pe jos. Statistic, am comis o infamie. Girls don’t do that.

Ramona Stugariu este deputat în Parlamentul European din 2019, aleasă pe listele PLUS.



Citiţi şi

Un an pierdut

Toantă să fii să nu spui da. Așa exemplar, cum să ratezi?

Și bărbații sunt femei de moravuri ușoare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro