Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Până când iubirea se va sfârși

30 March 2020

Azi, într-o conjunctură nu tocmai fericită, aș putea spune, mi-a venit în minte clasica expresie ”până când moartea ne va despărți”.

Parcă ne naștem cu această expresie implementată în creier, parcă mămicile noastre ne-o repetă timp de nouă luni cât ne țin în burtică. Creștem cu povești despre prinți frumoși care fac fapte de vitejie pentru a cuceri mâna domnițelor spre a trăi fericiți până la adânci bătrâneți, când presupun că tot moartea urmează a-i despărți, că doar nu vreun divorț amiabil la notar.

Devenim adolescente și vedem filme, mai mult sau mai puțin reușite, al căror lait motiv pentru a fi cu final fericit și lacrimogen (recunosc, încă plâng la filmele romantice) este reușita unei relații care se va încheia cu ”Până când moartea ne va despărți”.

Începem să ne maturizăm, să creștem, să ne rodăm sufletele în povești reale de viață și încercăm cu disperare, uneori uitând de noi, sacrificând bucurii și chinuindu-ne în neliniști ce ne lasă ”într-un deșert de disperare”, pentru a salva căsnicii sau relații, doar pentru că vrem să trăim acel apogeu al iubirii ”până ce moartea ne v-a despărți”.

Pe bune? Chiar asta vrem? Chiar ăsta să ne fie scopul în viață?

Pentru că am sărit (nu vă mai spun cu cât) de 50 de ani, pentru că mi-am chinuit sufletul și mi-am ratat clipe de fericire pentru a face lucrurile să meargă, pentru că am suferit atunci când am fost abandonată și pentru că am abandonat fără regrete, îmi permit să-mi recunosc mie în primul rând, că NU! nu pentru asta m-am născut, nu pentru asta am creat omul care sunt azi, nu ăsta este țelul vieții mele.

Aș fi ipocrită, dacă aș afirma că nu îmi doresc sau nu visez încă la iubiri care să dureze o veșnicie și încă o mie de ani după, dar aș fi și mai ipocrită dacă aș pretinde că m-aș putea complace într-o relație fără iubire.

Pentru că dragostea se împarte întotdeauna la doi și pentru că numai atunci când iubești și ești iubit trăiești adevărata poveste, prefer o relație ”până când iubirea se va sfârși”.

Iar când iubirea se va sfârși, mi-aș dori să putem să ne bucurăm oricare dintre noi, de maturitate, de lipsă de egoism, acel egoism care ne umple de frustrări și care ne pune la pământ, sau de gelozii ce ne macină sufletele și să putem să uităm că am trăit clipe frumoase de iubire, dar că a venit momentul să încheiem capitolul.

La fel ca atunci când citim un roman care ne place, evident la un moment dat el se va termin, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne sfâșiem sufletele și să luăm antidepresive, urându-l pe scriitor că nu a scris mai mult, nu?

Da, poate sunt lipsită de ambiții, poate sunt egoistă, poate sunt și un pic șuie la minte, dar nu vreau o iubire ”până ce moartea ne va despărți”, ci mă mulțumesc cu una de ”până ce iubirea se va sfârși”. Iar când se va sfârși, o voi pune alături de alte amintiri frumoase, în albumul vieții mele, spre a râde mai târziu, poate cu o oarecare nostalgie, de cât de frumoasă a fost viața mea!

Citiți și Tu nu meriți, tâmpitule, așa o femeie!

Guest post by Raluca Tomescu 

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Deocamdată nu mă pot separa de tine

Nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc, spunându-mi că vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart!

Mamaia Emilia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro