Textul ce urmează este scris de Oana Maria Cajal în 2011, după moartea lui Liviu Ciulei pe 24 octombrie și reluat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea regizorului (7 iulie 1923).
“Cu zeci de ani în urmă, într-o memorabilă seară de toamnă, eu fiind încă un copil, am dat mâna cu Danton, care m-a sfredelit cu privirea unor ochi incredibil de negri.
Așa l-am cunoscut pe Liviu Ciulei, în cabina lui de actor, la Bulandra.
Privirea acelor ochi de tăciune a rămas unul din momentele marcante ale vieții mele.
Cum de poate țâșni atâta lumină scânteietoare din niște ochi negri? L-am revăzut pe Ciulei din nou, câțiva ani mai târziu. El, în schimb, nu m-a văzut la față din cauza ciorapului de nylon cu care Doina Levința îmi acoperise capul ca să încerce pe mine o mască pentru “Furtuna”.
Eram în atelierul din podul casei lui Ciulei, în strada Arghezi. Liviu vorbea cu Doina aproape în șoaptă, dar fiecare cuvânt al lui rezona în mine cu o forță extraordinară. Îmi părea o incantație misterioasă menită să stârnească imaginatia și dorința de joc. Aș fi rămas așa, cu ciorapul pe cap, pentru totdeauna, ascultând vocea lui magică și blândă care știa să trezească vuietul vieții și să îmblânzească strigătul morții.
De-a lungul anilor, m-am aflat de multe ori în prezența titanicului om de teatru. Deveniserăm prieteni. Ultima oară l-am întâlnit, însă, cu totul întâmplător, în Harvard Square, în Boston. M-am ciocnit realmente de el în fața unui mic magazin de parfumuri! Ne-am îmbrățișat, m-a întrebat ce mai fac cu viața mea. Nu-mi amintesc ce făceam atunci, dar vorbind cu el redevenisem copilul uluit de odinioară, fascinat de aceiași ochi cu care Danton mă privise cu o veșnicie în urmă.
Privindu-și chipul care se reflecta în vitrina magazinului de parfumuri, Ciulei m-a întrebat zâmbind:
– Cum ar fi dacă s-ar inventa un parfum cu miros de teatru?
I-am răspuns tot cu o întrebare:
– Un parfum care sa miroasă a scândură de scenă, a lacrimi, a emoție, a empatie, a râs, a vis, a speranță?
A zâmbit fericit.
– Da! Un parfum care sa te facă sa te îndrăgostești de uluitorul spectacol al vieții!
Am râs amândoi.
– Atunci, am spus eu, acest parfum ar trebui sa-ți poarte numele: Liviu Ciulei!
– Nu! Nu! a ripostat el. Să se numească simplu: Parfum de teatru!
În vitrină eram doi oameni care se amuzau. În jurul nostru lumina de toamnă țesea povești, îngăduitoare și caldă, asemenea vocii lui, marele slujitor al Thaliei, al vieții, al iubirii.
Și dacă moartea e și ea un fel de-a fi, atunci spiritul lui Liviu Ciulei va rămâne pentru totdeauna călauza celor dornici de adevăr. Ochii lui incredibil de negri, cărbuni aprinși, vor lumina calea celor ce vor cu adevărat să vadă. Iar delicatețea zâmbetului lui va pluti veșnic în universul nostru, aromă inefabilă a Parfumului de Teatru…
credit: Oana Maria Cajal
Stabilită de peste 20 de ani la Montréal, cu soţul, Dr. Ştefan Cajal şi fiica lor, Annya, Oana Maria Cajal este o importantă reprezentantă a dramaturgiei româneşti şi americane şi este membră a Asociaţiilor „New Dramatists” și „Dramatists Guild of America” din New York şi „Playwrights Workshop” Montreal, Playwrights Guild of Canada, a Uniunii Scriitorilor din România, UCIN şi a UNITER.
A publicat „Ten plays and a screenplay” („Zece piese și un scenariu”), iar în 2007 a lansat la Montreal „Solenodon – un soi de carte post-modernă de desene şi poezie, picto-poeme” – în care cuvintele și grafica coexistă într-o perfectă simbioză.
În 2011 a prezentat expoziţia de pictură „Afișe pentru piese nescrise” – „Posters for Unwritten Plays” la Seagram Gallery, Centaur Theatre din Montréal.
În 2012, piesa de teatru „Ultimul pact” a fost desemnată de juriul UNITER drept „cea mai bună piesă românească a anului 2011”. Decernarea premiului a avut loc în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Galei Premiilor UNITER de la Teatrul Odeon, pe 23 aprilie 2012. Premiera radiofonică a piesei scrisă iniţial pentru Radu Beligan a avut loc pe 13 octombrie 2014. Din distribuţie au făcut parte Mircea Albulescu, Irina Movilă şi Virgil Ogăşanu.
În 2013, 2014 și 2015 au urmat expozițiile „Cohen Upstairs” și „Working with Fennario, Stop all wars” la Seagram Gallery, Centaur Theatre din Montréal, „Posters for unwritten plays” la Galeria La MaMa din New York și „Just Imagine” la Galeria Senso, București. În aprilie 2016, aeeași galerie a găzduit expoziția „SHAKESPEARE AD INFINITUM”.
Citiţi şi
Despre doamnele teatrului contemporan – Karen Coonrod
Irina Petrescu – Doamna filmului românesc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
