Vieţile noastre sunt aşa cum sunt pentru că aşa au fost vieţile interioare ale părinţilor noştri. Ne iubim, ne despărţim, respingem sexul opus sau îl căutăm, judecăm, învinovăţim, urâm şi facem ceea ce au făcut ei, dar au exprimat altfel. Fiecare copil exprimă într-un mod diferit în viaţa sa traumele părinţilor săi. Pentru că se întîmplă aşa, nu suntem conştienţi că trăim – într-un fel sau altul – aceeaşi viaţă.
Noi credem că trăim viaţa noastră, dar în celule, în minte, în sentimente şi-n emoţii ne purtăm părinţii, bunicii şi străbunicii, purtăm cumva poveștile lor în gene. Natura ne deghizează, parcă, pentru a părea alţii, iar vremurile ne încurajează să ne aşezăm măştile mai bine, pentru a ne crede autorii deciziilor pe care le luăm şi ai trăirilor pe care le avem. Un mare sens al vieţii este acela de a învăţa că iubirea este un dar divin, care nu ne-a părăsit niciodată, orice ar fi făcut părinţii noştri. Sentimentul de vinovăţie, mai degrabă ancestral şi profund ancorat în inconştientul colectiv, ne face vinovaţi, ne face victime şi agresori şi ne împiedică să înţelegem că iubim şi suntem iubiţi. Puterea noastră de a trăi este profund afectată de sentimentul de vinovăţie, din care se naşte gustul pentru suferinţă, pentru judecată, răutate, ură, dramă şi durere..
Nu este nici o întâmplare în creşterea ratei divorţurilor. Nu este o întâmplare în creşterea ratei abandonului la copii sau la bătrâni. Nu este o întâmplare în nici o clipă din vieţile noastre. Nici clipa în care ne îndrăgostim de o altă persoană decât partenerul de viaţă. Nici clipa în care suportăm suferinţa lângă un partener de viaţă. Nici momentul în care pretindem că trăim nefericiţi lângă un partener, de dragul copiilor. Toate acestea nu sunt decizii care ne aparţin. Prin ele noi copiem – adesea – tiparele mentale preluate de la părinţi (le copiem inconştient, iar ei le transmit inconştient şi de aceea nevinovăţia tuturor este o realitate). Apoi ne simţim vinovaţi până-n măduva oaselor. Iubirea umană pare impregnată de durerea, de stângăcia şi de nefericirea uriaşă a celor ce au trăit în suferinţă şi-n vinovăţie, pentru că au perceput că viaţa este lipsită de iubire. Aceste tipare inconştiente de vinovăţie şi suferinţă sunt cauza infracţiunilor şi a violenţei, cauza rătăcirilor şi a confuziei mentale în care ne aflăm. Ele ne conduc de acolo, din lăuntrul nostru, dar nu pentru că ar avea voinţa proprie de a ne duce şi mai mult în eroare, cât pentru că ne îndeamnă, ne cer și se repetă de la generație la alta pentru ca noi să ne vindecăm.
Când vom înţelege că, orice ar fi făcut părinţii, orice ne-ar face astăzi părinţii, orice am face noi ca părinţi încearcă să ne vindece de vinovăţie şi să ne modifice percepţia pe care o avem despre iubire, vom fi salvaţi. Ne vom ierta părinţii. Această iertare va genera o undă de şoc în celulele noastre, vindecînd durerea celor ce au suferit înainte şi a celor ce se vor naşte din noi. Părinţii şi copiii au nevoie ca de aer de această vindecare. Ea va înălţa conştiinţa umană, care va privi în ochii lui Dumnezeu iubirea mereu prezentă. Doar mintea n-a putut s-o vadă.
Asta a fost singura eroare a părinţilor pe care nu i-am iertat. Asta-i singura eroare a noastră; încă nu ne-am dat iertare și din pricina asta purtăm cu noi prin lume câte-un copil interior puțin bolnav, nervos, iritat și nefericit, orice vârstă biologică am avea. În emoțiile noastre se ascunde trecutul dureros, percepția de a nu fi fost iubiți în copilărie, lipsa de curaj sau suferința, blocajele în calea succesului sau a speranței. Pe toate acestea le-au trăit și părinții noștri, toate acestea ne ghidează în taină răspunsurile emoționale la întâmplările vieții și comportamentele.
Iertând azi, putem vindeca rănile de ieri. Putem vindeca trecutul, iertând acum; orice și pe oricine am ierta, s-ar putea ca noi să fim primii beneficiari ai vindecării prin iertare și ai vindecării prin înțelegere. Iubirea are fantastica putere de a restructura ADN-ul uman(un studiu făcut pe copii instituționalizați a arătata că lipsa de căldură și de iubire generase schimbări în ADN-ul copiilor), cum poate și suferința; dar iubirea și iertarea crează structuri emoționale și fizice sănătoase, care vor transmite în genele copiilor noștri informații capabile să înalțe și să creeze un om viguros, inteligent și mai puțin predispus la deprimare și la nefericire.
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
