Actrița Natalie Wood (20 iulie 1938 – 29 octombrie 1981), fiica unor imigranți ruși, a început să joace în filme de la 4 ani și a ajuns cunoscută din filmele “Rebel fără cauză” (1955, avea 16 ani și a primit o nominalizare la Oscar pentru rol secundar),“Splendoare în iarbă” (1961, nominalizată la Oscar) și “Love with the Proper Stranger” (1963, nominalizată la Oscar, a treia oară la numai 25 de ani!).
Cu Steve McQueen în Dragoste cu un străin (Love with the Proper Stranger)
Natalie avea un psihic extrem de fragil. A făcut ani întregi terapie pentru a depăşi traumele din copilărie provocate de un tată alcoolic violent şi o mamă care n-a iubit-o. Căderile nervoase au rămas, însă, o problemă de-a lungul vieţii ei, iar iubirea unui bărbat s-a dovedit cel mai bun medicament pentru ea, mai bun decât terapia.
La doar 19 ani, Natalie s-a căsătorit cu actorul Robert Wagner, dar mariajul n-a durat decât cinci ani, până în 1962. După despărţire, Natalie s-a aruncat din nou în vâltoarea aventurilor, printre iubiţii ei numărându-se Warren Beatty şi Michael Caine. La 31 de ani, Natalie s-a căsătorit cu producătorul britanic de filme Richard Gregson, cu care a avut o fiică, Natasha. De tatăl fetei s-a despărțit după doar trei ani, în 1972. În acelaşi an, a reluat legătura cu Robert Wagner, s-au recăsătorit, au avut o fiică, Courtney (n.1974), căsătoria lor a durat nouă ani și s-a încheiat odată cu moartea ei.
Natalie Wood, Robert Wagner, Courtney Wagner, Natasha Gregson Wagner in Hawaii. (1978)
În acel deceniu și-a crescut fetele, a jucat în doar două lungmetraje, dar a apărut ceva mai des în producții de televiziune, inclusiv un remake al filmului From Here to Eternity (1953) pentru care a câștigat un Glob de Aur în 1980.
“N-am de gând să sacrific o iotă din libertatea ori demnitatea mea pentru vreun bărbat!” (Scenă din filmul Sex and the Single Girl făcut după cartea feministei care a revoluționat publicația Cosmopolitan din ziua în care a devenit redactor șef în 1965 – Helen Gurley Brown.)
Circumstanțele morții
În acel noiembrie rece din 1981, soții Wagner și Christopher Walken, partenerul lui Natalie în filmul “Brainstorm“, au plecat într-o plimbare cu iahtul Splendour pe coasta de SV a orașului Los Angeles. Robert Wagner a observat lipsa soției lui în jurul miezului nopții și a raportat-o o oră și jumătate mai târziu. Natalie a fost găsită la ora 5 dimineața, plutind în cămașă de noapte, geacă și șosete…
Moartea ei la doar 43 de ani a fost declarată la început drept accidentală, dar cum au existat suspiciuni de moarte deloc accidentală, ancheta a fost redeschisă după… 30 de ani, în 2011. În 2013, încadrarea a fost schimbată din “înec accidental” în “înec și alți factori nedeterminați”. Raportul nou cita ” vânătăi proaspete pe brațe și genunchi, o zgârietură pe gât și una pe frunte” ca dovezi că femeia ar fi putut fi agresată înainte să se înece, precum și niște declarații contradictorii despre momentul când a dispărut Natalie și dacă s-a certat cu soțul ei în acea seară. După ce a fost redeschisă ancheta, peste 100 de persoane au contactat autoritățile cu informații, dar noile probe nu au fost suficiente pentru a pune pe cineva sub acuzare. Și, totuși, în 2018, Wagner a fost numită “persoană de interes” în ancheta în curs cu privire la moartea ei.
Documentarul
În mai 2020, pe HBO, a fost lansat documentarul “Natalie Wood: What Remains Behind“, produs de fiica ei, Natasha Gregson Wagner, care avea 11 ani când i-a murit mama. Pentru că lumea în loc să-și amintească de cât era de talentată și de filmele în care a jucat, caută masiv detalii legate de moartea ei – pe Google sunt 38 de milioane de rezultate pentru căutarea “Natalie Wood death”.
Documentarul include un interviu cu Wagner, care a negat orice implicare în moartea soției sale.
Natalie s-a măritat cu Robert Wagner în 1957, s-au separat în 1961, au divorțat în 1962 (o presupusă infidelitate a ei cu actorul Warren Beatty în filmul Splendoare în iarbă, iar alte surse dau drept cauză infidelitatea lui, Natalie surprinzându-l în flagrant cu un alt bărbat! (pot fi doar bârfe, Hollywoodul a inventat bârfele…)
Cu mai puțin de un an înainte de moartea ei prematură, arătau foarte apropiați și totul părea bine între ei. Poza e din ianuarie 1981.
După alți nouă ani, în 1990, Wagner se recăsătorește cu o altă actriță, Jill St John (84).
Au aniversat anul acesta 34 de ani de căsătorie. Robert a împlinit 94 de ani în februarie. Iar pe 20 iulie a postat pe IG o fotografie cu Natalie la care a scris: “Happy heavenly 86th birthday, Nat”. Pare un om cu conștiința curată.
Viața lui a mers înainte, a fost plină de bucurii. Natalie a rămas cineva din trecutul lui, de care își amintește la zilele ei de naștere și îi urează aniversări fericite în ceruri…
Citiţi şi
Iubirea pământească dintre „campioni ai imperfecțiunilor” – Only You
14 femei faimoase și parfumurile lor
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.