Plecarea

7 December 2022

Marina rememora ziua când plecase. Făcea asta uneori deși nu-i stătea în fire să rămână ancorată în trecut. Fusese o plecare care părea intempestivă, dar pe care o așteptase ani și ani de zile, o vizualizase și chiar o planificase fără să-și dea seama. În mod cert și-o dorise foarte tare. Petrecuse în căsnicia pe care se hotărâse s-o părăsească într-o zi de aprilie, nu mai puțin de 31 de ani. Mulți ani după ce o sfârșise, Marina încerca să găsească amintiri fericite din acea perioadă și nu reușea nicicum. Chiar așa de rău fusese? Probabil că în mare parte da, dar oricum mintea ei ștersese momentele luminoase, puține desigur, ca s-o ajute să fie puternică.

Plecase lăsând în urmă doar un bilet scurt, explicativ. Ieșise trântind în urma ei ușa, cu 80 de lei în buzunar, luând cu ea strict lucrurile personale și lăsând în urmă o tăcere care devenise insuportabilă, în vila cu etaj, construită în stil austriac montan, într-un cartier select al orașului.

De ce zăbovise atât Marina în această situație de chin, de înstrăinare și indiferență? S-a întrebat asta mult timp, unicul răspuns găsit a fost că nu a putut face altfel. Atunci când a plecat simțea că nu mai poate întârzia nici două ore și făcuse asta cu un amestec de amărăciune și eliberare. Nimic, niciodată nu este doar alb sau negru, pe cât de mult își dorise să poată să adune destul curaj ca să plece, pe atât fusese acesta cel mai greu lucru pe care îl făcuse vreodată.

Într-o seară de duminică o sunase pe prietena ei cea mai bună și cea mai brează și o întrebase abrupt ”Ce program ai pentru miercuri dimineață?”

”Mai nimic, de ce?” îi răspunsese Cristina. ”Că am nevoie să mă ajuți să mă mut de acasă. Îl părăsesc, în sfârșit.”  Marina încărcase în mașina Cristinei câteva din lucrurile ei și dusă a fost. Ura confruntările din tot sufletul și nu găsea un motiv să se supună uneia nici chiar acum. Avuseseră la dispoziție 31 de ani să-și confrunte demonii unul altuia. Acum se făcuse prea târziu. La 55 de ani, viața se lua de la capăt. Dacă nu acum, atunci când s-o mai faci?

Câteva luni mai târziu când Marina și bărbatul ei vorbiseră prima oară, el se minunase cu răutate de cât de bine își organizase plecarea și cum de el nu bănuise nimic. ”O femeie care ia o hotărâre și o prietenă care s-o ajute, de atât e nevoie ca să schimbi o viață. Nimic mai mult.” În timpul întâlnirii, el avea accese de plâns, Marina știa însă că plângea de mila lui și nu de grija ei. A lăsat-o fără nimic după 31 de ani, atunci n-a mai plâns, ci i-a trântit înveninat ”Nu ți se cuvine nimic.” Marina știa că i se cuvenea liniștea din suflet și nici un fel de bani sau avere nu puteau plăti asta.

Câteva luni mai târziu divorțaseră deja când el o invitase să vină la masa de Crăciun, avea el să pregătească totul. Și chiar pregătise așa cum nu făcuse niciodată în acele decenii petrecute împreună. Marina a stat două ore și a gustat din toate, voise să revadă și să verifice ce simțea în casa lor pe care n-o simțise a ei nicicând. Ei bine, odată verificarea făcută și sentimentele lămurite, a știut pentru totdeauna că locul ei nu mai era acolo. Cristina a întrebat-o cum fusese cina de Crăciun și răspunsul Marinei o lămuri destul: ”eu i-am pregătit cina de Crăciun de 31 de ori, în acest moment are o restanță de 30 de ocazii ca să fim chit”.

Marina nu se mai uită niciodată înapoi, tăie toate legăturile în urma ei și porni pe drum mai departe. Era drumul ei și trebuia să-l creeze din mers, avea multă treabă. Lumea o învinui pentru că nu gestionase situația mai bine. Desigur, lumea e foarte dornică să-i judece pe alții, mai cu seamă ca să evite să-și confrunte propriile judecăți. Bărbatul ei mai jucă rolul martirului părăsit pentru vreo doi ani apoi se recăsători și acceptă că, de fapt, Marina se dăduse la o parte deschizându-i astfel drumul spre fericire. Nici unul dintre ei nu fuseseră fericiți sau, cel puțin, mulțumiți în timpul lor împreună. Doar că Marina, târziu dar nu prea târziu, avusese destul curaj ca să-i pună capăt.

Ea avu nevoie de câțiva ani ca să se regăsească, să-și limpezească inima și mintea. N-a fost ușor, dar a fost mult mai ușor decât să trăiască în amărăciune. Liniștea inimii aduce claritatea minții care începe să te surprindă cât de multe te ajută să faci, câtă îndrăzneală îți dă și ce răsplătită te poți simți.

Guest post by Anca Laslo

Și tu poți scrie pe Catchy!🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ca să fie limpede, este nevoie de tulburări

Ce se întâmplă dacă mă suni, dacă mă auzi? Te rog, vorbește cu mine!

L-am visat, dar era luat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro