Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Port cu mine tot trecutul

26 January 2020

Știi versurile lui Sorescu, “cred că m-am îmbolnăvit de moarte / într-o zi / când m-am născut“? Mereu m-au obsedat, însa în cazul meu lucrurile stau așa: m-am îmbolnăvit de tristețe într-o zi, când m-am născut. Port cu mine tot trecutul, toată durerea care a devenit deja parte esențială din mine. Dacă mă întrebi de ce sunt tristă, nici nu știu cum să-ți răspund exact ca să-ți explic ce nu merge, iar asta mă întristează și mă enervează în același timp.

Asta sunt eu, Atlas, o lunatică tatuată și cu viața într-o valiză mare roz. Ce porcărie, nici măcar nu-mi place rozul! Dar așa s-a nimerit. Cunoști scuza, nu? Pentru lucrurile pe care nu le poți explica, dar pentru care ești totuși vinovat, spui ‚ “așa s-a nimerit” și gata, destinul e de vină, nu tu. Salut!

Citiți și Sunt Laura și sunt tatuată

Am împărțit bucăți din sufletul meu unor handicapați emoțional și am apăsat butonul pauză când au plecat din viața mea, am lăsat ușa deschisă, pentru că mi-e frica de uși închise. Odată o ușă închisă, dacă nu mai nimerești clanța ca s-o deschizi și nu faci decât să bâjbâi pe întuneric? Sindromul martirului, vreau să repar ce nu mai poate fi reparat sau ce nu ar mai merita osteneala, ca să mi se recunoască meritele de Ioana d’Arc modernă în geacă de piele. Păstrează aplauzele pentru mai încolo.

©Igor Morski

Nu sunt mulți oameni care au un impact asupra noastră și, de cele mai multe ori, impactul acela e colosal, te sfâșie din interior și ajungi să trăiești într-un trecut pe care oricum nu-l mai poți schimba și pe care nu-l mai poți avea. Dar e necesar să-l ții strâns cu tine și să nu-i dai drumul, indiferent de cât de mult te rănește. Ce e însă și mai trist e că oamenii care te-au impactat nici macar nu știu și nu vor înțelege vreodată ce furtună au provocat în tine; iar tu, indiferent de ce vei face în speranța de a uita, nu te vei vindeca niciodată complet. Sigur că în unele zile poți face durerea să tacă, însă de cele mai multe ori e nevoie de un singur ghiont pentru a reactiva tot. Apoi te uiți în oglindă și constați că ești exact în locul în care n-ar mai trebui să fii. Poate mai târziu, dar nu-ți garantează nimeni, ajungi să mulțumești tuturor celor care te-au rănit, pentru că au stârnit în tine toată sensibilitatea și vulnerabilitatea din lume.

Dar vezi tu, nu e ca și cum eu n-am rănit. Dimpotrivă. Tocmai de aceea am zis că într-o zi voi scrie despre toți cei pe care i-am rănit și toți cei care m-au rănit. E o datorie, o promisiune pe care mi-am făcut-o mie. Până atunci, îmi împachetez iar totul în valiza aia mare roz. Pa!

Guest post by Teofana Ungureanu

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Bucureștiul dispărut

Degetul magic

Pentru cei care au trăit acest gen de iubire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro