Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Poveste albă

27 March 2018

În laboratorul de albituri al fabricii de lapte din Alba Longa, doctorul Albișoru tocmai termina de albit o pereche de șoricei. Poate veți zice: „păi, da, dar șoricei albi deja există în toate laboratoarele care se respectă!” Așa este, numai că acești doi șoricei, mai exact un șoricel și o șoricuță, fuseseră cenușii chiar de la nașterea lor naturală, care se petrecuse cu vreo săptămână în urmă, într-o gaură din podeaua unei case obișnuite. Casa era, din întâmplare, a doctorului Albișoru, responsabil cu albul laptelui din acea fabrică. Deși era în timpul liber, printr-o deformație profesională, doctorul, văzând acei șoricei că sunt de o nuanță roz spre gri, îi luă cu el, în geanta lui diplomat, cea plină cu documente, referate și substanțe foarte importante, și-i duse în laborator, pentru o experiență interesantă. Experiența fusese încununată de succes și cei doi șoricei gri deveniseră albi ca laptele. Singurul reproș pe care i l-ar fi putut aduce cineva doctorului Albișoru era că șoriceii își păstraseră culoarea neagră a ochișorilor ca două mărgele de cărbune, cu care plecaseră de acasă. Șoriceii albi, se știe, au ochișorii roșii, nu pentru că ar plânge din vreo cauză, ci pur și simplu, neavând pigment deloc în organismul lor mititel, prin ochișori li se vede culoarea sângelui ce le circulă prin vinișoare. Așa, după cum ziceam, doctorul era în timpul său liber, atunci fiind ziua de sâmbătă, când, de obicei, nici savanții nu lucrează, ci se odihnesc oleacă, apoi se gândesc intens tot la ale lor, pentru că știința este vastă și are nevoie de foarte mult timp.

Ca orice savant adevărat, și doctorul Albișoru era distrat, iar atunci nici nu-și dăduse seama că este o zi liberă și nici nu băgase de seamă că era singur la serviciu. În afară de paznic, nu mai era nimeni în fabrică. Văzându-l pe doctor, nici acesta nu se mirase, mai ales că nu era pentru prima oară când acesta lucra și în zilele libere, așa că toate decurseră normal și doctorul nu fusese deranjat în munca sa, care se prelungise până seara târziu. Ostenit, dar fericit, doctorul își scrise observațiile pe calculator, își salvă conștiincios toate schemele și formulele și când partea aceasta birocratică a activității științifice a fost gata, scrise mândru, cu litere mari, titlul lucrării: METODĂ DE ALBIT FIINȚELE VII –PROPUNERE DE BREVET. După aceea, trimise prin e-mail lucrarea la OSIM, acolo unde se brevetează toate invențiile, ca să nu mai piardă timpul și, eventual, să nu i-o ia altcineva înainte, că se mai întâmplaseră și lucruri din astea, își strânse conștiincios lucrurile și porni spre casă. Trebuie să precizăm că fabrica era la marginea orașului, iar doctorul nu avea mașină pentru simplul motiv că nu putuse trece examenul pentru carnetul de șofer, dovedindu-se extrem de neîndemânatic la proba practică, în ciuda minții sale luminate. În aceste condiții, evident că pornise pe jos, că autobuze nu prea se mai vedeau prin preajmă la ora aceea. Tot mergând el așa, îngândurat, iată că nimeri chiar în dreptul a două mașini care-și încrucișară drumurile în dreptul său, cea care venea din față orbindu-l cu farurile iar cea din spate ștergându-l în trecere, așa de bine că-l aruncă în șanț. În cădere, geanta lui diplomat, cu documente și substanțe se deschise și conținutul i se împrăștie prin iarbă. Pe lângă aceste obiecte neînsuflețite, acolo mai era și o cutiuță, prevăzută cu găurele, în care fuseseră depuși cei doi șoricei albiți, numai că și această cutiuță se deschisese și, speriați, cei doi șoricei fugiseră prin iarbă. Doctorul își reveni repede și se apucă să-și adune lucrurile, când văzu că mașina care-l aruncase în șanț vine spre el cu spatele. Era o limuzină mare și neagră, din acelea foarte scumpe, din care își permit să aibă numai oamenii foarte bogați. Când ajunse în dreptul lui, șoferul opri, ieși din automobil și veni să vadă ce i se întâmplase doctorului. Se liniști, văzând că e teafăr, și-l ajută să-și adune hârtiile împrăștiate. Geamul negru al mașinii negre se lăsă ușurel și aproape fără zgomot și dinăuntru o voce groasă își ceru scuze pentru incident și întrebă dacă-l poate ajuta cu ceva și dacă îl poate lăsa undeva, în oraș sau oriunde.

soarece alb

– Da, mulțumesc, mi-ar fi de folos să mă luați până în centru, că picioarele mele bătrâne se cam lasă rugate la un drum atât de lung… Și mi-ar mai prinde bine să mă ajutați, cu o lanternă, să-mi caut șoriceii.

Doctorul explică pe scurt cum este cu șoriceii aceia și că tocmai reușise să-i albească. În sfârșit, șoferul veni cu o lanternă puternică, la fel ca un far de camion, și cu ajutorul ei căutară prin iarbă și prin apropiere, dar nici urmă de șoricei albi, care parcă intraseră în pământ.

– Chiar așa, zise doctorul precis că au intrat în pământ, în vreo gaură, după obiceiul lor, așa că mă las păgubaș, aici nu șoriceii sunt importanți pentru știință, ci metoda de albire.

– Domnul meu, zise vocea groasă din întuneric, atunci să mergem, că am o întâlnire importantă de afaceri. Urcați, vă rog, lângă mine. Barul meu asortat vă stă la dispoziție. Dacă cumva incidentul v-a speriat, luați o gură-două de coniac franțuzesc, sau whisky, cum preferați, și vă reveniți garantat.

Doctorul urcă în limuzina largă, cât pentru zece-cincisprezece persoane, și luă loc pe un fotoliu moale și comod. În fața lui stătea gazda, un ins mic și probabil chel, îmbrăcat tot în negru, cu o pălărie mare și neagră pe cap, cu boruri largi și cu o panglică lată, din mătase lucioasă, de culoare violet. Pe ochi avea o pereche de ochelari de soare, deși în mașină era mai degrabă întuneric, ici-colo zărindu-se niște beculețe palide, ce aruncau o lumină discretă, de culoare violet. Interiorul limuzinei era ca un salon de lux, cu fotolii largi de jur împrejur, cu un bar asortat, plin de sticle și pahare de cristal, măsuță lăcuită, frigider, televizor, telefon și o mulțime de panouri cu butoane și butonașe. Doctorul avu timp să arunce o privire cuprinzătoare în jur, când tipul din fața lui îi întinse o mână mică și moale, zicând:

– Dați-mi voie să mă prezint: Paulică Trăistuță!

– Îmi pare bine, doctor Albișoru Albu! Spuse doctorul strângând ușor mâna moale și parfumată, ce i se întinsese. Dar cred că am auzit de dumneavoastră, sunteți cumva celebrul… din lumea… hm…

– Hă,hă,hă, da, da sunt celebrul interlop Trăistuță, așa e!

– Oho, ce interesantă zi! Chiar că n-am mai întâlnit pe nimeni din lumea interlopă până acum. Sau poate că am întâlnit, pe la congresele noastre științifice, dar n-am știut…

– Și dumneavoastră, domnule doctor, sunteți… medic?

– Ei, eu nu sunt așa de celebru, mă cunosc doar confrații, ce e drept, cam din toată lumea. Și nu sunt, din păcate medic, deși părinții mei au dorit-o, sunt doctor în… chimie.

– Mda, foarte interesant, chimie… droguri… laborator… bani mulți! N-ar fi rău să mă ocup și de droguri, că până acum am făcut doar escrocherii….

– Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar nu mă pricep la droguri, specialitatea mea sunt coloranții neconvenționali, mai precis biocoloranții și nanotehnologiile legate de aceștia.

– Nano… bio… coco… coloranții, hm, chestii complicate. Eu nu știu decât să fac bani, să-i număr și să mă iscălesc. În clasa a doua m-au prins că am …înșelat colegii, învățătoarea, directorul școlii și… am decis că nu mai e cazul să dau pe la școală, că n-am ce învăța acolo. Lasă-i pe alții să-și tocească mintea și coatele, eu am învățat să fac bani și gata, altceva nu-mi mai trebuie. Chestiile complicate are cine să le rezolve pentru mine, odată ce am bani, nu?

– Drept să spun, pe mine m-a interesat doar știința, dar văd că nici știința nu prea merge fără bani!

– Păi dacă nu ies bani din afacerea asta, cu coco… coloranții, atunci la ce folosesc?

– Până la urmă ies și bani, că doar se vinde produsul… mai ales dacă este unul nou și deosebit, respectiv procedeul de …schimbare a culorii obiectelor sau chiar a ființelor vii. Procedeul inventat de mine nu aplică pur și simplu o vopsea pe ceva, ci face să i se schimbe culoarea din… interior. Este ca un fel de… infecție virală, dar cu urmări bune, nu rele, în care niște elemente microscopice poartă o substanță unde este nevoie și… schimbă culoarea. Deocamdată am reușit să fac să se albească lichidele și… doi șoricei, pe care i-am pierdut în iarbă. Ar fi fost bine să fi putut urmări evoluția lor în timp.

– Adică… șoriceii obișnuiți, gri, au …albit?

– Da, colorantul din ei și-a reorientat moleculele și acum reflectă toate razele de lumină. Cu o modificare în vectori și în cvasivirușii descoperiți de mine, elementele ălea microscopice care se duc până la moleculele țintă, se poate reflecta orice culoare, la alegere. Deocamdată suntem în stadiul experimental…

– Foaaarte interesant, hm… Dar luați de beți, că acuș ajungem…

Doctorul goli, fără să-și dea seama, și al doilea pahar de alcool foarte fin și gustos, cum nu mai gustase el vreodată, și i se cam urcase la cap.

Gazda, foarte politicoasă, îl tot îndemna și-l măgulea cu cele mai frumoase vorbe pe care le știa un interlop, adică bandit de talia lui. Astfel, doctorul deveni foarte vorbăreț, deși i se cam împleticea limba în gură, și-i explică lui Trăistuță până când, în sfârșit, acesta înțelese procedeul de schimbare a culorii.

– I-auziți, mult stimate domnule doctor, dar o conștiință se poate albi?

– Eu pot albi tot, exclamă doctorul, amețit de alcool. Uite, numai câteva picături din lichidul acesta, zise el, scoțând un flaconaș de sticlă colorată din servietă, și oricine îl înghite, devine alb ca zăpada, cu o conștiință curată ca lacrima, ce mai una-alta, un îngeraș!

– Și nu e… otrăvitor?

– Otrăvitor? Ei, aș, nici gând, dimpotrivă, e ca… o vitamină pentru orice ființă vie! Să fi văzut ce vioi au devenit șoriceii mei albiți… Mai că aș fi înghițit și eu, dar… m-a împiedicat… etica.

– He, he, pe mine nu m-a împiedicat niciodată… etica aia, care la ceilalți le tot pune piedici. Pot să văd și eu mai de aproape sticluța?

– Poftim! Spuse doctorul încântat, întinzându-i-o mândru.

Interlopul o pipăi, o deschise, o mirosi și o apropie de gură, dar renunță pe moment.

– Ia, dar… ce gust are?

– N-are nici un gust, este o suspensie de nanoelemente…

– Mda, n-are nici un gust, confirmă Trăistuță, după ce dădu pe gât o dușcă zdravănă.

– A… aoleu, …ați …băut-o?

– Nu pe toată, a mai rămas…

– P… păi… era doar în stadiu e… experimental….

– Pe mine nu mă pasionează chestia aia… stadiul expri… expre… mirental! Eu am nevoie de o conștiință albită și am căpătat-o, nu?

Doctorul Albișoru doar ce holbă niște ochi mirați, bombănind ceva despre albirea la propriu și la figurat, chestii care-l lăsară rece pe interlop, apoi ceru să fie lăsat pe o stradă ce i se părea cunoscută, că doar stătea prin apropiere. Interlopul cel politicos își luă rămas bun cu căldură și-i îndesă în mână un pachet, ca o cărămidă, învelit în hârtie, și-i mai dădu și o carte de vizită, cu multe numere de telefon, dar nicio adresă.

Limuzina cea silențioasă dispăru în câteva secunde, iar doctorul, cu pași șovăielnici, plecă spre casă. Pachetul primit, bineînțeles că-l uită în buzunar. Acolo nu era decât un teanc de bancnote de 500, amănunt ce nu-l pasiona pe doctor, ca orice chestiune fără legătură cu știința.

În sfârșit, doctorul trecu pragul casei, o căsuță modestă, situată într-un vechi cartier liniștit, unde îl aștepta propria lui nevastă, obișnuită, după zeci de ani de conviețuire, cu absențele soțului ei. Uimirea bietei femei fu însă enormă, văzându-l, cum s-ar zice, afumat, cu mersul clătinat și cu limba împleticită.

– Albișorule, tu ai băut!

– Da, draga mea, am băut…

– Ce ai băut, nenorocitule?

– Eu, nenorocit? Dimpotrivă, sunt cât se poate de fericit!

– Cum ai putut să te îmbeți în halul ăsta? Și nu mi-ai spus ce ai băut? Și, mă rog frumos, unde?

– Unde…ce? Stai un pic, să o luăm metodic… Prea multe întrebări deodată… Lasă-mă să mă așez că… parcă sunt cam amețit…

– Amețit, ai? Dar… ești criță! Tu n-ai pus băutură pe limbă în viața ta și acum, la șaizeci de ani, ți-ai găsit să cazi în patima beției? Rușine!

– Ei, aș, ce rușine, bre? Am băut și eu acolo… un… două… trei sau patru pahare de… coniac și whisky și gata, cutremur!

Bietul doctor încercă să-i explice consoartei sale, căzută în extrema îngrijorării ce pățise, dar explicațiile lui se dovediră atât de încurcate încât… până la urmă adormi îmbrăcat pe canapea. Femeia, după ce măsură de câteva ori în lung și-n lat încăperea, îl lăsă în plata domnului și se culcă și ea, având în vedere ora târzie.

A doua zi de dimineață,fiind duminică, toată lumea se sculă târziu, mai ales nepoții doctorului, care veniseră în vizită din ajun. Singura care se sculă mai devreme a fost desigur nevasta doctorului care, ca orice gospodină ce se respectă, dorea să fie totul în ordine în casa ei. Și pentru că ea era cea harnică și ceilalți leneșii, pregăti și micul dejun. Tocmai trebăluia prin bucătărie, când intră și doctorul cu o mutră lungă, de om mahmur.

– Draga mea, nu știu ce am de mă doare capul… Și în plus, zi-mi și mie, de ce sunt îmbrăcat, trebuie să mă duc la lucru?

– Ai venit de la …lucru, sau de unde, tu știi și azi e duminică, dacă te interesează, așa că nu mergi la niciun lucru. Ai uitat că ai nepoții în vizită?

– Ce… nepoți?

– Auzi, eu cine sunt? întrebă ea, privindu-l cu severitate.

– Maica Tereza?

– Mai știi câți copii ai?

– Hm, legitimi… vreo trei…

– Aha, ți-ai revenit. Cine te aude ar crede că cine știe ce amant fatal ai fost, numai că tu ai fost însurat exclusiv cu… știința. Și acum lămurește-mă și pe mine ce a fost cu episodul de aseară.

Doctorul își puse mâna pe frunte, se scărpină la ceafă, apoi, în sfârșit, începu să-i povestească femeii ce se întâmplase.

Mai trecură astfel câteva săptămâni, fără nimic deosebit când, într-o după-amiază, venind de la lucru, doctorul Albișoru a remarcat mișunând în iarbă, cam în locul unde în aruncase limuzina în șanț, o mulțime de ființe …albe! Erau șoricei, lăcuste, greieri, fluturi, muște, albine, melci… albi! Fenomenul era greu explicabil pentru oricine altcineva decât doctorul Albișoru, care-și dădu seama că, fără voie, îl provocase. Oricum, în niciun caz nu s-ar fi putut înmulți șoriceii atât de repede, iar celelalte ființe nu ar fi putut să se albească dacă… nu s-ar fi molipsit cumva de la… șoricei. Iar acolo până și iarba începuse să fie… albă!

Aha, exclamă doctorul, plesnindu-se cu palma peste frunte, vectorii mei cvasivirali au devenit… viruși sadea, independenți și… virulenți? Tot ce a ajuns în contact cu ei, în vreun fel, trebuie să fi devenit… hm! Să vedem!

Ajuns acasă, dădu drumul la televizor și află de la știri că cea mai mare parte din protipendada țării, politicieni, bancheri, aleși locali, păreau să se fi molipsit de o ciudată boală care se manifesta printr-un singur simptom: toți aceștia își pierduseră culoarea naturală, devenind pur și simplu… albi!

Guest post by Andrei RADU

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu sunt bine…

Un gentleman poate trece prin orice

Am căzut. Iar

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
974 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro