Povestea care nu ar fi trebuit să fie scrisă așa

22 May 2024

Mădălina s-a născut într-o așteptare a toamnei, frunzele se despărțiseră deja de copaci, copila nu a adus însă înghețul, ci doar un pic de brumă. Tatăl, un cunoscut profesor universitar, mama, profesoară de gimnaziu, și-au luat din prima zi rolurile de părinți în serios. Chiar și după nașterea frățiorului ei, fetița își urma peste tot tatăl, care aduna date pentru încă un volum dedicat arheologiei. Când Mădălina a început școala, tatăl a acceptat să călătorească și la distanțe mai mari de casă, chiar și pe alte continente. Dintr-o astfel de expediție s-a întors slăbit și preocupat, și pentru că s-a dedicat imediat scrisului, neluând în seamă boala, a murit, iar lumea a continuat să existe de parcă se așteptase la genul acela de politețe fără a fi arătată cu degetul. Mama Mădălinei l-a urmat, obișnuită să-i pună manuscrisele în ordine și să se asigure că niciun artefact nejudecat încă pentru valoare nu avea să ajungă în camera de joacă a copiilor. Sora mamei, o doamnă mai în vârstă despre care mama le povestise că avea obiceiul să-și sperie pețitorii, s-a mutat la ei și le-a cerut copiilor să i se adreseze cu ‘mamă’. Mătușa Sofia chiar i-a iubit, își amintea de ea citindu-le cărți despre copii fără părinți și aventurile lor extraordinare. Dacă o rugau frumos le citea și fragmente din cărțile mult mai greu de înțeles ale tatei.

Nu împlinise unsprezece ani când mătușa Sofia a trebuit să-l însoțească pe Călin, fratele ei, într-o excursie de o zi la munte. Pentru că nu găsise în bibliotecă ultima carte a tatei, de care își amintea că avea coperți maronii, și din care mătușa nu le citise niciodată, a luat un sendviș din frigider și a urcat în pod. I-a trebuit ceva timp să găsească lucrurile tatei, înghesuite într-un cufăr plin de praf. Cufărul era încuiat, dar ea văzuse cum tata strecura cheia într-un mic sertar al măsuței de corespondență. Măsuța fusese și ea târâtă în pod, pentru că de-abia se mai ținea pe picioare. Podul era un azil al celor care deși mai aveau amintiri, fuseseră trimise în uitare.

Paginile dintre coperțile maronii erau de jurnal, nu de carte, pagini întregi de ură și desconsiderare. În cufăr mai erau fotografii de femei, umilite și folosite în moduri stranii, care o făcuseră să plângă de rușine. A pus totul la loc, a închis cufărul și a lăsat cheia să cadă într-o crăpătură din perete. S-a oprit la marginea scărilor, când a auzit ușa de la intrare deschizându-se. S-a lăsat să cadă încet, fără să caute aripi …

Trei luni a stat în spital, până au reușit s-o pună la loc. Amintirile însă nu-și părăsiseră rosturile, nu se spărseseră în cioburi. Mătușa Sofia o privea gânditor. Nu i-a spus niciodată ce s-a întâmplat. A murit crezând că nu era întreagă la cap. Poate că, la o cafea, se plânsese și altora, pentru că drumul prin viață îi fusese însoțit de șoapte.

A publicat primul roman înainte de a fi admisă la facultate. Era curtată pentru că era considerată a fi deja cineva. Nu s-a putut îndrăgosti de niciunul, poate și din cauza amintirilor, așa că s-a dedicat scrisului, era deja considerată una dintre cele mai de succes voci ale tinerii generații. Apoi, la un concurs de creație, l-a cunoscut pe el. Scriitor, fermecător, aflat încă la început de carieră. S-au căsătorit aproape imediat. De scris scriau în camere diferite, deși îl prinsese de câteva ori, noaptea, răscolindu-i printre hârtii. Căsătoria îi pria, cariera lui Fabian începuse chiar să lase în umbră reușitele Mădălinei. Dar ea îl iubea și nu putea fi mai fericită. Îi părea precum un zeu: înalt, frumos, cu verbele la el. A fost pentru prima oară când a avut curajul să vorbească altcuiva despre propriile suferințe.

Au avut doi copii. În timp ce Mădălina crea printre scutece, plânsete, la marginea pătuțului, veghind somnul copiilor, Fabian călătorea de-a lungul și de-a latul țării pentru a-și promova cărțile. În toate fotografiile din reviste era însoțit de oameni importanți și de femei foarte frumoase. Când venea acasă era mai mereu obosit și nici măcar nu o mai privea ca pe o femeie, devenise o altă cameră a casei, o cameră ca un pod.

Într-o seară s-a întors acasă însoțit de o altă femeie. I-a strigat peste umăr că avea să doarmă în camera de oaspeți. Atât de mult îl iubea și voia să-l creadă încât și-a închipuit că era o colegă și că împreună lucrau la un nou roman. Dimineața i-a cerut să le gătească micul dejun, a sărutat copiii pe frunte și a plecat la braț cu frumoasa doamnă, care a privit-o tot timpul cu milă. După încă câteva astfel de vizite nocturne, i-a cerut o explicație, nici măcar nu voia să se certe, dar atitudinea lui afecta copiii. I-a spus că îl plictisea, că până la urmă poate că nu era chiar întreagă la minte, că el avea nevoie de femei care să îi satisfacă pofta de viață. Încă mai strângea prin bucătărie, când Fabian s-a întors însoțit chiar de prietena ei cea mai bună, pe care a făcut-o să țipe de fericire, toată noaptea, în camera de oaspeți. La plecare i-a spus că era liberă să se înfrupte din prietenii lui, se ocupase el de recomandări. S-au găsit și nemernici care să telefoneze sau să vină în vizită, pentru unii a trebuit să cheme poliția pentru a-i da pe ușă afară. Iar șoaptele vecinilor și ale cunoștințelor, și chiar ale străinilor nu mai conteneau, despre fata care poate nu era întreagă la minte …

Au divorțat pentru că el a vrut, altfel ar fi ținut-o legată de casă, ca pe o servitoare. A trebuit să renunțe la casă pentru a i se îngădui să păstreze copiii. El nu dorise să păstreze copiii. Înainte de a se muta cu chirie a mai făcut un tur de casă, să vadă dacă nu uitase vreo jucărie a copiilor. Sertarul de jos al cabinetului lui de lucru rămăsese întredeschis. Înăuntru a găsit un volum cu coperți maronii, aceleași idei, altă caligrafie.

Faye Dunaway, “Le Temps des amants” (Amanti), Vittorio De Sica, 1968

Și-a târât zilele de dragul copiilor. A apucat să mai publice câteva romane, dar, în paralel, lucra intens la ceea ce începuse ca o scrisoare adresată copiilor și care, între timp, devenise deja un șuvoi de scrisori. Fabian îi vizita din când în când. Uneori făceau dragoste, dar devenise brutal și trivial până și în pat. Iar ea nu înceta să se minuneze de cât de ușor îi erau trecute cu vederea crimele și atentatele la bun simț, aplaudate ca excentricități. Pentru Mădălina se mai găsea câte puțină milă. Deși romanele ei erau cu mult mai bune decât ale lui, pentru că el lucra deja cu editurile ale ei au trebuit să mai aștepte. Mădălina și-a pus capăt zilelor pentru că a crezut că măcar așa, după cum cred toate victimele, îl va face să-i pară rău. Prin testament, lui i-au revenit toate drepturile de autor. Romanele Mădălinei au început să se vândă ca pâinea caldă. Fabian s-a îmbogățit. Și alte câteva cunoștințe feminine ale distinsului de acum domn Fabian s-au sinucis, dar bărbații de lume au lansat zvonul că se lansase o modă. Toate voiseră să fie personaje de roman. Mădălinei i s-a șlefuit o biografie de femeie fragilă, neîntreagă la minte, care să complimenteze cariera de gherilă a fostului soț.

Fabian a distrus toate scrisorile adresate de Mădălina copiilor pentru că, fiind un părinte iubitor, conform propriilor lui afirmații, nu a vrut ca viața să le fie afectată de destinul tragic al mamei lor. Copiii chiar au ajuns să creadă versiunea lui despre lume și viață, deși uneori parcă mai auzeau ultimul gând lăsat de veghe plângând …

Tot ce v-am povestit a fost cândva adevărat, ca o mare care s-a desprins de țărm căutându-și fericirea, până când, într-o zi, s-a întâmplat ca niște pescăruși să zboare prin preajmă și, neavând ce face, au murdărit-o.

Pe Liliana o găsiţi aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Părintele Ionuț Blidar și enoriașii srilankezi

Prințesa sturionilor

Dacă floarea de tei ar fi o femeie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro