Au trecut cinci luni de când nu mai ești fizic lângă mine, cinci luni pe care nu le vedeam clar atunci, în momentul despărțirii noastre; de fapt, nu le vedeam deloc. Simțeam, ca și cum, că la plecare vei stinge orice lumină, iar eu voi muri în întuneric.
Dar nu am murit. Am reușit să trec cu bine de săptămânile în care nu puteam să scot o vorbă, fiindcă îmi țâșneau lacrimile. Am trecut și de nopțile în care nu puteam dormi, fiindcă îmi era frică, aveam senzația că vreun om rău încearcă să intre în casă…
Au mai fost și zilele în care mă temeam că nu mă voi descurca… Cum îmi voi duce bax-ul de apă în casă? Îmi voi duce singură mașina la spălătorie? Îmi voi face singură plinul?… Fiindcă da, erau câteva lucruri pe care le făceai pentru mine, în timp ce tot ceea ce făceam eu era numai pentru tine. Nu exagerez cu nimic, chiar te-am iubit mult, să știi, total și necondiționat, cum nu te va mai iubi niciodată nicio alta și cum doar o femeie la un milion o poate face. Așa ai avut tu șansa asta, pe care puțini bărbați o au!
Ce am simțit în lunile astea? Tot felul de stări: furie, frustrare, durere sfâșietoare, anxietate, teamă, însă nicio clipă nu mi-am dorit să te întorci la mine. Am simțit, în schimb, cum în viața mea se așterne liniștea. E liniște, în sfârșit, la mine în suflet, liniștea aceea pe care o pierdusem de câțiva ani, ani în care ajunsese să îmi fie teamă să îți spun ce gândesc, să dau glas caruselului de întrebări pe care le aveam pentru tine, majoritatea cu „de ce?”, și care ajunseseră să mă obsedeze. Cumva, la multe dintre ele am găsit singură răspunsul. Pe celelalte le-am uitat. Nici nu mai contează, nu vor mai prinde glas niciodată. După ani și ani în care am acumulat atâtea sentimente negative, în sfârșit, simt că trăiesc. Nu sunt fericită, nici nu mai sper la așa ceva, fiindcă cred cu tărie ca fericirea nu există. E o minciună inventată de oameni pentru a-și chinui singuri sufletele.
Încă trăiesc pe termene scurte, nu îndrăznesc să privesc foarte departe în viitor, fiindcă nu știu cum mă văd. Dar mă văd. Am atâta încredere în mine, cum nu am avut niciodată, și simt o forță și o putere, că aș putea dărâma munții. Alături de tine pierdusem de mult încrederea asta în mine, dacă am avut-o vreodată.
Am aflat despre mine multe lucruri. Am aflat că sunt o femeie foarte frumoasă. Că sunt o femeie completă, aproape perfectă, chiar. Că sunt… una la un milion și mă simt bine în pielea mea. Nu sunt însă vanitoasă și nici nu sufăr de autosuficiență. Doar că acum știu cu exactitate cine sunt, ce sunt, cum sunt.
Încă mai am frici, dar mi-am dezvoltat un sistem de apărare foarte rezistent. Știu să îmi controlez emoțiile, cum nu am reușit poate, niciodată, cu tine. Mi s-a spus că am devenit rece, „zid de gheață”, și poate că e ceva adevăr în asta, dar nu mă poate condamna nimeni că nu mai am încredere în oameni. E firesc, altfel, cei doisprezece ani petrecuți alături de tine ar fi fost chiar o irosire, ar fi însemnat că nu am învățat nimic.
Undeva acolo, în viitor, nu știu unde, mi-aș dori să mă îndrăgostesc. Dar știu că nu voi mai putea trăi niciodată ceea ce am trăit cu tine, prima și marea mea dragoste. Nu voi mai tremura de emoție atunci când el mă va privi doar, nu voi mai rămâne fără cuvinte la auzul glasului lui. Nu mă voi putea uita în ochii lui și să uit complet de mine. Și da, știu că e aproape imposibil să găsesc, ori să mă găsească cineva de care să mă îndrăgostesc, fiindcă acel bărbat care să aibă atâta răbdare pentru a-mi câștiga încrederea, să nu renunțe, să fie neobosit în a-mi demonstra că mă vrea cu adevărat, fără a ști dacă va și reuși să mă și câștige lângă el, ei bine, acel bărbat nu există. Sunt atâtea femei disponibile pentru mult mai puțin, încât da, sunt conștientă că nimeni nu ar face un astfel de efort, nici chiar pentru mine. Dar mi-am asumat asta, din clipa în care am ales să renunț la iubirea ta toxică, dacă o pot numi iubire.
Și mai e un motiv pentru care nu cred că voi mai putea iubi pe cineva așa cum te-am iubit pe tine: nu cred, de fapt, sunt sigură de asta: nu mai am curajul să încredințez viața sută la sută în mâinile cuiva. Îți spuneam cândva că, dacă m-ai fi legat la ochi și m-ai fi ținut de mână, aș fi mers oriunde m-ai fi condus, fără să îmi fac griji. Nu mințeam cu nimic. Acum nu aș mai putea face asta.
Nu mai plâng de mult timp. Aștept perioada în care îmi voi aminti și lucrurile frumoase pe care le-am trăit și făcut împreună, fiindcă, deși la nivel rațional știu că au existat multe astfel de lucruri, deocamdată nu îmi aduc aminte decât lucrurile neplăcute.
În ceea ce te privește, am două tipuri de reacție: fie îmi ești indiferent, fie sunt furioasă pe tine. Din ce în ce mai rar, e drept, dar furia încă nu a dispărut. Cu toate astea, nu îți vreau răul. Chiar mă bucur pentru tine și sper din inimă că acum ești mai liniștit, fiindcă, în sfârșit, am realizat că femeia asta pentru care ai distrus tot ce am avut noi… te merită, așa cum tu o meriți pe ea. În sfârșit, ai lângă tine pe cineva de nivelul tău și nu mai e nevoie să mai minți pentru a părea mai mare și mai bun, mai valoros decât ești de fapt. Vă potriviți. Eu am fost, de la început, o pălărie mult prea mare pentru tine, din toate punctele de vedere. Poate că măcar acum îți vei face curățenie în suflet, căci se adunase atâta mizerie! De aceea nutresc speranța sinceră că nu mai minți. Că nu vei mai înșira toate femeile care îți ies în cale. Că, în sfârșit, ți-ai găsit și tu pacea. Că poate ai devenit mai matur, mai rațional, mai asumat, și așa, poate tot chinul meu nu a fost în zadar.
Nu știu cum și unde mă va duce viața peste alte cinci luni. Important este că am reînvățat să trăiesc fără tine. Și, mai mult, mă simt pregătită să le iau pe toate așa cum vor veni. Nu îmi mai este teamă de mine fără tine alături. Aproape ai dispărut și, uneori, îmi doresc să simt măcar o urmă de regret, de „încă te mai iubesc” pentru tine, prima și marea mea dragoste. Irosită.
Guest post by Theo
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
System Crasher – Copilul problemă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
