Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Radiestezie – o dragoste târzie

28 September 2018

Pentru că despre radiestezie nu știam nimic, după ce am văzut pe un stâlp anunțul despre cursurile de radiestezie, m-am repezit de cum am ajuns acasă pe Wikipedia să aflu amănunte. Acolo am aflat că:

„Radiestezia este un fenomen prin care un sistem viu (vegetal, animal, uman, etc.) recepționează prin intermediul extrasensibilităților sale un semnal infoenergetic și reacționează la decodificarea semnalului respectiv, printr-o senzație sau mișcare fizică particulară sau prin stări afectiv-sentimentale specifice. Prin aceste senzații sau mișcări, propria rațiune ar lua act de existența sau inexistența semnalului căutat și a anumitor caracteristici ale generatorului de semnal.”

Definiția nu mă lămurise absolut deloc așa că am uitat cu totul de radiestezie și de profesorul cu figură de fachir de pe anunț dacă nu aș fi găsit a doua zi în cutia poștală o invitație la aceleași cursuri. Am privit lung la figura misterioasă a profesorului apoi, ca în transă am sunat și m-am înscris la cursuri. Suma era modică și am achitat-o chiar la începutul primului curs când am primit și o chitanță spre a mă convinge că totul este în regulă. Cel puțin din punct de vedere financiar, fiindcă altfel nimic nu mi se părea a fi în regulă. Și asta numai din cauza ochilor profesorului care mi se părea că aveau o putere hipnotică de atracție. Și, mai ales, din cauză că de cum am intrat în sala mică unde se țineau cursurile și i-a fixat asupra mea și a părut că nu îi mai poate desprinde de figura mea.

După ce au intrat toți cursanții, a început să vorbească, dar ochii îi avea ațintiți mai mult spre mine, de parcă ar fi vrut să mă hipnotizeze:

— Definiția radiesteziei ați citit-o chiar pe afișul de la intrare iar amănunte despre ea o să aflați mai multe din materialul didactic pe care o să vi-l înmânez la sfârșitul orelor. Pentru a lămuri odată pentru totdeauna misterul care planează asupra radiesteziei, am să vă spun care este părerea mea despre ea.

woman

A ridicat mâinile spre tavan într-un gest care părea aproape mistic și a continuat:

— Toată lumea se miră de modul în care un radiestezist înzestrat cu un simplu pendul poate afla informații care sunt inaccesibile altor oameni. Explicația pe care eu am găsit-o pentru mine este că undeva în Univers există o bibliotecă enormă în care sunt stocate toate informațiile de care avem nevoie. Există oameni care fără nici un instrument ajutător pot accede la aceste informații și aceștia se numesc în funcție de cultura locală șamani, vrăjitori, ghicitori, vizionari sau mai știu eu cum.

A scos dintr-o cutie pe care o avea pe masă un cristal de culoare viorie legat cu un șnur subțire și după ce ni l-a arătat a spus:

— Pentru a uniformiza oarecum metoda folosită eu am să folosesc pentru a vă preda primele noțiuni de radiestezie un pendul format dintr-un cristal de ametist prins într-o rețea de sârmă de argint și atârnat de un șnur din bumbac sau alt material textil natural cânepă sau in dar în niciun caz material plastic.

După ce s-a convins că toți cei șapte cursanți am văzut bine pendulul, a adăugat:

— Pentru a vă convinge despre existența și, mai ales, despre posibilitățile radiesteziei, am să vă fac acum o primă demonstrație. Am să vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră să rupeți din carnețelul pe care îl aveți pe masă câte o foaie și să vă scrieți numele pe ea.

După ce toți cursanții am făcut ce ne-a spus, a luat de masă un bol de sticlă și ne-a rugat să punem bilețelele în el.

— Am să rog acum pe una dintre dumneavoastră să extragă un bilețel din bol.

Nu știu de ce am fost aproape sigură că numele meu va fi cel extras, așa că uimirea mea nu a fost prea mare când instructorul a mi-a citit numele de pe bilețel.

M-a rugat să vin în față apoi a spus:

— Fiindcă în această nobilă ocupație în ultimul timp și-au făcut apariția tot felul de șarlatani, am să vă fac o demonstrație care o să vă lămurească definitiv despre posibilitățile aceste Biblioteci Universale și despre cum anume se pot accesa informațiile din ea.

Mi-a întins o eșarfă neagră și m-a rugat:

— Verificați, vă rog, opacitatea acestui material apoi legați-mă strâns peste ochi.

După ce am făcut ce mi-a zis s-a întors cu spatele și a continuat:

— Stimată domnișoară ascundeți acum un obiect, orice fel de obiect doriți dumneavoastră undeva în această sală și am să vă arăt cum se poate găsi cu ajutorul radiesteziei.

Sub privirile atente ale cursanților, am revenit la locul meu și am căutat în geantă. Dintre câte se aflau acolo, am ales rujul și, după ce am privit în jur, m-am îndreptat spre o fată cam de vârsta mea și am rugat-o să își deschidă geanta. Zâmbind complice a deschis-o, iar eu, în tăcere, am strecurat rujul meu printre obiectele aflate în ea. Am apucat să văd că și ea avea două tuburi de ruj în geantă, așa că abia așteptam să văd pe unde va scoate cămașa fachirul meu.

Când l-am anunțat că totul este pregătit, s-a întors spre noi și, după ce și-a scos eșarfa, ne-a explicat:

— Am să vă arăt acum cum se poate găsi un obiect pierdut sau ascuns în mod intenționat. În general, după ce căpătați o anumită experiență o să puteți sări anumite etape, dar acum eu am să vi le arăt pe toate, pentru a vedea în mod practic cum ar trebui să se procedeze așa ca la carte.

Ne-a arătat pendulul de ametist apoi a spus:

— Ametistul este unul dintre cele mai „sincere” cristale care există și are o mulțime de proprietăți benefice de care am să vă vorbesc mai târziu. Deocamdată, tot ce vă pot spune este că eu am stabilit pentru pendulul meu următoarea convenție: pentru un „DA” ferm, pendulul se va roti de la stânga la dreapta în sensul acelor de ceasornic.

Ne-a exemplificat cu o mișcare ușoară a pendulului apoi a adăugat:

— Pentru un „NU” categoric, mișcarea va fi în sensul invers mișcărilor acelor de ceasornic, iar pentru un răspuns evaziv sau o întrebare greșit formulată, pendulul va rămâne nemișcat.

După ce s-a convins că toți l-am înțeles a pus prima întrebare pendulului:

— Obiectul căutat se află în această încăpere?

După câteva secunde de ezitare, pendulul a început să se rotească în sensul acelor de ceasornic întâi mai încet, apoi din ce în ce mai repede.

— Deci obiectul căutat se află în această încăpere și, după cum observați, eu nu mișc deloc degetele ca să dau vreun impuls pendulului. Studii științifice și filmări atente au demonstrat că totuși pendulului este pus în mișcare de micro contracții involuntare ale mușchilor. Aceste contracții sunt complet în afara controlului operatorului radiestezist și se presupune că sunt comandate direct de informațiile primite din aceeași Bibliotecă Universală de care vă vorbeam.

A trecut în mijlocul încăperii între rândurile de mese și a întrebat din nou:

— Obiectul căutat se află înaintea mea?

Pendulul a rămas nemișcat așa că a reformulat întrebarea:

— Obiectul căutat se află la stânga mea?

Pendulul s-a mișcat energic în sensul invers al acelor de ceasornic așa că a întrebat:

— Obiectul căutat se află la dreapta mea?

După ce pendulul i-a răspuns pozitiv s-a îndreptat spre cele două fete și a băiatul aflați în partea dreaptă și i-a rugat să se separe pentru a putea afla mai repede răspunsul.

După ce a întrebat de câteva ori, pendulul a indicat că obiectul căutat se află asupra fetei la care ascunsesem rujul.

După alte câteva întrebări, a aflat că obiectul căutat se află în geanta fetei, iar după ce a rugat-o să-și golească geanta pe masa din fața ei, a împărțit obiectele în două grămezi și tot așa până când a depistat rujul meu și mi l-a înmânat cu un zâmbet misterios.

Cu astfel de experiențe, care mai de care mai interesante, nici nu am observat când au trecut cele trei luni de curs și când în cadrul unei mici ceremonii de absolvire, ne-au fost înmânate diplomele.

În timp ce mi-a dat diploma, m-a felicitat, apoi mi-a spus șoptit ca și cum ar fi vrut să aud numai eu:

— Ține minte, dragă Valentina, că puterile tale sunt mult mai mari decât ale oricărui cursant pe care l-am avut vreodată. Trebuie doar să fii atentă și să respecți regula de aur a radiesteziei dacă vrei ca aceste puteri să nu se întoarcă împotriva ta: niciodată, dar NICIODATĂ, să nu folosești radiestezia în folos propriu.

Nu am folosit-o, dar nici nu pot spune că am uitat cu totul de ea. Poate că eu aș fi uitat, dar colegele mele de birou au aflat cumva de cursurile mele de radiestezie și li se părea foarte amuzant să mă folosească pe mine ca să își găsească cheile de la mașină sau alte obiecte rătăcite.

De la una dintre colege, mi s-a tras în cele din urmă și prima căutare adevărată. Silvana, așa se numea colega mea, a năvălit într-o dimineață cu un ziar în mână și mi l-a trântit pe masă:

— Acum să te văd cât ești de bună, Valentina. Fă și tu o căutare adevărată nu-ți risipi puterile în găsirea de rujuri și chei de mașină.

Într-un articol de pe prima pagină era relatat cazul unui copil de numai trei ani care se rătăcise aseară într-una din pădurile din apropierea orașului.

După ce a văzut că mă încrunt la articol, fără să spun nimic Silvana a plusat:

— Se apropie toamna, Valentina, nopțile se răcesc și cât crezi tu că va rezista în sălbăticie un copil de trei ani.

Mai mult trasă de ea, am ajuns în cele din urmă la sediul Jandarmeriei din oraș, unde ne-a primit un ofițer de serviciu plictisit.

La insistențele Silvanei, în cele din urmă ne-a primit și un comandant adjunct care părea că nu-și mai vedea capul de treburi, așa că a vrut să ne expedieze rapid, dar colega mea nu s-a lăsat:

— Noi plecăm, dar să știți că de aici mergem direct la toate televiziunile din oraș și spunem că am fi putut găsi copilul, dar am fost împiedecate de autorități. Cum credeți că o să sune asta și câte ore vă imaginați că o să mai rămâneți pe urmă în scaunul ăsta?

M-a prins de mână și vrut să mă tragă spre ușă, dar comandantul adjunct a devenit dintr-odată ceva mai împăciuitor și a început să ne explice:

— Eu v-aș ajuta cu plăcere, dar nu mai am nicio mașină la dispoziție, fiindcă toate sunt pe teren, știți, în astfel de cazuri, aveam anumite protocoale de respectat și nu ne putem abate de la ele.

Silvana m-a privit întrebătoare, iar eu am spus:

— Nu trebuie să ne deplasăm nicăieri: tot ce avem nevoie este o hartă la scară mare și o fotografie a copilului.

După ce cele cerute ne-au fost aduse, am început căutările și, în numai zece minute, am restrâns căutările la o zonă numită Groapa Calului. Dacă aș fi avut o hartă mai amănunțită, le-aș fi putut spune mai multe, dar comandantul adjunct a spus că nu este nevoie.

— Avem o dronă de căutare în zonă și am să dau ordin să fie dirijată chiar acolo unde ați spus dumneavoastră.

În tonul lui se simțea un respect aparte și nu știam dacă este dat de tonul meu sigur sau de amenințările Silvanei.

— Dacă așteptați puțin, aranjez ca imaginile transmise de dronă să fie retransmise chiar aici, în biroul meu.

Un tehnician a făcut câteva legături la monitorul aflat pe peretele din spatele biroului și, în curând, am putut vedea pădurea de la marginea orașului cum defilează pe monitor.

— Acum se apropie de locul indicat de dumneavoastră, a spus tehnicianul și, în curând, ascunse după câteva tufișuri, s-au văzut câteva siluete neclare.

Tehnicianul a manevrat câteva butoane și imaginea s-a apropiat mai mult, iar Silvana a scos un țipăt:

— Oh, lângă copil sunt doi câini, Doamne îl mănâncă!

Nu era nevoie să mai consult pendulul pentru că, nu știu de unde, a venit spre mine un sentiment de liniște și pace sufletească, așa că am spus:

— Stați liniștiți că nu-i fac niciun rău. L-au încălzit doar și l-au apărat de frigul nopții.

Când drona s-a mai apropiat, s-a văzut că era chiar așa cum am spus eu, iar unul dintre câini s-a ridicat și a început să latre la dronă când i s-a părut că se apropie prea mult de copilul pe care îl apărase cu trupul său de frigul nopții.

Am văzut apoi tot pe monitor cum de copil și de cei doi câini s-a apropiat o echipă de căutare, iar băiețelul a fost preluat în siguranță de ei.
Într-un gest de rar cavalerism, comandantul adjunct al jandarmeriei a venit în fața mea și mi-a sărutat mâna, făcându-mă să roșesc, și a spus:

— Scuzele mele pentru lipsa mea de încredere de mai înainte, dar așa ceva chiar nu am mai întâlnit. Vă rog respectuos să mă iertați și sper că veți accepta și pe viitor să colaborați cu noi.

Am colaborat și cu ei și cu poliția criminalistică și singura condiție a fost să se păstreze secretul asupra identității mele. O vreme s-a păstrat, dar, în cele din urmă, tot a fost aflată și, pe nesimțite, am observat că rămân tot mai singură și tot Silvana mi-a spus în cele din urmă de ce.

— Păi ia imaginează-ți și tu ce băiat crezi tu că ar putea sta prea mult lângă tine, când el îți spune că se duce la un fotbal cu băieții, iar când vine acasă tu începi să-i descrii pe larg aventurile pe care el le-a avut la vreun club de streaptease?

Radiestezia nu funcționa chiar așa, dar mi-am dat seama că asta era credința populară și, mai ales, că un mit urban este mai greu decât orice altceva de demontat. Totuși, citisem undeva că fiecare ființă de pe pământ are undeva o ființă de sex opus care îi este perechea sortită de soartă. Poate că și asta nu era altceva decât un alt mit urban, pentru că anii treceau unul după altul, fără ca băiatul sortit mie să îmi apară în cale.

„Trebuie doar să fii atentă și să respecți regula de aur a radiesteziei dacă vrei ca aceste puteri să nu se întoarcă împotriva ta: niciodată, dar NICIODATĂ să nu folosești radiestezia în folos propriu.”

Așa mi-a spus instructorul la sfârșitul cursurilor și am respectat cu sfințenie această regulă ani de zile, dar în cele din urmă am căutat o metodă prin care aș putea ocoli această interdicție. Într-o bună zi, am citit un banc cu evrei și, printr-o ciudată extrapolare, am ajuns să îmi rezolv și eu problema. Bancul suna cam așa:

„Un evreu sărac și singuratic, trăind într-un apartament în comun cu mama sa oarbă, în rugăciunile sale zilnice îl tot ruga pe Dumnezeu să-i schimbe viața în mai bine.

La un moment dat, Domnul s-a îndurat de el și i-a spus ca îi poate îndeplini o singura dorință.

Zice evreul: „Mulțumesc Doamne! Singura mea dorință e ca mama mea s-o poată vedea pe nevasta-mea atârnându-i la gât fiicei noastre, în fața vilei din Beverly Hills, un colier de 5.000.000 de dolari.”

Dumnezeu zice în sinea lui: „Ptiu, Drace! Mai am multe chestii de învățat de la evreii ăștia…”

Mintea omenească este foarte ciudată fiindcă, pornind de la acest banc hazliu, am găsit o cale să-mi rezolv și eu mica mea problemă și anume să aflu pe unde naiba hoinărește băiatul sortit mie.

Bun, deci regula de aur a radiesteziei mă împiedeca să pun în mod direct această întrebare. Dar, mi-am spus eu într-un târziu, cum aveam o singură soră, regula nu mă putea împiedica să încerc să aflu cine este cumnatul ei.

Nu a durat foarte mult să aflu că este vorba despre Radu, colegul meu de lucru din biroul alăturat și pe care nu-l băgam absolut deloc în seamă, pentru nu-mi puteam imagina că în spatele ochelarilor lui cu multe dioptrii se pot ascunde niște ochi atât de frumoși. La fel cum nu mi-am putut imagina că el este cel care îmi lasă în fiecare dimineață câte un buchețel de flori pe birou despre care știau toate colegele numai eu nu îmi imaginam despre cine poate fi vorba.

După ce slujba religioasă de la biserică a luat sfârșit, după ce am ieșit afară, l-am tras deoparte și, fiindcă eram încă într-un spațiu sacru, i-am jurat cu voce scăzută că niciodată nu am să folosesc radiestezia pentru a afla ceva despre el.

M-a privit zâmbind și mi-a răspuns tot în șoaptă:

— Poți să folosești ce vrei, pentru că eu nu am de gând să fac nimic din ceea ce ar putea să te supere.

Și ca să mă împiedece să mai spun ceva, mi-a închis buzele cu o lungă sărutare, iar toți cei prezenți au început să aplaude. Chiar că aveau și de ce pentru că Radu săruta minunat.

Guest post by Ionela Gălușcă

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Un desert bun”

Luna Nouă în Balanță pentru toate cele 12 zodii

Ce este acela un copil din flori?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,059 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro