Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

“Rămâi cu mă-taaaaaaaa, ordinarule!”

29 March 2019

Aveam 14 ani împreună cu soțul, iubitul, prietenul cel mai bun și ne gândeam, și ne imaginam cum vom sta la noi, pe faleză, pe o băncuță, uitându-ne la mare… doi bătrânei. Dar pe 2 ianuarie s-a năruit totul. Soțul meu, de meserie navigator, plecase în 2015 pentru un voiaj de 4 luni. Înainte să plece, am simțit ceva ciudat, dar nu știam de ce. Pe 2 ianuarie, am aflat de ce am simțit durerea aceea în piept, când l-am văzut cum se îndepărtează de mine și pleacă spre zona de check-in. El plângea, eu plângeam, deşi plecase de atâtea ori în voiaj. Dar de data aceasta era altfel. Ne luam la revedere fără să știm că nu ne vom mai vedea vreodată, aici pe pământ.

Cum era cu soțul meu? Ca atunci când trăiești lângă un înger. Dar se pare că și îngerii mor. Credeam că noi eram nemuritori, credeam că așa e viața, atât de frumoasă și colorată și că așa va fi mereu. Nu am știut ce îmi rezervă destinul, Dumnezeu sau Universul sau cine a îngăduit să ni se întâmple despărțirea aceasta forțată. “Până când moartea vă va despărți”. Ne-a despărțit după 8 ani de căsătorie și 14 ani de relație.

Dar să știți că există dragoste și după moarte! Încă suntem conectați! Îl simt și îl văd în fetițele noastre, îl am în inimă, în gând, în piele, îl am în glas, în urlet… L-am iubit, îl iubesc și mereu îi spun asta când merg în cimitir la mormântul lui. Pe 2 ianuarie, la 01:06, cei de la firma cu care el avea contracte au venit la noi acasă și m-au anunțat: “Soțul dumneavoastră nu mai este”. M-am prăbușit, nu am putut să plâng, am încercat să nu urlu ca să nu mă audă fetițele noastre, dar am urlat și am încercat să îmi smulg părul din cap. Știam de la soțul meu că nu se simte bine, dar nu mi-a spus că e atât de grav.

A murit în Nassau, Bahamas. Când merg la el la mormânt îi mai zic: “Numai tu puteai să mori în Bahamas, visătorul meu veșnic!”. Au urmat zile de calvar, mai exact o lună și 5 zile, până l-au repatriat. Greu, este inimaginabil de greu să îi explic fetiței mele mari (care atunci avea 6 ani) că tati s-a făcut înger. Cea mică, de 1 an și 9 luni la acea vreme, plângea că mami nu putea să o mai ia în brațe. Mi-am înmormântat soțul şi întreaga viață frumoasă odată cu el. Din ziua aceea am continuat să merg timp de un an, de două sau de trei ori la el, și tot nu îmi venea să plec de acolo. A stat patru luni în voiaj și, după ce a terminat contractul și a trebuit să vină acasă, s-a gândit Universul că trebuie să se întoarcă într-un colet Cargo de vreo 200 de kilograme.

Îmi era dor de el, voiam să-l văd și l-am văzut pentru că i-am rugat pe cei de la serviciile funebre ca sicriul să aibă capac de sticlă. Era la fel de frumos ca atunci când îi bătea inimioara care l-a trădat și ne-a trădat, când nu l-a avertizat că e bolnavă. Știați că durerea din suflet se simte de 42.000 de ori mai mult decât cea fizică? O simt cu aceeași intensitate de atunci, din 2 ianuarie 2016. Fetițele noastre mă mai împedică uneori să o simt, dar ea rămâne, nemernica, în mine. Şi doare, și tot doare.

Citiţi şi Infidelitatea feminină

Pe cine să învinovățesc de ce urma să se întâmple? Și acum mă întreb… Pe mine, pe destin sau pe psihologul la care mergeam şi care mi-a zis că trebuie să fiu conectată cu cineva. Am fost și am rămas așa până am simțit încă o durere.

Lângă mormântul soțului meu veneau “Ordinarul” (termen împrumutat de la sora mea) și mama lui. Veneau la tatăl “Ordinarului”. De atunci i-am simțit interesul pe care i-l trezeam și curiozitatea de a afla dacă sunt sora sau soția defunctului. Nu a îndrăznit să mă abordeze în acel moment, dar a făcut-o altă dată, pentru că ne tot întâlneam întâmplător acolo. M-am gândit că poate așa trebuie să fie, să-l cunosc și să îmi aline durerea. Și mă simțeam vinovată și îi ceream iertare soțului pentru că mă simțeam bine în prezența “Ordinarului”.

“Ordinarul” nu a fost niciodată căsătorit, dar cu o mamă ca a lui cu greu cred că va putea să iubească o altă femeie în afară de ea. El şi-a potolit interesul pe care i-l stârneam, iar la prima apariție a unei alte tipe cu mult mai atrăgătoare mi-a spus: “Ți-am zis că o să mă înjuri! Ți-am promis eu ceva?”. Și s-a cam tot întâmplat așa de vreo șase ori! De ce am lăsat să se întâmple asta? Din femeia iubită, răsfățată, alintată, protejată, am ajuns să simt durerea infidelității și a umilinței, a ciorchinelui de minciuni. Şi pentru ce? Ca să nu am liniște și să sufăr? De ce? Oare pentru că îmi era dor să simt ce am simțit cu soțul meu? Şi am crezut și mi-am alimentat speranța că “Ordinarul” îmi poate da cam tot ce am avut?!

Mă simt ciopârțită! CIOPÂRȚITĂ! Nu e în regulă să depindem de un suflet. Asta am făcut cu soțul meu și uitați-mă unde sunt acum. Sufăr de două ori. Cu “Ordinarul” vreau să pun punct, dar simt că mă are la degetul mic. Când îi spun că nu mai pot și că vreau să se termine, îmi spune că ține la mine, că nu vrea să mă piardă din viața lui și că trebuie să îl înțeleg că avem vieți complicate, este mai greu cu noi. Vreau să îl las cu toate minciunile, cu evitările lui de a răspunde la telefon când este lângă mine, cu întreaga lui lista de fete de pe Facebook, cu fosta lui iubita din liceu care încă mai e prezentă în viața lui și cu entuziasmul de a-mi povesti cât de frumos și-o trăgeau ei. Cred că mi-ar povesti și acum, dacă l-aș întreba, pentru că tipa a divorţat recent, iar intuiția mea a fost mereu exactă, nu m-am înșelat niciodată.

Să îl las cu mama lui, care e prototipul femeii-acritură (i-aș urla asta în față). Da, e o mamă posesivă de băiat, geloasă, bolnavă, care nu face decât să îi umbrească “Ordinarului’ șansa la o viață a lui. De când i-a murit soțul, fiul i-a luat locul. Este o mamă nebună, o mamă ce a putut să ne arate sânii amândurora să vedem cât de bronzați erau. Vreau să strig în gura mare: “Rămâi cu mă-taaaaaaaa!”

Sărbătorile nu le-am petrecut împreună, pentru că nu putea “Ordinarul” să își lase mama singură. Parcă îi și văd chipul acela acrit, plin de satisfacție că fiul ei a ales-o pe ea și nu pe proasta care îl iubește. Așa aș posta pe wall-ul lui de Facebook: “Fetelor, dacă aveți de gând să vă îndrăgostiți de “Ordinar”, cereți-i voie înainte minunatei acrituri!”

Vreau să las în mine doar durerea ce o port în amintirea soțului meu. “Ordinarul” nu merită, nu merită! Nu a știut să fie bărbat și nici nu a vrut! Gata, durere ce izvorăști din minciunile, argumentele, pretextele și tot ce e toxic în “Ordinar”!

Guest post by Văduva Sexy

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Femeile singure nu vor să fie considerate nefericite, pentru că nici nu sunt

Mai aveam puțin și sunam la 112

Până să mă judeci…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
732 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro