Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Rita

6 July 2015

mălinaCând întârzii prin cafenele, nici nu-ți dai seama pe ce pantă poți luneca, fără cale de întoarcere. Nici nu aș fi scris aceste rânduri, dacă nu m-ar fi iritat deunăzi expresia frustă: “femeia aia bea până face pe ea”. Da. Așa. Ca să poți înțelege cum stă chestiunea cu lunecușul pe pantă, trebuie să ai ceva suflet și minte măcar de-un gram.

Cu Rita, alergasem pe coclauri după știri senzaționale, stătuserăm (în nopțile în care toată lumea își vedea de viață și de familie) pe la porțile spitalelor, pentru a afla cine s-a mai născut, la cumpăna dintre ani. Două femei printre bărbați. Înjuram, povesteam și noi, ca birjarii. Mai fumam țigări încropite din foiță de ziar, mai beam câte o tărie, așa ca să ne treacă necazul. După ce plecam, colegii își dădeau coate. Rita se oprea la magazin și mai lua o sticlă cu tărie. Povesteam vrute și nevrute, iar timpul se făcea nevăzut.

Rita avea o peniță ascuțită, un verb năucitor, spunea atât de multe lucruri în cuvinte puține, avea o expresivitate fără cusur. În seara aceea, în care am băut amândouă pe pod și am plâns, și apoi am râs, și am depănat amintiri, știu că mi s-a rupt filmul. Am mers aiurea pe străzi până în zori, până când m-am dezmeticit. Da, ceva în minte a urlat, apoi s-a făcut liniște.

leiter

©Saul Leiter, Paris, 1959

De atunci, nu am mai băut nici un strop de alcool. Sunt ani de zile de când Rita nu se mai trezește. Uneori mi-o amintesc uluitor de inteligentă, aș vrea să o apăr de gura hidoasă a lumii, aș vrea s-o trezesc, să-i pieptăn părul, să-i așez o coală de hârtie în față, să-i spun că harul ei este unic. Dar ea mă oprește mereu, zicându-mi: “În mine, urletul se aude și acum. În mine, nu se poate face liniște!”. Când trec prin fața cafenelelor și văd o femeie înconjurată de bărbați, aș vrea s-o scot de mânecă în stradă. Panta pe care poți pleca fără întoarcere e o capcană în care te trag cei care mai târziu vor râde de tine.

Vă rog, nu lăsați femeile fragile să-și imagineze că sunt puternice! Tu, frumoaso, care mă citești acum (cu o sprânceană ridicată!), lasă paharul deoparte, până nu devine o stranie dependență.

Pe Mălina o găsiți și aici.  



Citiţi şi

„…până mâine te-ntoarcem pe dos!”

Ne vedem joia viitoare!

Ce ai tu, nu mai găsesc în altă parte, ce am eu, tu știi de mai găsești, dar…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,694 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro