Zece ani împreună şi niciun concediu exotic, niciunul din acelea care atrag ah-urile şi oh-urile prietenilor pe reţelele de socializare. Eram tineri, eram îndrăgostiţi, vacanţelor nu le păsa dacă se aşezau pe o pătură găurită sau îşi ascundeau pudoarea într-un cort. Am fost binecuvântaţi şi cu prieteni iubitori de aventură. Zece ani în care nu am cunoscut plictiseala. Apoi am simţit că s-a întâmplat ceva. Deşi avansase splendid în carieră, parcă se înăsprise puţin, creându-şi o crustă de prestanţă. Am început să punem bani deoparte, să fim atenţi la etichetele pe care le îmbrăcam. Apoi, ca în povestea cafelei de dimineaţă, a părut să se dezmeticească din somnul de măreţie socială şi să caute drumul înapoi, spre ce construisem din iubire.
De Ziua Îndrăgostiţilor a venit acasă cu promisiunea unui nou început, într-una din insulele Caraibelor. Cât de repede urcăm scara pe care ne-o aşază fericirea la picioare! Fără să verificăm dacă se sprijină pe puncte solide, nerăbdători să ne tragem de aripi cu păsările. În lunile care au urmat, ne-am umplut valizele cu costume de baie, pălării de soare, loţiuni de protecţie, câte ceva şic pentru serile la bar sau dans. Făceam dragoste de parcă descoperiserăm, din greşeală, amanţii din noi. Era o doză sănătoasă de anticipaţie, un freamăt ca o prevestire de miracol.
Călătoria cu avionul a fost lungă, dar şi noi aveam planuri. Când le-am epuizat pe cele de vacanţă, am aruncat o privire şi pe ce lăsasem acasă. Poate venise timpul pentru o schimbare profundă, poate eram pregătiţi să devenim părinţi, viitorul ne surâdea peste capetele norilor. Ce aproape era raiul!
Hotelul era micuţ, dar cochet, plaja superbă. Primele zile au fost aşa cum nici în vis nu aş fi îndrăznit să cred că există. Până în ziua în care am răspuns zorilor, fără să-i mai simt braţele în jurul meu. Am crezut că plecase să aducă micul dejun, la pat. Am aţipit mulţumită, dar când m-am trezit, am simţit pentru prima oară frig. Am tras ceva pe mine şi am plecat să-l caut. Mă temeam să nu i se fi întâmplat ceva. O presimţire oarbă îmi ţinea calea.
Recepţionerul din tura de noapte întârziase. Îi promisese iubitei, care lucra la bucătărie, să bea cafeaua împreună. Mi-a luat de pe ochi disperarea. Îl văzuse de dimineaţă, când ceruse paşapoartele şi un taxi până la aeroport. Îi părea rău că veşti proaste, primite pe neaşteptate de acasă, ne făcuseră să ne scurtăm sejurul. Mă îmbărbăta, crezând că pierdusem avionul, avea să mă ajute să-l prind pe următorul. Am declinat şi am fugit înapoi în cameră, lacrimile mă înecaseră în tăcere. Rămăsesem a nimănui, nu aveam acte, nu aveam bani, nu găsisem decât o valiză cu haine uşoare, de bună dispoziţie. Abia atunci mi s-a aşezat pe umeri cea mai cumplită întrebare: „De ce?”. Am alertat poliţia, amărăciunea făcea din mine ce voia.
După câteva luni, când mi-am putut permite un detectiv particular, am aflat că fostul meu soţ divorţase în lipsă şi se recăsătorise cu managerul general al firmei la care lucra. O femeie cu ambiţia în buzunarul de la piept. Apoi, nu am mai fost curioasă de nimic.
S-a întors după mine după vreo trei ani. Pentru că plângerea mea la poliţie nu fusese clasată, a fost recunoscut şi arestat de la aeroport. L-am eliberat pe cauţiune. Era nefericit, făcuse o greşeală. Mă iubea. Ştia că o să înţeleg, dacă îi ascultam explicaţiile, eram, în fond, suflete pereche. Se înşela. Şi eu mă recăsătorisem, cu proprietarul insulei, povestea mea îl intrigase şi mă căutase. Pe atunci, eram angajată ca ajutor la bucătărie, strângeam bani să mă pot întoarce acasă. De atunci nu ne-am mai despărţit.
Fostul meu soţ a fost urcat în avion şi trimis acasă. Pentru mine, fericirea pulsa în buzunarul de la piept şi îmi găsisem ecoul.
Sunt oameni care-şi fac loc în viaţa noastră fără să aibă nimic de zis. Cuvintele lor, atunci când le bine(de sine)voiesc, nu ar trebui să ne doară.
Pe Liliana o găsiţi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
