Să ardem doctorii pe rug!

27 April 2014

Aurora MartinCineva m-a trimis la Spitalul de Arși, să o caut anume pe ea, pe doctorița Cristina Isac. Știți bine, fiecare ați trecut cel puțin o dată prin asta: v-ați dus la un anume doctor pe care vi l-a recomandat cineva, pentru că, nu-i așa, dacă ești trimis de cineva, capeți acel plus de încredere, pe care nu îl ai în sistemul sanitar. Pe de altă parte, suntem încă tributari mecanismului de pile, cunoștințe, relații, bine înrădăcinat la nivel de subconștient colectiv.

Așteptând-o pe hol, am aflat că și mama ei, Aurelia Isac lucra acolo. Au venit amândouă să o consulte pe mama. Deși eram tristă, îngrijorată, disperată chiar, chipurile lor luminoase și zâmbitoare, atitudinea binevoitoare mi-au dat speranțe.

Cu două săptămâni înainte, când a aflat că bubiță aia de la gură, care nu se mai vindecă și despre care credea că e un herpes banal, este, de fapt, cancer, mamă n-a vrut să mai mănâce nimic, n-a vrut să mai vorbească cu nimeni, s-a culcat în pat și s-a întors cu spatele la toată lumea, de parcă s-ar fi întors cu spatele la viață. Tocmai de aceea, mă uitam ca la o minune, văzând-o deodată încrezătoare și liniștită.

Doctorița Aurelia Isac a fost cea care a preluat-o și a operat-o. A luat-o pe mamă de mână, s-a uitat în ochii ei și, cu o voce blândă și fermă, i-a spus că va fi bine. Iar mama nu a mai avut nicio îndoială. După operație, într-o seară, târziu, când era de gardă, m-am dus, așa cum, iarăși știți bine, se obișnuiește, cu plicul, gândindu-mă că suma aceea, că orice altă sumă, de fapt, nu însemna absolut nimic, pe lângă bucuria de a fi salvat viața mamei mele. Nu a vrut să-mi ia banii. Era obosită, cu cearcăne la ochi, după o zi lungă de operatii. În urma unui incendiu de proporții, fuseseră mulți internați, pe hol se auzeau gemete, trecând pe lângă saloane vedeam pacienți pansați din cap până-n picioarea€… Stăteam amândouă pe o canapea pe holul spitalului și am început să vorbim simplu și firesc despre una, despre alta, despre câte de-ale vieții…

medici

Au trecut 5 ani de-atunci și, datorită Aureliei Isac, mama nu numai că nu se mai gândește de mult timp la cancer, dar a legat această experiență nefastă de bucuria de a fi întâlnit o femeie cu totul specială, pe care îmi cere din când în când să mergem să o vizităm. Nu neapărat pentru control, ci ca pe o rudă de care ți se face dor.

Când a aflat despre ancheta de la Spitalul de Arși, mama m-a sunat îngrijorată să-mi povestească și m-a rugat să mă interesez, să nu care cumva să i se fi întâmplat ceva doctoriței ei. Când am regăsit cele două nume printre cei reținuți, mi-au dat lacrimile și nu găsesc puterea să o sun înapoi pe mama să îi spun.

Mă pun în locul doctoriței Aurelia Isac și mă întreb, la experiența mea, la valoarea mea, la vârstă mea, la vechimea mea în unitatea respectivă, lucrând într-un spital în care echipăa managerială susține o anumită “€œmetodă de lucru”, aș fi avut eu puterea să mă opun, să ies din rând, să risc să fiu concediată dintr-un loc în care, de atâta timp, îmi fac meseria cu pasiune?! I-aș fi permis, oare, și fiicei mele să lucreze în același loc, dacă aș fi considerat că o pun în pericol?!

Ina (Cristina) Isac nu a început să lucreze în spital că a€”fiica mamei”; a terminat facultatea de medicină cu 10, ca șefă de promoție, s-a specializat în Japonia, Anglia, Franța, Suedia, Danemarca, SUA, Germania, Australia, este doctor în medicină, predă la Universitatea “€˜Carol Davila”, fiind invitată să participle la congrese în diverse colțuri ale lumii și are un cabinet particular.

Într-o singură zi, putem elimina astfel de oameni valoroși, care nu numai că s-au pregătit toată viața ca să nu dea greș atunci când ajungi disperat în cabinetul lor, dar au și ales să rămână în țară, deși ar putea face mult mai ușor bani și carieră în străinătate. Îi eliminăm și ce punem în loc? E nevoie de cel puțin zece ani de practică să devii specialist în chirurgie plastică reparatorie și arsuria€. Exodul medicilor, prigonirea lor, desființarea spitalelor, lipsa citostaticelor păr să facă parte dintr-un plan de abandonare a populației în voia soartei.

E lesne să judecăm lucrurile așa cum ni se livrează la știri, devoalate sau împachetate în funcție de interesele de moment ale unora sau ale altora. Dacă va amintiți, nu demult, am fost invitați să ne înverșunăm împotrivă profesorilor, acum suntem invitați să ne înverșunăm împotriva medicilor. Asta în timp ce, și atunci, și acum, la alt nivel, se desfășurau campanii sau evenimente politice de la care să ni se abată atenția. Sunt mulți banii care se risipesc în campaniile electorale și sunt mulți banii care ni se sustrag oficial prin noua decizie a guvernului de a reduce la jumătate bugetul alocat îngrijirii nou născuților prematur, care va duce la creșterea mortalității infantile. Și nu amintesc decât două acțiuni actuale de fundal, cu efecte directe asupra cetățenilor. Pentru a trece mai puțin observate, ni se oferă ceva incendiar: se strâng grămadă specialiștii dintr-un spital și se ard pe rug în piața publică. Arderea pe rug a vrăjitoarelor nu a făcut Evul Mediu mai puțin întunecat. De aceea, mă întreb, ca și alți jurnaliști: €œCui servește încătușarea și arestarea nucleului funcțional al unui spital de urgență, înlăturarea unor specialiști recunoscuți pentru capacitățile lor profesionale?”

Atâta vreme cât principiul “€œdezbină și stăpânește” funcționează, nu e de mirare că ne lăsăm ațâțați unii împotrivă altora. Suntem manipulați să vedem răul de la suprafață, ca și cum ne-am uita speriați și încrâncenați la bubele care ne-au apărut pe corp. Un medic bun te va face să înțelegi de ce au apărut acele bube și să acționezi asupra cauzei, ca să înlături efectul. Nouă ni se dă câte-o pomadă, ne trece o bubă și apoi ne uităm mirați cum apare în altă parte și, tot așa, ne ținem ocupați, tratându-ne bubele doar la suprafață.

Dacă aș fi acum în țară, aș merge să o văd pe doctorița Aurelia Isac, aș lua-o de mână și aș privi-o cu blândețe în ochi, așa cum a făcut cândva cu mama. Nu știu, însă, dacă aș găsi fermitatea cu care să o asigur că totul va fi bine. Lupta cu cancerul societății românești este mult mai grea și mai imprevizibilă. Și nu avem nici chirurgi așa de iscusiți că dumneai, capabili să curețe un sistem intrat în metastaze.



Citiţi şi

Aveți cinci minute să vorbim despre banii Bisericii?

Leurda

Declarație de dragoste pentru Audrey Hepburn

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Mihaela / 28 April 2014 17:30

    Vai, vai, vai! Ia, ascultati-ma la lectie! Oare stiu ce inseamna prezumtia de nevinovatie?

    Reply
    • Andi V. / 28 April 2014 18:35

      Nici dna Martin nu stie de aceasta prezumtie. Practic deplange arestarea doctorilor si o considera nedreapta. Noi ne dam cu parerea, la fel cum si-a dat cu parerea si autoarea.

      Reply
  2. Mihaela / 28 April 2014 17:27

    Mama mea a fost bolnava de inima. Vreme lunga. Ajungeam cu ea in spital. Ni se spunea in fata cat trebuie sa dam. Am avut o operatie. Mi s-a spus direct cat trebuie sa dau la doctorul chirurg, la anestezist. Da vreun medic chitanta la cabinetul particular? Stiu alte zeci de exemple. A, si inca unul. Acum vreo 10 ani, o babuta, vreo 75 de ani, trimisa acasa “sa moara in patul ei”. Si-a vandut vaca, singura ei sursa de hrana, a dat spaga si traieste si acum. Hai sa nu ne pacalim singuri. Sa nu-i ardem pe medici, dar nici sa nu-i consideram ingeri. Dupa parerea dv, in Romania, doctorii nu iau spaga, nu?

    Reply
  3. Mihaela / 28 April 2014 16:20

    Cata prostie! Profesorii si medicii spagari sa ajunga la inchisoare si sa iasa cand ma duc eu sa-i scot. Daca un doctor nu a luat plicul de la fiica pacientei X, nu inseamna ca nu ia de la nimeni. Poate exact in ziua aia luase deja 10000 de euro. Nu i-au ridicat pe medici pt ca au avut in facultate 5 si 6 sau pt ca au lasat cicatrici dupa operatie, ci pt ca au facut matrapazlacuri, smecherii, mintit in acte, bagat bani ilegali in buzanar, nu stiu cum sa spun exact sa inteleaga autoarea articolului.

    Reply
    • Manuela / 28 April 2014 17:12

      Pentru Mihaela: de unde stiti? pentru ca procurorii si mascatii i-au plimbat in fata camerelor de luat vederi si au spus ce au vrut ei? Aveti idee de ce inseamna prezumptia de nevinovatie?

      Pana una alta nici un tribunal nu i-a gasit vinovati si condamnat..Daca au facut ceea ce spun procurorii,este condamnabil si vor trebui sa plateasca,dar daca povestea este altfel?

      Ati dat vreodata o gratificatie unui medic fara sa v-o ceara? Sau bacsis la coafor? Daca Da, sunteti infractoare.Cum va place?

      Reply
  4. Cetatean / 28 April 2014 15:11

    Imi e scarba de fenomenul coruptiei si mai scarba de cei care ii gasesc justificare. Da, am dat spaga la spital, cand am vazut ca altfel nimeni nu ma baga in seama . Da, stiu profesori care ajuta copii sa obtina notele nemeritat. Din pacate oameni corupti sunt in toate domeniile, dar a face apologia lor, indiferent care le-ar fi valoarea, este cu atat mai rau. Daca au ales sa primeasca mai mult decat merita oficial, au ales si riscul de a fi prinsi si a plati pentru aceasta optiune!

    Reply
  5. Manuela / 28 April 2014 12:57

    Mai oameni buni,
    Principiul fundamental este sa asculti si cealalta parte inainte de a emite judecati de valoare.ne inghesuim sa acceptam fara sa gandim ceea ce ni se ofera la televizor si in presa scrisa sau online. Habar nu avem ce s-a intamplat in realitate. Dincolo de coruptia, furtul ,etc. ,etc. cu care suntem bombardati in fiecare zi,de am ajuns sa credem ca suntem toti hoti,corupti, criminali, exista realitatea care nu este identica cu imaginea.Nu stiu ce au facut cu adevarat oamenii astia(doctorii de la Spitalul respectiv) dar defilarea zilnica de mascati si procurori(observati,procurorii conduc tara in zilele acestea,ei criminalizeaza orice,cele mai normale fapte, chiar glumele-va aduceti aminte de “Cel mai iubit dintre pamanteni” in care se povesteste cum o gluma de tinerete scrisa intr-o carte postala(“sunt la ordonantele dvs.”) a trimis un om la canal pentru activitate subversiva?-) a devenit cumplita. Comunistii cu bratul lor de forta Securitatea, au condus prin teroare si inocularea ideii ca suntem toti vinovati,infractori si ca putem fi “saltati” in orice moment. Nu vi se pare
    ca mergem pe acelasi drum? O sa judec cu propria-mi minte atunci cand o sa aud si ce spun ceilalti si o sa vad care sunt probele procurorilor.pentru moment, e evident ca au pus pe butuci Spitalul de Arsi!

    Reply
  6. Radu / 28 April 2014 12:28

    traiesc de mai multi ani in afara Romaniei si citind articolul tau nu ajung sa il inteleg. Sa vedem , povestesti istoria mamei tale pe care o incarci de o aura de drama, ridici pe un piedestal un doctor si pe urma balacaresti sistemul de justitie. Asadar in conformitate cu valorile tale profesorii si doctorii ar trebui exclusi din codul penal , sa spunem ca le dam voie sa fure, …sa aibe vreo 100 de malpraxis pe cariera( ca doar din greseli se invata) …le dam voie si sa abuzeze de subordonati , sa ia spaga de la elevi si pacienti,…..
    Cred ca valorile dumitale sunt un pic distorsionate. Poate ca doctorita e buna si singurul fapt ce o mai tinea in tara e ca poate castiga de vreo 10 ori mai mult decat in strainatate. In Vest ar fi trebuit sa plateasca instalatiile unui spital unde ar dori ea sa opereze, ar fi trebuit sa plateasca impozite pe spagile( sa le numim onorarii) luate
    si probabil ar fi trebuit sa plateasca o secretara, cateva asistente, si sa isi plateasca singura salarul. Dupa cum vezi daca maine m-as specializa in 10 tari tot in Rromanika ar fi bine de revenit pt ca vezi tu …cum eu sunt un om bun…nu as merge la inchisoare chiar de as fura, lua mita etc etc…
    E ciudat, aici merg la medic de 4 ori pe luna aproape de cele mai multe ori la pediatru- de stat, si curios ca inca nu am dat spaga, pediatrul cu ochii obositi dupa 36 de ore de garda ma primeste la fel si nici nu ii trece prin cap sa ma cheme la consultatia lui din spitalul privat. Platesc si asigurare privata , si anul trecut m-am operat si totusi nu am dat un euro chirurgului iar daca el ar fi incalcat codul penal nu cred ca ar fi cerut clementa pentru ce e bun chirurg.
    Asadar doamna va rugam sa va revizati scara de valori morale.

    Reply
    • Arthur Fux / 28 April 2014 16:33

      Romanica e tzara de babuini. Justitia ii lasa pe doctori “sa-si faca plinul” apoi ii jefuieste cu avocatii si spagile date la judecatori… “Jmecheri” de te dor dintii…

      Reply
  7. Andi V. / 28 April 2014 11:53

    Ce este nostim este ca, desi comentariile sunt preponderent negative, articolul a adunat 2900 de like-uri, ceea ce arata ca “publicitate rea” e o notiune absurda. 🙂

    Reply
  8. Raluca / 28 April 2014 11:35

    Am putea presupune ca de fapt fiecare operatie a salvat cate o viata inlaturand o eventuala depresie fatala. Poate fi o perspectiva. Fireste, ca s-au dat bani, mereu se dau in sistem, ceruti sau oferiti. Oricum, situatia nu este cu nimic diferita de cea a medicilor ginecologi care din comoditate si in acord tacit cu pacientele aleg fara temei medical, mult mai costisitoarele operatii cezariene in locul nasterii normale. Asa ca, domnilor, pietrele jos!

    Reply
  9. Burner / 28 April 2014 11:10

    cum definesti actiunea doctorilor de a lua bani de la cel mai mare hot (statul roman) care baga mana adanc si cu nesimtire in buzunarul contribuabilului neoferind nimic in schimb!!!…v-au spalat creierele la toti!!!
    fiscalitate=hotie!
    evaziune fiscala=refuz de a fi sclav!

    Reply
  10. Murphy / 28 April 2014 11:06

    vesnica alternativa romaneasca: preferi un incompetent cinstit sau un competent care, in timp ce face treaba buna, mai si fura? varianta si competent si corect se gaseste doar in carti si filme, sa ne intelegm! pe de alta parte, daca as fi un medic bine pregatit si as ramane sa lucrez aici, fiti siguri ca as face tot posibilul sa-mi suplimentez veniturile pana cel putin la nivelul unui ministru, fiindca, oricum, as fi mai important decat el; cata vreme societatea plateste prost, sa taca dracului din gura; tot ce am scris se refera la medicii competenti; ceilalti, heraus fara jena.

    Reply
    • Andi V. / 28 April 2014 12:09

      @Murphy – Desigur, doctorii trebuie platiti mai bine dar ce inseamna “bine”?! Daca am da 1000-1500 EU/luna pentru un doctor bun – 3-4 salarii medii, crezi ca s-ar potoli? Am amici care fac 7000EU/luna si cred ca merita mai mult. Cineva ma intreba daca mi se pare mare salariul unei judecatoare de 4000 EU. Este EXORBITANT cand privim economia Romaniei care e in prabusire libera.
      Traim in epoca lui “mi se cuvine” si “merit” si fara puscarie nu exista limita la pretentiile oamenilor. In Slovacia au ridicat salariile – la nivelul mentionat – SI, imediat, au montat o campanie care a dus multi doctori buni in puscarie. Zaharelul a fost oferirea unui salar decent (subliniez – decent, cat sa poata trai ca nu subventionam BMW) si biciul a fost umbra lunga si grea a puscariei.

      Reply
  11. Cris / 28 April 2014 11:00

    Problema nu e ca au facut operatii “particulare” intr-un spital public, problema e ca le-a decontat statul fara sa fi avut acest drept. Treceau deviatie de sept si operau rinoplastie. Trebuiau sa “inchirieze” sala de operatii si personalul sa il plateasca, plus echipamentele, din banii luati de la paciente, mii de euro. Nu sa platim noi silicoanele sau nasurile pseudovedetlor care ne zgarie retina cu prezenta lor la emisiunile de scandal.
    Off-topic – dar aceeasi problema este si cu operatiile de cezariana facute la cerere, de care nu spune nimeni nimic. Decontate tot de stat, desi nu sunt necesare.

    Reply
  12. Ovidiu / 28 April 2014 9:21

    De fapt statul ii fura si ii impinge spre a lua spaga. Singurul lor pacat este ca nu s-au mai oprit. Tot ce inseamna valoare trebuie platit regeste.
    Cum reactionezi cand societatea te ignora, iar statul nu te plateste? Ori pleci in strainatate, ori faci invarteli. De ce un medic nu are dreptul la un Mercedes sau sa locuiasca intr-o vlla, iar politicienii au?

    Reply
  13. AV / 28 April 2014 8:53

    Ar fi fost atat de simplu! Sa separe pacientii, pe cei din privat sa-i trateze la clinica particulara.
    Nu cred ca e normal sa dam eu, tu si alti contribuabili bani ca sa-si puna nu stiu ce “vedeta” silicoane.
    In rest, toata stima pentru profesionalismul dnei. doctor. Probabil ca va primi o pedeapsa cu suspendare.

    Reply
  14. Balanca Paul / 28 April 2014 8:41

    Garantat mama d-voastra nu avea cancer! Astazi daca ajungi in spital chiar daca esti sanatos tun iti vor gasi eu vreo boala ca sa te taie. Si apoi tragi toata viata din cauza infectiilor sau a modului defectuos de tratare ulterioara!

    Reply
  15. Ionut / 28 April 2014 7:24

    De acord ca sunt valori p’acolo, dar ce-i vom invata pe copiii nostri de la care avem asteptari de moralitate si cinste?

    Reply

My two pennies for Cetatean Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro