Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Scrisoare de adio pentru relele din viața noastră

2 March 2020

Ne mințim frumos, ne amăgim cu vorbe, cu gânduri, ne spunem ce am dori și atât. Declarativ e frumos și înălțător. Până la fapte! Aici stam prost sau… stai mai prost. Există mereu piedici reale sau chiar imaginare sau doar le invoci. Am obosit. Mi-am pierdut răbdarea și mi-am depășit de mult limita așteptărilor. De fapt, nu mai am așteptări. Am doar un gust amar, sărat, neplăcut. Nu vreau să faci nimic, nu-ți reproșez nimic, deși aș putea. Rămâne așa. Rămâi așa. Și îmi doresc să nu uit toate astea! Îmi doresc să-mi amintesc gustul amar ca să pot savura bucuriile pe care mi le va da viața mai departe.

Cu acest mesaj voiam să-mi iau ramas bun de la el, știți voi, acel El. Dar nu am apăsat “trimite”, doar l-am salvat, speriată de ce ar fi urmat, de golul din suflet, de nimicul de după, de tăcerea de după, de regretul ce m-ar fi copleșit, de dorul  sfâșietor ce avea să mă lovească ca o boală incurabilă. Nu. Categoric, nu!

Atunci am presimțit, dar, total greșit, nu mi-am urmat instinctul. Sfârșitul a venit, mai curând decât m-aș fi gândit, așa cum bănuiam, din partea lui, fără cuvinte, fără semnătură, fără explicații, fugind către alte orizonturi.

Viața de după, nopțile nedormite, căutând explicații pentru lucruri inexplicabile, zilele adăugate la zile, azi devenind ieri și ieri devenind luna trecută, acum trei luni, anul trecut. Un film parcă derulat pe repede înainte, dublă după dublă, repetând aceleași scenarii, căutând răspunsuri, așteptând nimic, visând la imposibil, iertând ce nu era de iertat, sperând, refuzând orice sfat, orice ieșire din labirint. Nu știam unde am ajuns, cum am ajuns, când a trecut timpul, ce vreau, ce sunt, cine mai sunt? Și atunci m-am oprit. Obosisem. Am pus mâna pe tetelefon:

– Nefeli? Mai știi?, visam să începem o afacere, mă rog, cam așa ceva… Uite, a venit momentul!

Așa a început vindecarea. Aveam un suflet pereche, un alter ego, tot ce nu eram eu și totuși o altă eu care fusesem cândva ea. Prietena mea de-o viață, rămasă prea de timpuriu singură, aștepta cam tot de-o viață să-și vindece rănile purtate pe ascuns în inimă.

Ascultați-o pe Haris Alexiou cât citiți. 🙂 

Īmpreună, cu curaj și entuziasm, ne-am strămutat viața într-un loc fermecător de pe pământ, uitând ce-am trăit urât, ce și cine ne-a dat sufletul peste cap și ni l-a călcat în picioare cu bocancii de piele de box, plini de noroi. Ne-am  scos ața roșie de la rănile mai vechi și mai noi, încă sângerânde, sperând ca ele să se vindece treptat de la apa mării Egee, să se prindă de la mirosul și gustul de octupus și kalamaraki, de la vinurile Retsina, de la aerul străzilor pe care se aud ritmuri de bouzouki, de la spuma frappe-ului băut dimineața pe plajă și după amiază la umbra palmierului din curtea casei noastre. Și azi, vânăm concerte live cu Antonis și pierdem nopțile ascultându-l fascinate, din primul rând, cum ne cântă și ne încântă cu vocea răgușită de grec sadea.

©Pablo Picasso

Toamna, când încă soarele se arată mai  blând, suntem pe drum spre Salonic, cu papuci în picioare și pantaloni scurți de blugi rupți, purtând ca pe un manifest tricouri imprimate cu pisici silfide, emblema sufletului nostru. Blugii rupți sunt pentru a distrage atenția de la rupturilor din suflet, pe care doar pământul Elladei le-a vindecat miraculos. Petrecem săptămâni de viață sălbatică, pe plajele arse de un soare fierbinte și mângâiate de valuri de un turcoaz nefiresc cu nume melodioase și sugestive Tigania, Talgo, Ormos, Africafe.

Încă mai visăm fluturi, aripi, zâmbete și pescăruși plutind deasupra mării anormal de albastru-turcoaz vărsată din călimara cerului.

Īnca mai visez fluturi și gânduri senine ce vin spre mine cu dragoste, cu bucurie, încă mai visez și mă trezesc cu un gol în jurul meu, pentru că mi-au zburat fluturii, pescărușii, zâmbetele, sărutările. Încă mai visez sărutări albe pe picioarele goale călcând nisipul încins spre o mare imensă, spre o liniște absurdă, întreruptă doar de țipete de pescăruși. Mi-e dor de orice, de orice prostie spusă cu dragoste și bucurie. Și totuși cum să-mi fie dor de un vis?

Și când vine iarna ne amintim susurul cicadelor, zgomotul valurilor, foarte rar țipetele pescărușilor și din când în când limba localnicilor. În mintea mea, toate astea sunt completate cu amintirea aromelor de cafea proaspătă, a mirosului pielii îmbibată cu sarea mării, mirosului lămâilor verzi abia culese și al smochinelor furate din pomul de peste gardul vecin, al praful albicios ridicat în aer de camioneta cu care sunt cărate bărcile pe plaja din apropiere… Toate astea îmi dădeau senzația desprinderii de nebunia zilnică ce mă înconjurase până atunci, îndepărtarea de lume, de El, de dor, de nepăsare… Dar asta este deja poveste.

Azi vă spun că suntem plecate cu bicicleta sau cu barca după arici de mare și scoici, și soare, și vise zurlii și revenim când vrem noi. 🙂

Guest post by Hrusa

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Prietena mea, șerpoaica

Șase chei

Un băiat frumos

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro