Securismul a făcut metastaze

8 September 2021

Înjurați păpușile, aveți de ce, dar nu-i uitați pe păpușari.

Democrația în România este, evident, o farsă. Într-o democrație, partidele reprezintă segmente de populație, nu se reprezintă doar pe sine. Politica este chiar această încercare de găsire a unui numitor comun între aceste segmente, astfel încât societatea să rămână funcțională și să putem, eventual, progresa.

De asemenea, într-o democrație serviciile secrete nu controlează politica & economia într-o societate, dimpotrivă – au un rol bine determinat și se află sub controlul societății prin reprezentații ei legitimi din Parlament. Desigur, toate acestea există pe hârtie și în România. În realitate: puteți vedea.

Fosta Securitate a lui Ceaușescu, miliția politică a unei dictaturi odioase așadar, cu un rol criminal și în decembrie 1989, a confiscat România și după ’90.

Pur și simplu nu există jaf petrecut în țara românească să nu se fi petrecut cu participarea sau girul securiștilor (și au fost destule, la fiecare pas). Și nu altfel stau lucrurile până în ziua de astăzi. Iar în epoca Năstase, securității i s-a dat mână liberă și necontrolată la “business”.

Și dacă s-ar face două grămezi, securiști și non-securiști, cine credeți că a condus țara românească? Evident nu se vor face niciodată și chiar dacă s-ar face, îndrăgitul popor vlah ar băga repede capul în pământ, ca struțul. N-a văzut, n-a auzit, nu știe, nu cunoaște, nu vorbește, nu e din localitate și Petrov oricum a fost băiat bun, că dădea din gură.

Dresajul a reușit: despre securitate încă se vorbește doar în șoaptă. Doar nebunii vor să se pună cu “ăștia”. Numai că “ăștia” țin acum sforile de care sunt trase marionetele la care latră poporul excitat. Sforile cu care sunt ținuți, la rândul lor, și “ăștia” – aia e altă mâncare de pește, poate vom avea prilejul să mai discutăm.

În ultimele două decenii, securismul a viciat însuși fundamentul democrației. Iar un lache flaușat care căra șorici la generali, să trăiți, luându-și cum s-ar zice în cartier cam multă viteză, n-avea cum să nu fie scos din joc, Doamne ajută, trebuia trasă și apa după el, numai că nu s-a făcut dreptate, s-a făcut loc. Are România și justiție cum are Bulgaria ieșire la Oceanul Atlantic și Marte.

Mai clar: epoleții sunt în toate instituțiile, în geam la reprezentare sunt ținuți împăiații, securiștii deformează piața “liberă”, parazitează bugetul, îi găsiți oriunde sunt bani pe jos, în “sănătate”, “energie”, “transporturi”, “mediu” și chiar „educație”, cine credeți că a fondat școlile de furat doctorate?

Și mai clar: securismul este cancerul care a făcut metastaze, “patrioții”, “interesul național”, “securitatea națională”, ferească Domnul să-i cauți pe unii și sub sutană, ehe…

Iar papagalii din politică silabisind inepții după dictare sunt doar parte a acestui reality show cu proști pentru popor. Iar poporul e învățat să fie slugă, să se descurce, să se strecoare, păi, cum?

Între timp, desigur, coborâm înspre Africa subsahariană, dar la vârf avem sclipici și ni se pare că suntem în Europa, hopa, dar când se va scufunda bărcuța asta, toți șobolanii cu epoleți vor fi primii care vor fugi, dar nu-i problemă, va găsi poporul repede pe cine să slugărească, ne descurcăm noi, păi cum?

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy!🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cealaltă Românie

Pentru orice român născut după 1975 există un lucru foarte foarte prețios la care s-a gândit foarte puțin, poate chiar niciodată

Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro