Sharon Stone a împlinit 67 de ani pe 10 martie 2025. Această femeie a fost încercată poate pe măsura frumuseții ei aproape de perfecțiune – boala din 2001, ținută secret ca să nu pericliteze cariera de actriță, dar Hollywood ul a respins-o oricum, divorț și alte necazuri. La 65 de ani a povestit mai multe: “la 40 mi s-a spus că sunt prea bătrână să mai joc alături de Mel Gibson, și arătam fantastic! Dacă asta înseamnă “bătrân”, Dumnezeule!”
Dar să ne întoarcem în 2021, anul în care și-a publicat memoriile în care n-a menajat pe nimeni: The Beauty of Living Twice. O carte scrisă exact așa cum vorbește: direct, tulburător, fără diplomație. A vorbit despre traumă, despre violență, despre moarte, despre religie, despre răzbunare.
„Oamenii voiau să fiu recunoscătoare. Eu voiam să fiu deșteaptă.”
„Am descoperit limitele. Atâta vreme, toți voiau ca eu să fiu totul pentru toți, pentru că eram Sharon Stone cea fără limite. La naiba cu prostiile astea.” A spus „nu”. A refuzat. A impus reguli. Și, cum era de așteptat, relațiile s-au destrămat. „Când ești persoana care rupe lanțul, e foarte greu.” A pierdut, dar nu a regretat. „Cu cât mă plăceau mai puțini oameni, cu atât înțelegeam mai mult cât de uimitor și sănătos era totul.”
Nu a fost niciodată naivă. După Basic Instinct, când lumea o adora și o detesta simultan, a cerut două milioane pentru următorul film. A obținut trei pentru The Quick and the Dead. A plătit personal un milion din salariu pentru ca un tânăr actor necunoscut să joace în film: Leonardo DiCaprio. Studioul nu-l voia. Sharon l-a vrut. Și l-a impus.
“Îmi place să îmbătrânesc cu liniște, acesta este țelul meu!”
Femeia asta a avut dificultățile de pe lume să-și accepte schimbările corpului pe măsură ce treceau anii. Abia de curând a recunoscut, într-un interviu pentru Vogue Germania, că a dus adevărate bătălii cu sine legat de felul în care arăta după ce a împlinit 40 de ani. V-o puteți imagina intrând în baie cu o sticlă de vin în mână, încuind ușa și spunându-și “nu ies de aici până nu-mi accept total corpul“?
©Branislav Simoncik, 2009
În fața unei oglinzi care mărește, am început să plâng la vederea corpului și a feței care începeau încet să îmbătrânească. Dar nu ești complet lipsită de puteri, pentru că, dacă te aduni, te disciplinezi cu mâncatul și faci multă mișcare, poți încetini enorm acest proces de îmbătrânire.”
Și a mai recunoscut ceva valabil pentru toate femeile, nu doar pentru actrițe. Ceva ce știam și despre care am scris aici și aici: “felul în care arăți contează, pentru că joacă un rol important în felul în care te tratează oamenii; e o minciună gogonată dacă cineva spune că nu contează.”
Interviul din 2024 pentru revista InStyle este unul dintre cele mai sincere și dense interviuri recente ale actriței — legat de memorie, traumă, carieră, artă, bani și felul în care a supraviețuit.
A înțeles, târziu dar definitiv, că supraviețuirea nu e o performanță de Hollywood. E o trudă cu nervii, cu memoria, cu nedreptatea, cu corpul. A trăit faima absolută, umilința tăcerii, pierderi medicale care i-au șters identitatea și apoi, cu o furie controlată, s-a reconstruit. Din ruine. Din resturi. Din tot ce i s-a refuzat.
În 2001, un accident vascular cerebral a țintuit-o la marginea vieții: a sângerat în creier timp de nouă zile. A fost în comă. A avut 1% șanse de supraviețuire. A ieșit din acel întuneric cu 23 de spirale de platină în gât, cu vorbirea afectată, cu memoria fragmentară și cu o industrie care nu mai știa ce să facă cu ea. „Nu spuneam că încă mi se vindecă creierul. Spuneam că sunt la menopauză. Nu voiam ca lumea să creadă că am vreo dizabilitate. Tot ce făceam era să muncesc și să dorm.”
Și-a revenit lent. Între timp, contractele au dispărut. A pierdut custodia copilului. A fost nevoită să plătească școli cu cardul de credit. A adoptat alți doi copii. A lucrat oricând a avut o ocazie, chiar dacă era uitată, marginalizată, privită cu milă sau suspiciune. Dar nu s-a plâns. A știut că în lumea din care venise, femeile nu primesc sprijin — se așteaptă să cedeze. „Suntem fie nebune, fie dependente. Dar surpriză, nenorociților!”
Și a venit momentul când s-a apucat să picteze. Să ventileze prin artă tot ce trăise. Pe pânze uriașe, urcând pe pereți să ajungă la margini, Sharon Stone a descoperit un spațiu în care nu mai trebuia să fie „Sharon Stone”. A pictat scene despre război și despre foști iubiți. Fără aprobări, fără filtre.
Proprietara și curatoarea galeriei, Tiffany Benincasa, i-a remarcat mai întâi picturile online, apoi a călătorit spre vest pentru a le vedea în persoană. „Are o paletă atât de variată! Sunt influențele diverse ale unor artiști precum Wassily Kandinsky, Claude Monet și Joan Miró, dar lucrările ei se susțin singure, prin energia puternică și profunzimea unei pictorițe serioase. Au gravitate și energie. Sunt ale unei pictorițe adevărate. Este un exercițiu de rafinare a propriei autenticități”. ” Câteva dintre ele au fost vândute. Nu pentru că a jucat în Basic Instinct.
În fotografie, era ianuarie 2024, în fața picturilor ei, în Los Angeles. Se pregătea pentru o expoziție ce urma să se deschidă pe 17 februarie la Galerie Deschler din Berlin. Până atunci, galeriștii veneau la atelierul ei pentru a-și alege preferatele dintre lucrările deja finalizate; de data aceasta, a avut ocazia să creeze lucrări noi special pentru această expoziție. Tot atunci primise vestea că C. Parker Gallery din Greenwich, Connecticut, va prelungi expoziția „Sharon Stone: Welcome to My Garden”. Pentru că a fost un succes.
credit foto: Eric Michael Roy pentru InStyle, 2024
Pe instagram (unde are 4,1M de urmăritori) postează fotografii în care își arată corpul încă ferm, la atâția ani de la controversatul Basic Instinct. Este curtată de branduri pentru prezentări, este invitată la evenimente importante. A apărut pe coperta Vogue Adria, ediția iunie 2025. A fost protagonista campaniei Antonio Marras Fall/Winter 2025 dovedind că moda are nevoie de femei reale, cu povești, nu de manechine fără vârstă.
“N-am absolut nicio obiecție să îmbătrânesc. Sunt supraviețuitoare a unui AVC, așa că sunt extrem de recunoscătoare că îmbătrânesc. Nu simt altceva decât gratitudine pentru anii care trec.”
Antonio Marras, designer originar din Sardinia, celebru pentru felul în care îmbină memoria, arta și poezia în haine, a ales-o tocmai pentru această energie. El spune că Sharon întruchipează „spiritul casei Marras: natură, rădăcini, sensibilitate”.
Sharon este în acest moment al vieții ei fericită, împăcată. Își folosește influența pentru a schimba cu adevărat lumea (și reușește să facă acest lucru) concentrându-se pe sănătate, o societate mai dreaptă și o viață demnă pentru toți. „Voi continua să îmi construiesc viața. Chiar am ceva de spus.” Iar noi te vom urmări și asculta. 🙂
Citiţi şi
Carré Otis de la supermodel la silver model – o poveste
Mai bem cafea sau luăm direct paraxantină?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
