Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Și au înfiat o… bunică

15 February 2018

Atunci când nu pot avea propriii copii, oamenii înfiază. Însă sunt mai rare cazurile când, deși au copii, aleg să înfieze. Și nu un alt copil, ci… o bunică. Așa s-a întâmplat în familia prietenei mele. Părinții ei rămăseseră ambii orfani din tinerețe și probabil că asta a contribuit mult la alegerea pe care au făcut-o în urmă cu aproape 15 ani și anume aceea de a „înfia” o bătrână din vecini, după ce nu a mai reușit să se îngrijească singură așa cum o făcea de nimeni nu știe când.

poza nunta vintge

Așa, copiii au avut o bunică, iar ea – un rost pentru anii care îi mai rămăseseră de trăit. Mult timp, eu nu am știut că nu este bunica ei adevărată, căci se comporta ca și când nu numai prietena mea, dar și eu aș fi fost sânge din sângele ei. Obișnuia, când eram mici, să ne facă clătite așa cum îi făcea mama ei în satul din care plecase de multe zeci de ani. Clătite aurii, din cocă de pâine proaspătă și răsfățate în tigaie, apoi  tăvălite fără milă în zahăr. Și dacă eu le scuturam discret de zahăr, ca să le adaug o bucată de brânză deasupra, prietena mea le îndesa cu gem. Și-n timp ce le înfulecam mulțumite, bunica Anica ne povestea lucruri nemaivăzute și nemaiîntâlnite despre viața ei.

Despre cum l-a cunoscut pe „bunicul”, despre ce nuntă minunată au făcut chiar acolo, la ei, între dealuri, înainte de a pleca definitiv, o nuntă mare, la care a participat tot satul – ba chiar au venit și din satele învecinate. Despre ce rochie minunată de mireasă a avut, cusută manual, cu mărgeluțe și dantelă de către trei croitorese iscusite – iar noi vedeam fermecate, cu ochii minții, acea minunăție de rochie de mireasă cum alta nu mai există -, despre cum viitorul ei soț i-a făcut cadou o brățară la fel de frumoasă precum bijuteriile din ziua de azi – și-n imaginația noastră totul lua amploare și prindea aripi, cei doi îndrăgostiți fiind mai frumoși decât prinții și prințesele, despre cum toți au dansat neîntrerupt – nu chiar valsul mirilor, căci nu ar fi știut poate cum, căci timp de trei zile și trei nopți, exact ca în povești, au ținut nunta și bucuria! Iar noi am crescut alinate de poveștile acestea minunate, despre iubirea care există, trăiește și pulsează mulți ani, despre cât e de important în viață să-ți cauți alinarea într-o ființă vie și nu în lucruri sau bogății, strălucitoare, dar reci, moarte.

Nu ne-a povestit niciodată nimic din viața ei din ultimii ani, toate poveștile trăiau în anii ei de fericire, plinătate și bucurie, în mulții ani plini de iubire și fericire blândă, domoală care au urmat după nuntă. Despre greutățile făcute praf și pulbere de ei doi, ținându-se mereu de mână, despre bunătatea unui bărbat – prima generație în opinci venită la oraș, imediat după război – care a știut o viață să fie alături de familia sa, de copilul lor, dar mai ales de ea, soția lui prea-iubită. Nu îndrăzneam să întrebăm ce s-a întâmplat exact cu ei, cu soțul și copilul, și nici ea nu ne vorbea niciodată despre asta.

Bunica Anica a murit la 90 de ani, senină, împăcată, plânsă de familia adoptivă și de cele două „nepoate”, prietena mea și cu mine. Deși ea nu mai era, poveștile ei însă ne-au însoțit mult timp după aceea și încă mai trăiesc și azi în gândurile noastre. Nici măcar nu a contat că, recent, am aflat că bunica Anica nu a apucat, de fapt, niciodată să facă nuntă, căci viitorul ei soț a murit de tânăr, în armată, lăsând-o însărcinată cu unicul lor copil, pierdut și el prea devreme de pe lumea asta.



Citiţi şi

Ingredientul secret

„Uite-o, maică, pe Niculina a Saftei, e lesbi, hai, mamaie, că o știi, e sora lui Trică, homosexualul!”

Dacă unul dintre părinți este obez, copilul are 40% șanse să devină obez, iar dacă ambii părinți sunt obezi, copilul are 80% șanse să devină și el, la rândul lui, obez

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,843 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro