New York, 13 martie 1964. Catherine “Kitty” Genovese, 24 de ani, se întorcea acasă cu mașina la 3 dimineața, de la barul unde lucra. Parchează și se îndreaptă spre intrarea în bloc, de care o despărțeau 30 de metri. După câțiva pași este atacată și înjunghiată în spate de un bărbat necunoscut. Strigătele femeii trezesc vecinii. Se aprind lumini, se deschid ferestre, lumea se uită și… o singură voce se aude: “lasă fata în pace!”. Destul pentru ca atacatorul să fugă. Ferestrele se închid la loc, luminile se sting. Femeia rănită, cerând ajutor, se târăște spre intrarea încuiată crezând că a scăpat. Dar atacatorul se întoarce și își termină nestingherit treaba: o înjunghie de mai multe ori și, mai mult moartă decât vie, o violează, o jefuiește de 49 de dolari și fuge. Trecuseră 50 de minute de la primul atac până când ucigașul și-a lăsat victima fără suflare și cineva a dat un telefon la poliție… În varianta originală a poveștii, ziarele vremii titrau: “38 de oameni de bine au urmărit scenele de groază fără să intervină”. Mai târziu, ancheta a arătat că nu au fost atât de mulți, dar Kitty Genovese devenise între timp sinonimul pentru “apatia urbană”, cazul ei declanșase studii de psihologie socială pe tema “privitorului pasiv” și îi făcuse pe americani să se îngrozească de comportamentul semenilor lor. Parabola bunului samaritean părea compromisă.
În încercarea de a stabili adevărul și de a reabilita într-un fel imaginea chiar mai terifiantă decât ce i se întâmplase tinerei Kitty, cea a martorilor indiferenți la o crimă petrecută sub ochii lor, pe care ar fi putut-o împiedica printr-o acțiune simplă, colectivă, mai mulți cercetători au analizat cauzele acestui comportament condamnabil. Și au descoperit că, atunci când sunt în grup, oamenii se influențează reciproc și au tendința de a ignora un fapt care le-ar solicita atenția și implicarea. Spre deosebire se cazul în care s-ar afla singuri în aceeași situație, când au judecat mai bine situația și s-au implicat. Doar că experimentul nu a fost făcut punând în scenă un caz de o gravitate similară cu cel al lui Kitty Genovese. Iată, mai jos, ce susțin Latané și Darley.
Adevărat sau fals? Pentru că în cazul fetei de la Europa FM, agresată și violată mai apoi în plină zi și lume, nici persoanele singure nu au părut impresionate de situația care a condus la un deznodământ oribil. Este revoltător, inuman, ce s-a întâmplat ieri. Dar mă gândesc că pasivitatea aceasta nu vine doar dintr-o lașitate a “privitorilor fără să facă nimic”, ci și din necunoaștere. Pentru că iată ce a comentat un cititor, căruia îi mulțumim pentru informație.
“Ați auzit de “ARESTUL CIVIL”?!
Știați că, dacă sunteți cetățean obișnuit și nu autoritate judiciară, și surprindeți pe cineva care comite o infractiune, îl puteți “aresta” (adică să îl prindeți, rețineți și duceți la organul judiciar)?! Sunt convins că mulți ați auzit de această instituție din filmele americane, dar să știți că există și în România, de câteva zeci de ani. Iată mai jos dispozițiile din Codul de procedură penală la care fac referire:
CPP-Art. 465, Infracţiunea flagrantă: (1) Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire. (2) Este de asemenea considerată flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune. (3) În cazurile de mai sus, orice persoană are dreptul să prindă pe făptuitor şi să-l conducă înaintea autorităţii.”
Știu că sună precum ironica zicală “prinde hoțul și adu-l la noi!”, născută din varii eșecuri ale forțelor responsabile cu ordinea publică și respectarea legii. Dar e bine să știm că pentru a salva viața cuiva poate, putem folosi forța pentru a-l dezarma pe agresor. Sau, cel mai simplu, putem face o fotografie de la o distanță confortabilă pentru siguranța proprie. Măcar atât.
Citiţi şi
Răzbunare de tip #MeToo – Promising Young Woman
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
