Sunt femeie de vânător

21 June 2021

E destul de greu să pretindem că nu există ”educație sexuală”. În veacul acesta și în această parte a lumii suntem bombardați mediatic cu tot soiul de informații, inclusiv de natură educațional-sexuală. Dar, dincolo de contextul și momentul actuale, orice cultură implică o axiologie și un sistem de norme și valori legate de sexualitate. În India există o întreagă tradiție în inițiera în kamasutra și nu numai. Sunt nenumărate școli de gândire și practică sexuală. Brahmanii au altă viziune decât buddhiștii, bunăoară.

Educația se produce într-un întreg climat cultural, nu doar în școli. Sunt comunități rurale sau tradiționale, peste tot în lume, în care trenează încă idei tribale, antice sau medievale. Orice cultură are un mod de a concepe și de a consacra sexualitatea, care implică valori morale, mitologii, o anume filosofie erotică, ritualuri și protocol de relaționare între sexe.

Educație sexuală s-a tot făcut de-a lungul veacurilor. Biserica, statul, normele comunității, puterea toate au impus un mod de a o înțelege și practica.

Acum, ce se vrea e o schimbare de paradigmă.

Am lăsat, cred, adeseori impresia că aș desconsidera problemele celor care au realemente o identitate de gen incertă sau care au orientări sexuale aparte. Nu e cazul. Pur și simplu nu îmi vine să prioritizez chestiunea diversității, nu mă preocupă să vorbesc despre sexualitate în termeni sociologici, din perspectiva multitudinii de practici posibile, ci să am o abordare a experienței hetero-erotice cum zic englezii ”in depth”. Mă interesează erotismul ca artă, nu sexualitatea ca platformă politică. Sigur că e importantă libertatea culturală și socială, nu doar cea pe care ne-o înșfăcăm singuri. E necesară și o filosofie a sexualității care să ne poate menține sensibili la diversitate. Trebuie evitată capcana de a absolutiza experiențele proprii, oricât de bune ar fi.

În primul rând, că nu cred că mai există vreun ”mainstream” în lumea pan-europeană, e promiscuitate generalizată. Mai sunt ceva enclave cu mentalități posedate de convenții și norme rigide. După cum nu ovaționez monogamia, nu încurajez nici demonizarea ei, nu discut nici despre varietate și diversitate în orientările sexuale sau în percepția indentităților de gen. Tocmai pentru că e deja anarhie. De bun simț îmi pare să vorbească, fiecare, din perspectiva sa subiectivă, nu să se erijeze în avocatul unor moduri de viață și simțire care îi scapă sau să încerce să predice altora ce îi tihnește lui.

©Denis Sarazhin

Am trăit în multe feluri, am avut diverse experiențe, ar fi culmea să predic sau să fac vreo morală a sexualității. În principiu, cei care se opun educației de profil în școli de asta se tem: de faptul că morala nu va fi aceea puritană, a monogamiei conjugale, ci una libertină, bazată pe drepturi și libertăți.

Firește că așa e și așa e și normal să fie. E SINGURA morală acceptabilă. Din acest punct de vedere sunt zâna cea bună a progresismului.

Unde mă încaier eu cu progresiștii e la nivel de fundamente. Eu sunt instinctualistă, darwinistă, esențialistă. Ei trag tare cu ideea, contestabilă, că mintea rațională face și desface, că ea sau contextul social sau cultura ar avea o mai puternică influență asupra formulei noastre sufletești decât ceva înnăscut. Susțin, altfel spus, că ”haina face omul” și nu pot fi de acord cu așa ceva.

Eu mă simt muiere de vânător într-un neam de păstori și agricultori. Ce să fac? Să mă împușc?

Ce cred despre sexualitate & amor e că există câteva profiluri distincte care corespund unor tipologii umane arhaice: cultivatorul, vânătorul, păstorul, nomadul.

Femeile sunt și ele de mai multe tipuri:

  • cele posesive și geloase, orientate spre acumulare și care vor să ”aibă” un soț, întrucâtva materialiste și sedentare afectiv, legate nu atât de un partener anume cât de un mod de viață așezat (pereche cu cultivatorii),
  • cele dominatoare sau rebele, frivole și libertine, individualiste, cu orientări sexuale diverse,
  • cele iubitoare și devotate, caline, empatice și care sunt foarte bune mame, întrucâtva religioase sau cu o înclinație spre respectarea tradițiilor
  • și cele ca mine care se simt și VOR să fie ”sclave”, care nu pot simți altfel atracție și care țin nu de glie sau de un mod de viață, ci de spiritul bărbatului care le seduce. Se duc după el, în pustie sau unde vrea el… Sclavele au stăpân. Ele sunt devotate, dar nu unui mod de viață, ci unei ființe. Profilul femeii pasionale care e amantă prin excelență e acesta. Ea nu condiționează relația cu bărbatul decât prin pasiune, e singura și marea exigență, ea se dăruiește fără limite celui pe care îl dorește, dar numai și numai dacă el e în stare să o subjuge.

Sunt de fapt multe tipologii, eu am pomenit aici doar de cele mai evidente.

Evident că ”sclavia” despre care vorbesc e una pur emoțională și care își are originile, intuiesc, în condiția de femeie de vânător, care nu se descurca singură să supraviețuiască.

Sunt tendițe arhaice, psihismul are conținuturi imemoriale și arderi ancestrale.

Firecărei tipologii arhaice îi corespunde și un profil al dorinței. Mă refer la ambele sexe.

Agricultorii sunt orientați spre a avea, ctitorii de civilizație spre a crea și construi, iar vânătorii și nomazii trăiesc în puterea verbului ”a simți”. Sunt foarte abili emoțional. Așa cuceresc și femeile: agricultorii cu puterea politică sau pecuniară, păstorii și făuritorii de civilizație cu înțelepciunea, cu puterea minții, cu faptul de a fi artiști, savanți, creatori, iar vânătorii cu puterea inimii, ei te cuceresc și te iau ”în sclavie”. Plus forța fizică. Vânătorii se bazează pe puterile trupului și ale inimii, nu pe gândire precum cultivatorii, nu pe strategii precum păstorii, nu pe imaginație, ci pe suflul vital.

Unor femei le plac artiștii sau bărbații inventivi, sofisticați, puternici socialmente, celebri, bogați.

Eu vreau să știu că, dacă ne taie ursul calea în pădure, nu se bazează pe faptul că scăpăm cu fuga.

Eu am realizat acum șase ani că sunt femeie de vânător și asta a schimbat totul.

La școală nu se pune problema să înveți așa ceva, ci lucruri triviale, elementare, de igienă și bun simț. Dar educația sexuală trebuie să excludă, dacă e să fie morală, orice tentativă de a da DIRECTIVE sau de a moraliza sexualitatea.

Impunerea tiranică a oricărui ideal e odioasă. Promiscuitatea nu e nici ea un ”model” de urmat. Nu există modele de urmat, doar dreptul fundamental al oricărui om de a-și explora natura, de a se descoperi pe sine, de a-și împlini destinul, de a trăi potrivit acestei naturi, cum zice prietenul Heraclit.

Scandalul provocat de cei care se opun educației sexuale în școli se leagă de dorința lor de a perpetua cultural niște norme inacceptabile impuse intimității.

Monogamia e și ea un cult sectar, dacă e impusă ca principiu moral relațiilor intime. Ea e, când e să fie autentică, o stare de excepționalitate a simțirii în doi.

Educația sexuală, în Europa de azi, nu poate fi decât una întru ”dezordine” și ”anarhie” a manifestărilor cu limite dictate doar de ”lipsa consimțământului” sau a ”vârstei de consimțământ”.

Să fim realiști. Trăim în era informațională și în veacul marii dezordini individualiste. Nu putem impune coerciții tribale unor tineri care au atât de multe repere și trăiesc cu un orizont deschis.

Eu cred, insist, în tradiții & trăiri arhaice, în tribalisme intime, chiar, dar le dau curs pentru că vin din interior. Gândesc ca Hermann Hesse despre asta. Toate poveștile scrise în sânge merită trăite. Mai exact, doar ele merită trăite.

Mă simt legată de un mod de viață primordial, dar sub nici o formă nu suport tirania, dictatura sau pretenția de a impune ființei sălbatice, pure, canoane. Din acest punct de vedere spiritul libertarian e mai apt să apere viața străveche decât cel normativ-autocratic pe care conservatorii îl au în vedere. Ideea de a pune natura intimă în cămașa de forță a unei morale neavenite și ilicite îmi repugnă.

Nu suport dictatura. Indiferent cât de supusă îmi convine mie să fiu, ca femeie, mi s-ar părea oribil să trăiesc într-o cultură în care singurul model acceptabil de comportament și trăire e al meu!

Ba, chiar, mă simt foarte bine într-o lume plină de amazoane și carieriste și rebele și regine… Doamne ferește să fi dansat din buric toate, creștea concurența. E mai bine cu diversitate, parol.



Citiţi şi

Tristețea de a fi o pițipoancă ratată

Tot ce este românește posibil

„Femeile care vor să facă sex…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Daniela / 6 July 2021 0:00

    Mi-a placut articolul, foarte bine scris!

    0
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro