Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Tabieturi de artiste

26 September 2019

Viaţa artiștilor este imprevizibilă. E aproape imposibil să ghicești când va lovi inspirația, când va sosi un cec în cutia poștală sau când îți va propune un curator o expoziție personală. Ritualurile, binefăcătoare ori dăunătoare, îi ajută să facă față acestor nesiguranțe. Asta a descoperit scriitorul Mason Currey, care a adunat în cartea “Daily Rituals: Women at Work” (2019) detalii despre tabieturile a 143 de femei din lumea artei, de la preferința pentru apa cu suc de lămâie la micul dejun a designerului Elsa Schiaparelli până la superstiția scriitoarei Isabel Allende de a începe fiecare nou roman doar pe 8 ianuarie. Vă invităm să citiți câteva povești.

Sculptorița Louise Nevelson (23 septembrie 1899 – 17 aprilie 1988)

Louise Nevelson n-a fost o feministă, dar încă mai sparge tavane de sticlă pentru artistele de astăzi. Lucrând în anii ’50 pe o scenă artistică dominată de bărbați, ea a găsit nu doar o cale de a lupta împotriva patriarhatului, ci i-a și demascat, inspirând femeile deceniilor următoare. Acum femeile par să-și fi găsit în sfârșit vocea în lumea artei. Cifrele arată că în America femeile care se aleg să studieze arta la facultate sunt mai multe decât bărbații, că 51% dintre artiștii vizuali sunt femei și că tot femeile conduc 43% din muzeele americane de artă. Cui ar trebui să mulțumească pentru asta? Și sculptoriței Louise Nevelson (mai multe despre Louise puteți citi aici).

Louise, excentrică, purtând un rând de gene false din păr de nurcă.

Faimoasă pentru sculpturile ei pătrățoase din lignit, Louise nu vea timp de pierdut cu mâncarea sau hainele. Potrivit autorului cărţii, Louise putea să creeze cam 60 de opere într-un an. Până în 1950 adunase aproape 900 de piese în casa ei cu patru etaje din Manhattan. Să-și facă loc de lucru, Louise și-a folosit chiar și cada de baie ca depozit. În autobiografia ei, a mărturisit: “Îmbrac haine de bumbac ca să le pot purta şi când dorm, şi când lucrez. Nu vreau să pierd timpul. Uneori, pot să lucrez și câte două sau trei zile şi să nu dorm. N-am dat atenție hranei pentru că… o conservă de sardine, o ceaşcă de ceai şi o bucată de pâine veche mi se păreau nemaipomenit de bune”.

Strălucirea a fost luxul venit mai târziu în viață pentru Louise. Pentru că nu n-a primit omagii și recunoaștere decât la aproape 60 de ani, când MoMA (Museum of Modern Art, New York) a inclus o operă de-a ei în importanta expoziția “16 Americani” 1959-60, alături de Jasper Johns, Ellsworth Kelly, Frank Stella și alți artiști importanți ai mijlocului de secol XX. Mai târziu, a readus la viață și colecțiile de eșarfe elaborate și bijuterii, care se potriveau atât de bine personajului pe care îl crease.
Am mai aflat ceva: specialiștii au declarat că într-o perioadă a creației sale a fost influențată de Brâncuși. Nu cred că s-ar fi putut altfel, mulți sculptori majori au fost.

 

Pictorița Frida Kahlo

Este cunoscut faptul că relaţia sa furtunoasă cu artistul Diego Rivera a distras-o de la pictat. Iar între intermedierea afacerilor lui Leon Troţki, drumurile până în SUA pentru a fi alături de iubitul ei şi durerile de spate căpătate în urma unui accident rutier, Kahlo s-a confruntat şi cu alte greutăţi.

Însă, Hayden Herrera, cel care a scris biografia artistei, descria felul în care Kahlo reuşea ocazional să îşi ia doza de rutină: “Când lucrurile mergeau bine între Frida şi Diego, ziua începea de obicei cu un mic dejun lung, în casa ei. În acest timp, citeau corespondenţa şi făceau planul zilei – cine va avea nevoie de şofer, ce mese vor lua împreună, cine era invitat la prânz”. După aceea, Kahlo se retrăgea în studioul ei şi socializa cu prieteni. Spre finalul vieţii, artista a devenit ţintuită la pat şi abia atunci a început să picteze în mod regulat, activitate care o făcea să uite de suferinţe.

Fotojurnalista Margaret Bourke-White

Fotojurnalista celebră la mijlocul secolului 20 a dovedit un curaj atât de mare în surprinderea scenelor de război încât a fost supranumită “Maggie cea Indestructibilă”. Din Uniunea Sovietică până în Germania şi din India până în centrul SUA, Bourke-White a surprins traumele şi conflictele pentru publicaţii precum Fortune sau Life. De altfel, în istorie este recunoscută drept prima femeie corespondent de război.

NEW YORK, UNITED STATES – JANUARY 01: LIFE photographer Margaret Bourke-White making a precarious photo from the Chrysler Building. (Photo by Oscar Graubner/The LIFE Images Collection via Getty Images/Getty Images)

Experienţa de front se regăsea şi în viaţa ei privată. Când era acasă, Margaret mergea la culcare la ora 20:00 şi se trezea la 4:00. Adeseori, scria şi dormea afară, pentru a se bucura de solitudine şi izolare. Relevantă este o poveste spusă de fotografa Nina Leen, care a invitat-o la o masă pe Bourke-White: “Lucra la o carte şi mi-a răspuns că nu sunt şanse să o scot la prânz pentru următorii câţiva ani”.

Pictorița Agnes Martin

După ce a lăsat New York pentru New Mexico la sfârşitul anilor 1960, Agnes Martin s-a detaşat de socializare, canalizare şi electricitate pentru a petrece neîntreruptă timpul în studio. Îşi descria picturile drept un mod de a scăpa de schizofrenie, boală de care suferea. Prietenul ei din New Mexico, Donald Woodman, îşi amintea că artista “trebuia să reducă la tăcere vocile din capul ei pentru a ajunge la miezul a ceea ce voia să picteze, iar asta era un imens act de voinţă”.

Agnes a stabilit câteva reguli clare în viaţa ei, printre care purtarea salopetelor, citirea de cărţi poliţiste, întreţinerea unei grădini de legume şi, uneori, cina cu Woodman. Pentru acest din urmă eveniment ea avea grijă să pregătească mâncăruri neobişnuite, de la ouă şi senvişuri cu unt de arahide, carne şi orice legumă recolta în acel an. Pentru ea, ritualurile nu reprezentau doar un fel de a face lucrurile, ci un triumf asupra bolii.

Pictorița Joan Mitchell

Celebră pentru peisajele ei lirice şi abstracte, Joan Mitchell avea un singur obicei dăunător: băutura. Artista îşi descria rutina zilnică din ultima perioadă a vieţii: prânz la ora 1:00, cuvinte încrucişate şi ascultarea emisiunilor de psihologie, unde oamenii sunau pentru a-şi spune problemele, pe care se bucura că nu le are.

Pentru că, într-adevăr, Mitchell le avea pe ale ei. Ea experimentase câteva episoade de depresie şi a avut-o alături pe psihiatrul Edrita Fried pentru tot restul vieţii. Studioul ei devenise un refugiu în faţa dificultăţilor, astfel că avea probleme chiar şi să lase un instalator să pătrundă acolo. Dar în intimitate, Mitchell putea fi vulnerabilă, deschisă şi liberă.

Pictorița Alma Thomas

În 1972, Muzeul American de Artă Whitney a găzduit prima expoziţie solo a unei femei afro-americane. Aceasta era Alma Thomas, în vârstă de 80 de ani, o artistă care îşi petrecuse ultimele decenii din viaţă pictând şi predând la şcoli publice din Washington DC.

Thomas a fost atât de concentrată pe artă că a ales să nu se căsătorească niciodată sau să aibă copii. “O femeie pur şi simplu nu poate face pace între familie şi artă. Ea trebuie să aleagă ceea ce vrea”, spunea artista. În schimb, ea vizita muzee de artă şi galerii, după care picta în bucătărie sau în camera de zi. Astfel, a lăsat în urmă mai multe pânze vibrante pentru posteritate.

Pictorița Tamara de Lempicka

Spre deosebire de majoritatea artistelor din această listă, Tamara de Lempicka s-a hotărât să încerce atât arta, cât şi datoria de mamă, cu toate că nu era deloc exemplul de femeie de casă. În 1918, împreună cu soţul Tadeusz, ea a părăsit Sankt Petersburg cu destinaţia Paris, oraş pe care l-a folosit ca inspiraţie. Soţul o ajuta cu creşterea fiicei, iar Lempicka doar o alăpta dimineaţa şi seara, pentru că în restul zilei picta şi petrecea. Mergea prin cabarete, la opera şi în cluburile de noapte. “Tamarei îi plăcea să consume cocoloaşe de haşiş dizolvate în şampanie sau să tragă cocaină de pe o linguriţă de argint”, scrie Currey. În plus, avea relaţii extraconjugale cu bărbaţi şi femei, studenţi şi marinari.

Iar aceste ritualuri nu îi scădeau artistei pofta de a munci. După ce ajungea acasă, picta până aproape de prânz, iar apoi putea începe o nouă zi, alături de familie.

Pictorița Bridget Riley

Artista britanică se ţine cu sfinţenie de un ritual în studio: îşi începe fiecare lucrare ca un desen preliminar şi încearcă mai multe schiţe până la atingerea compoziţiei finale. “Trebuie să construieşti o rutină de lucru – trebuie să te poţi surprinde şi, mai mult decât atât, să faci greşeli”, spunea Riley la un moment dat. Artista crede că dacă se plictiseşte de o anumită lucrare, înseamnă că a greşit ceva din punct de vedere artistic. Ea angajează asistenţi pentru a actualiza mai multe dintre conceptele sau schiţele ei, ceea ce o ajută să se detaşeze de propriile picture. De altfel, pânzele create de Bridget Riley, cu multe curbe albe şi negre, dar şi colorate stau drept mărturie a stilului ei de lucru.

Sculptorița Marisol

Artista venezueleană a păstrat asupra ei un aer mistic de star de film, potrivit pentru era Andy Warhol. Pe la mijlocul anilor 1960, a creat sculpturi inspirate de culturile pop şi folk, printre care reproduceri supradimensionate ale familiei Kennedy, scena naşterii Domnului sau un ecran de mătase pe care rula o reclamă Coca-Cola.

În 1965, the New York Times prezenta în premieră ritualul zilnic al lui Marisol. Aceasta se trezea în jurul prânzului, mânca şuncă şi ouă la micul dejun, după care îşi cumpăra materialele de care avea nevoie pentru a lucra apoi în studio până la căderea serii. La finalul zilei, petrecea de multe ori chiar alături de Andy Warhol. Era recunoscută pentru timiditatea sa şi pentru faptul că treceau ore întregi fără să scoată o vorbă, dar asta şi pentru că nu părea interesată de ce aveau să-i spună majoritatea oamenilor din jur. De aceea, prefera să îşi conserve energia pentru a crea.

Fotografa Diane Arbus

Ciudăţenia potretelor lui Diane Arbus reflect probabil excentricităţile interioare ale artistei, pe care altfel le ascundea bine. “O fotografie este un secret despre un alt secret”, spunea Arbus. Potrivit fotografei Deborah Turbeville, Diane dezvăluia secrete personale şi îşi încuraja apoi subiecţii să povestească şi ei la rându-le lucruri mai puţin ştiute din viaţa lor personală.

Sexul obsesiv era unul dintre ritualurile clandestine ale lui Diane Arbus (click, veți vedea ce-a fotografiat și de ce i s-a spus fotograful îngerilor). Potrivit autorului Currey, ea se culca adesea cu cei pe care îi poza sau cu alţi străini pe care îi avea în vederi. Sexul în grup şi chiar incestul deveniseră parte din repertoriul său (se culca regulat cu fratele său, Howard). Însă, atât în artă, cât şi în viaţa sexuală, Arbus a căutat să surprindă mereu complexitatea şi ciudăţenia umană.

Sursa



Citiţi şi

O scurtă istorie a machiajului

Helena Rubinstein – “frumusețea înseamnă putere”

Prostia e sprințară, zgomotoasă și neobosită


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro