Articole despre bunici

Ea era scundă şi uşoară ca o frunză. El era înalt şi solid. Trăiau într-o comună de şes. Au avut cinci copii: două fete şi trei băieţi. Casa din chirpici, construită în anul 1930, era lipită de un deal şi se întindea pe lungime astfel: trei camere „de la vale”, …

M-au sunat în a doua zi de Paşti. Era foarte aproape de 12, dar încă dormeam. Când primesc telefoane de la oameni ce funcţionează după programul „normal”, care îşi fac somnul noaptea şi în zori iau mic-dejunul, tind să mă ruşinez, indiferent dacă am dormit 4 sau 12 ore. Şi …

Amintirea sunetului de clopoţel ce vestea sfârşitul trimestrului şi începerea vacanţei de primăvară mă însoţeşte şi acum… Fugeam cu ghiozdanul în spate spre casă cât mă ţineau picioarele să ajung mai repede pe tărâmul vacanţei… la ţară. Vacanţa de Paşte avea parfum de narcise şi liliac înflorit, culoarea lalelelor şi …

Prima amintire cu țigani (nu, nu rromi) datează din una din primăverile copilăriei la bunici. Peste drum de casa bunicilor, care era așezată chiar la intrarea în sat, era o pajiște în mijlocul căreia înverzeau două sălcii bătrâne. Acolo am văzut prima oară (și ultima) o șatră de țigani. Eram …

Ai mei aveau o casă în comuna Margina, în Banat. Aşezată exact pe locul unde se bifurcă două drumuri, cel principal – şoseaua, şi străduţa care ducea mai departe spre Margina şi Făget. Această aşezare o făcea să arate ca un punct de strajă, casa se vedea chiar şi din …

Una dintre cele mai deplasate întrebări care mi s-au adresat în copilărie era: „Pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata?”. Tu, copil, aveai 3 opțiuni. Să zici „mama”, poate că se supăra tata. Să spui „tata”, poate că se supăra mama. Parcă răspunsul cel mai potrivit era …

Nu cred în iubiri. Cred doar în ea, IUBIREA, una singură, care îţi e şi aer, şi casă, şi masă, şi apă, şi hrană. Care te înalţă şi te împlineşte. Datorită căreia trăieşti. Cred doar în iubirea totală care ţine o viaţă. Restul sunt jumătăţi, fărâme, resturi. Dar nu iubiri. …

Aveam 5 ani când l-am văzut prima oară pe Ilie: avea picioarele pline de răni și dormea pe niște cartoane la digul din Giurgiu. Bunicii mei îi „aruncau” ceva de mâncare când treceau pe acolo și mă amenințau mereu că, dacă nu sunt cuminte, mă trimit la Ilie. Mă speria privirea …

Unii oameni mor de boli sau de bătrânețe. Alții mor de prea mult dor. Pentru că… știți? Prea mult dor ucide suflete… Însă, când ești din nou binecuvântat cu toate persoanele, lucrurile, locurile după care ai tânjit mult timp, sufletul ți se vindecă frumos, la fel ca florile din ghivece, …

“Nu învățați pentru școală, ci pentru viață”, spunea discursul doct din curtea școlii. Care viață? În spatele meu sau, mai posibil, paralel cu mine, în spatele oglinzii invizibile, e fetița care acum câțiva ani credea că atunci când ești părinte de școlar, ești pe deplin matur și responsabil. Mă priveam …