Articole despre disperare

Aberystwyth e un orășel în vestul Țării Galilor, aproape de Marea Irlandei. Aici îmi petrec, anul acesta, vacanța de vară. E locul ideal pentru scris. Locuiesc într-o casă care arată ca un muzeu. B., proprietara, e o femeie în vârstă care găzduiește, în fiecare an, studenți sau cercetători din colțuri …

Sunt 2 Mai-istă (şi implicit vamaiotă) de 32 de ani. Practic, verile copilăriei mele acolo sunt îngopate. Pe orice alte ţărmuri de vis m-ar purta paşii, îmi rup măcar un week-end şi pentru 2 Mai, Vama Veche. E ca mersul la bunici – o depedenţă cu iz de nostalgie. Mă …

Nu am apucat să citesc cartea Andreei Esca, dar mi-a placut foarte mult titlul. Ca orice om, probabil, m-am gândit: “Dar eu ce-am făcut când am tăcut?“. Treaba cu tăcerea e complicat de simplă. E ca la testele auto, când trebuie să spui cui îi acorzi primul ajutor: celui care …

Bianca tocmai mi-a zis că am ochii mari, și limpezi, și frumoși, după ce plâng. Am plâns mult alaltăieri când am aflat că a murit o femeie care îmi e (nu doar mi-a fost) tare dragă. Am plâns mult și ieri, când am fost prima oară în viața mea la …

Locuiesc de doi ani în Africa de Vest. Locuiesc aici zi de zi, iar cel mai important efort pe care trebuie să-l faci venind din altă lume este fie s-o domesticeşti pe cea nouă (riscant şi nesigur), fie să înveţi tu să te domesticeşti altfel (fascinant şi dureros), să te …

Să vorbim despre cuvinte? În prezența sau în lipsa lor? Chiar, cum ar fi ca într-o dimineață să constați că ai rămas fără cuvinte? Să nu realizezi exact ce înseamnă asta, să ai doar o vagă bănuială, suficientă, cît să te cuprindă un val de panică. Cred că senzația e …

Există câteva expresii în limba română pe care aş fi preferat să nu le aud sau să le citesc vreodată, dar parcă niciuna nu colcăie de complezenţă mai tare decât “în principiu” şi “sunt alături de tine”. Prima mă duce automat cu gândul la o completare nerostită vreodată pentru că …

Femeile ca şi gările/ ca şi peroanele gărilor pustii la sfârşit de sezon estival/ ca şi fumul locomotivelor din anii 50 – încercând să se-ntrupeze în cu totul altceva decât în trecutul de tristă memorie/ femeile traversând liniile albastre/ tot făcând cu mâna cuiva/   Femeile ca şi trenurile pierdute …

O rază de lumină, mare cât cea mai densă speranță pe care o poți simți străbătându-ți ființa s-a proiectat pe ușa alb-gălbuie ce închidea între cei patru pereți, untoși la culoare, mirosul fricii. Ușa s-a deschis și timpul a încetat să-și scurgă secundele într-o direcție sau alta, uimit și el …

Reperele devin în timp obiceiuri; mai târziu le numim nostalgii, niciodată ratări. Chiar dacă viața ne pare adeseori nedreaptă, cu certitudine că niciodată nu primim decât ceea ce merităm. Același concept existențial îl regăsim și în educație. Moștenirea genetică este prelucrată, dar rezultatele niciodată nu vor fi cele închipuite sau …