Bianca tocmai mi-a zis că am ochii mari, și limpezi, și frumoși, după ce plâng. Am plâns mult alaltăieri când am aflat că a murit o femeie care îmi e (nu doar mi-a fost) tare dragă. Am plâns mult și ieri, când am fost prima oară în viața mea la un priveghi. Și am plâns și azi la înmormântare. Am plâns pentru ea, am plâns pentru ei, cei din familie, și am plâns pentru că o să murim cu toții. Vorba asta este un fel de glumă a unui bun prieten. Mi se pare că la vârsta asta încă ne credem nemuritori. La fel și pe cei din jur. Și se întâmplă câte una din-asta în care îți dai seama că nu e chiar așa.
Încă nu am pierdut oameni dragi, deci nu am stat prea mult să analizez subiectul. Acum, însă, mi-am dat seama de niște lucruri.
Prima oară m-am gândit mult la cea care a plecat. Mi-a fost milă că n-a apucat să facă una-alta, m-am gândit la lucrurile minunate pe care le-a făcut, m-am gândit la ce am făcut împreună. După cele trei zile mi-e și mai dragă.
Imediat după ce am aflat vestea, m-am gândit cât de greu trebuie să le fie celor și mai apropiați. Mi s-a rupt sufletul imaginându-mi ce trebuie să simtă. Încă mă doare, dar știu în același timp că sunt puternici și că își vor scrie acele scenarii în care o vor păstra aproape pentru totdeauna. Se pare că cineva a simțit asta înaintea mea pentru că pe coroanele de la înmormântări există două mesaje: unul este cu condoleațe și unul cu omagiu.
Condoleanțe înseamnă Cuvinte de regret, de compasiune, pentru o persoană căreia i-a murit cineva apropiat. (Sursa: DEX ’09) Omagiu înseamnă Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. (Sursa: DEX ’98). De ce coroana ar trebui să fie un ”ultim omagiu” n-am înțeles. Deci o parte sunt acolo pentru a fi aproape de cel care-a murit, iar o parte sunt aproape de cei care rămân. Ar trebui să fie și combinate.
Am mai înțeles zilele astea la ce sunt bune superstițiile. Ajută. Și oricât de nesuperstițioasă mă dau, după ce am stat în ploaie două ore în timpul slujbei, în momentul în care a ieșit soarele din supernori fix când au început să bată clopotele a final de slujbă, ca mai apoi cerul să se însenineze complet, nu am putut să nu fac legătura cu cele ce se întâmplă și cu ce ”se zice”.
În tot acest timp, m-am mai gândit și la cei dragi mie și, cu disperare, la faptul că va exista un moment în care se vor duce. Unde? Teoria de-acum este că într-o altă viață. Cred că frica de moarte se face tot mai mică pe măsură ce crezi tot mai tare în teoria ta. Bunicii mei zic din când în când: Pe noi ne-a uitat Dumnezeu aici! 🙂
Pe Daiana o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
