Articole despre frig

Yes or No

Nimic nu e mai plictisitor decât un bărbat cu care nu poți schimba două vorbe la cafea, dimineața

by Catchy / 24 October 2019

Ciocnim un pahar cu vin pentru nopţile pline de pasiune, cele ce vor urma, evident cele trecute. Amintiri… Ce rost are sa trăim în trecut? Trecută de ceva vreme de 30 de ani și de puțină vreme de primul divorț, îmi mușc ușor buzele și simt încă gustul amar al …

The Happiness Project București

“Feeling alone in Budapest?”

by Nora Cosmin / 21 October 2019

Nu-mi amintesc de unde își cumpărase căciula. Dar, cu siguranță, era cea mai urâtă din lume: cele câteva pliuri adunate în vârful capului îi dădeau forma rotunjită, apoi cobora generos peste urechi și peste frunte și se termina glorios cu două șireturi care se înnodau sub bărbie. Imediat cum și-o …

Read me

Scrisori

by Catchy / 28 January 2019

Scrisoarea 1 Ai vrut din nou să te întorci sau așa ai dat impresia, ticălos mic…. M-ai pus pe gânduri din nou, n-ai vrut să mă lași să-mi treacă de tine, îmi vine să cred că n-ai s-o faci niciodată, dar am să mă obișnuiesc, deja ai trecut pe locul …

Read me

Dragostea vine cu metroul

by Catchy / 21 January 2019

partea a patra (continuare de aici)   Cursurile erau pe sfârșite. Cornel își ținea foile în mână, plimbându-se cu pași mărunți prin fața catedrei. Ținea un ultim discurs din ziua aceea. Aruncă o privire printre bănci până la ultimul etaj al aulei și constată că locurile erau aproape toate ocupate, …

Read me Timișoara

Sunt o carte deschisă sau tu te joci?

by Cosmisian / 21 December 2018

– De ce te-ai oprit? Care este finalul? – Finalul? Asta e ce te interesează pe tine? – Nu înțeleg legătura. Un tip citește o carte. În ea se descrie viața unei fete. – Da, autorul o descrie dintr-o suflare, de parcă ar fi o biografie dictată de cineva care …

Life Bites

Aici e frig! Acolo cum e, mamă?

by Catchy / 23 November 2018

„Când mai vii și tu acasă?” Aceeași întrebare, același răspuns: „Când o să am timp”…dar niciodată nu aveam. Mereu pe fugă, mereu cu nervi, mereu fără pic de răbdare. A rămas văduvă cu patru copii, undeva la țară, fără un loc de muncă. Ne-a crescut muncind cu sapa și s-a recăsătorit …

Yes or No

Mi-e bine, mai bine ca oricând… dar tu să nu mă crezi!

by Catchy / 1 October 2018

Da, sunt bine! Mi-e bine! Și cred că am știut mereu în sinea mea că voi fi bine atunci când nu o să mai fii lângă mine. Că mi-ai fost dat să mă aduci aici. Doamne, în ce vremuri mi-ai venit! Se făcea că era întunecat rău de tot. Nu …

Men Talk

Scrisoare

by Catchy / 23 July 2018

sunt ca un om bolnav de o boală incurabilă care ia trenul și coboară într-un oraș necunoscut. în camera pe care o închiriază se află un șifonier din care, noapte de noapte, apare o femeie goală, dureros de frumoasă, și-i povestește îndelung și pe îndelete ceva de o suavă tristețe… …

Travel Colombo, Sri Lanka

Sunt prea bătrân pentru rahaturi din astea?…

by Dan Petrescu / 1 July 2018

O poveste despre ascensiunea muntelui Kilimanjaro și a sufletelor noastre. Totul a început cu doi ani în urmă, coborând Muntele Camerun, cu o durere ascuțită în genunchi, completată de o durere surdă, dar grea, în gleznă…”Acum urmează Kilimanjaro” zise Romulus… ”Poate… acum, să mă văd jos întreg”. Trece un an …

Read me

N-am să mai doresc ce n-am

by Catchy / 5 November 2017

Mi-e frică. De necunoscut. Îl simt cum pășește mărunt, neauzit, insinuant, cum își așterne drumul în jurul meu și mă împresoară. Miroase frumos, nemernicul… a stejar, a trabuc, a iarbă verde, mirosuri reconfortante și naturale. Mă împresoară erotic și tremur de nerăbdare, de extaz, de teamă, pentru că nu știu …

catchy.ro