Articole despre tacere

Spunem mereu, la plural: ”ne întâlnim”, ”ne îndrăgostim”, ”ne despărțim”, ”ne iubim”, într-o simbioză perfectă, pentru că ne plac lucrurile tranșa(n)te, clare, fără relativități, fără digresiuni. Dar nu spunem niciodată ”ne vorbim”, nu pentru că ar fi incorect gramatical, având în vedere forma lipsită de reflexivitate a verbului, ci pentru …

Dacă îți e rușine să spui cuiva că-l iubești, e ca și cum nu-l iubești îndeajuns. Dacă nu ești capabil s-o spui frontal, înseamană că ai o teamă, o nesiguranță: ce va spune celălalt, cum va reacționa. De asta nu e bine să lăsam iubirea pe mâna rațiunii (nici nu …

Azi sunt revoltată și e duminică. Nu că ar avea neapărat vreo legătură crizele mele de orgoliu cu ziua în sine, dar mereu se întâmplă duminica. Prin urmare, orice aș face astăzi e sortit eșecului, o simt și o știu, nu are sens să supralicitez. Dacă ar fi lângă mine, …

Toată lumea a auzit de el, dar numai cei puternici îl joacă. Ai nevoie de mult curaj să te așezi la aceeași masă cu adversarul, să-l privești în ochi și să te concentrezi numai asupra lui. (la masa aceasta nu contează cu cine joci, prieten sau dușman, pentru că rolurile …

În noaptea – abia noapte, care s-a lăsat peste pământ, vizitatoarea din gând se aşază pe fotoliul cu braţe de mahon. Poartă o rochie roşie, foşnitoare, cu bretele. În părul ei neliniștit te-ai fi aşteptat să găseşti păsări care nu ştiau ce este zborul. Între degete răsuceşte parabola unui mac. …

Cuvintele te pot ridica pe cele mai înalte culmi,  dar tot ele te pot duce spre obscuritatea abisului.  Cuvintele dau formă emoțiilor, ele vibrează formând arta. Muzica lor poate readuce la viață prințesa adormită din castel. Dar uneori e bine să taci, tăcerea poate deschide lacăte, uși închise cu zăvor de …

Am fost iubită și nu am iubit. Am alungat, am chemat înapoi și apoi am implorat să fiu lăsată să plec. Am iubit din nou, același om. L-am rănit, m-a rănit și ne-am lovit reciproc. În cele din urmă, a plecat el. Răzbunare, așa s-a numit sfârșitul lui. Am pierdut-o …

Sunt o necuvântătoare. Nu furnică, nu fluture, nici măcar păpuşă. Sunt o duduie cu un uşor handicap, deşi dacă mi-ar lipsi un picior, lumea l-ar considera la fel de minor. Oamenii ocolesc lipsa noastră de perfecţiune, unii se tem că se ia, alţii duc o teamă ca de piază rea. Eu …

– continuare de aici – Particule de praf levitau prin raza de soare ce ștergea palid camera. Priveam foile de pe birou, legate cu sfoară. Mai aveam de scris ultimul capitol. Mâinile îmi tremurau, fiori reci îmi străbăteau corpul și inima îmi zvâcnea ca un animal obosit, la marginea pădurii. …

De azi, m-am hotărât: îmi voi cenzura vorbele. Și gesturile. Faptele. Mimica. Și corpul. Tot, în afară de gânduri. Ele știu adevărul, ele și eu, cea întoarsă înspre interior. Când revin cu fața la soare, mă ascund. Nu va auzi nimeni ce gândesc, pentru că gândurile mele sunt murdare. De …