“Suntem în ţara din care Caragiale a fugit exasperat, ţara în care Eminescu şi-a pierdut minţile, ţara care a refuzat, iresponsabil, oferta făcută de Brâncuşi, la bătrîneţe: aceea de a-şi lăsa întreaga operă compatrioţilor săi. Ţara care şi-a omorît elitele în puşcărie, ţara în care n-au mai vrut să se întoarcă Mircea Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu. Ţara din care pleacă, mereu, tineri excepţionali şi nu doar ca să se căpătuiască, ţara care furnizează Europei milioane de muncitori cu ziua, prost utilizaţi şi prost plătiţi la ei acasă. Nu pot decît să sper că, sub această pojghiţă de mizerie, există şi o altă ţară, ţara unor oameni cuviincioşi şi cinstiţi, ţara celor care ştiu să se respecte între ei şi să nu se lase manipulaţi de cîteva trupe barbare de oameni stricaţi şi stricători de suflete.”
Așa își sfârșește Andrei Pleșu articolul în care oferă cîteva rapide clarificări cu privire la „capetele de acuzare” ale „procesului” său. O dată pentru totdeauna! Clarificările despre „Scrisorile” către Ceauşescu şi colaborarea cu Securitatea, Lăcomia ministerială, Piaţa Universităţii, Plagiatul după Adorno, Atitudine critică faţă de „şefi”, Privilegiile (financiare şi de alt tip), Aspectul fizic și Soţia turnătoare, le găsiți aici.
Cu aceeași speranță ca a lui Andrei Pleșu,
Catchy
Citiţi şi
Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese – din glumă, realitate?
