Te poate ucide bestia!

Petronela Rotar

12 August 2014

RotarRobin Williams s-a sinucis. Umoristul Robin Williams, veselul Robin, suferea de depresie, care pînă la urmă l-a învins. Deseori, clovnii sunt oamenii cei mai trişti.

Depresia este o boală, nu un moft. O boală de care îţi e ruşine, de cele mai multe ori. Care ţi se încleştează în spate şi pe care o cari, grea şi vizibilă ca un sac de cartofi, îţi curbează umerii, coloana vertebrală. Ţi se pare că ceilalţi nu o văd, îţi îndrepţi spatele, speri că o să treacă de la sine. Nu te duci la doctor, să nu te creadă lumea psihopupu. Minţi despre cum eşti. Ce faci, Eleno? Eh, sunt depresivă, ma cherie, merg la psihiatru, fac terapie şi iau pastile. Dar nu, nu spui asta. Spui: sunt bine, dragă, cu munca, cu copiii. Te minţi şi pe tine. Îţi spui că eşti un pic tristă, un pic dezamăgită, un pic din toate cele şi o să îţi treacă, mîine o să fie soare şi tu o să fii mai bine. Dar nu eşti. Ai lacrimile nod marinăresc în gît. Şi gînduri care trec cu viteza TGV-ului în cap. Şi silă de tot, şi bucurie de nimic.

În mijlocul urîtului şi răului, te îndrăgosteşti, poate. Şi îşi încep aminele dansul de iele în creier. Şi ţi se pare că eşti bine, dar nu eşti. Îl investeşti pe el – sau pe ea – cu aripi de înger salvator. Şi binele tău stă în mîinile şi aripile lui. Dacă se frîng, cazi de la înălţime aşa de mare că îţi rupi gîtul de tot.

Depresia este boală, nu fiţă.

Robin

Eu am suferit de depresie de cînd am intrat într-a şasea. Atunci am primit prima dată diagnosticul, carevasăzică, şi medicaţie corespunzătoare. Am luat cîteva luni pastile, pînă au trecut insomniile. Am luptat cu depresia toată viaţa mea. Nu am ştiut a o recunoaşte, multă vreme. Cumva, tristeţea a fost singura mea forma mea de a exista, nu ştiam alta. Dar am disimulat-o cît am putut. Şi faţă de mine, dar mai ales faţă de alţii. De copii. Nu m-am lăsat pradă ei, niciodată. Nu am zăcut, am luptat, am ignorat-o, i-am dat cu tifla. În vertijul în care eram, nu aveam timpul necesar să fiu depresivă, nu îmi permiteam, eram mamă. Între două alergături, între o muncă epuizantă şi doi copii, cine avea timp să aibă depresii? Ea rula, în plan secund, însă, mă pîndea, mă înhăţa seara, cînd mă prăbuşeam în pat, singură, mă batjocorea de sărbători, cînd restul oamenilor erau sau mimau fericirea. Fiindcă nu am lăsat-o să se manifeste, s-a răzbunat, răbufnind pe uşa din dos. S-a căptuşit cu anxietate şi m-a buşit cu atacuri de panică atunci cînd mă aşteptam mai puţin. În direct, la televizor, de ziua mea.

Şi am fost nevoită să îmi privesc balaurul în ochi. În toţi ochii tuturor capetelor, cum spuneam. Mai făcusem terapie, dar acum m-am luat în serios. Fireşte, a fost nevoie să fiu echilibrată şi chimic. Am luat ani întregi medicaţie anxiolitică şi antidepresivă. Nu mi-e ruşine să vorbesc despre asta. Consider că acela e curaj să ştii să ceri ajutor cînd nu te descurci singur. Ani buni am avut întotdeauna la îndemînă un pastillero cu Audrey Hepburn pe el, în care am ţinut sferturi de Rivotril şi Anxiar, pe care să le pun sub limbă în caz că se înşuruba atacul. Am luat cu conştiinciozitate pilula în fiecare seară, convinsă că aşa va arăta toată viaţa mea şi că, în timp, nu va fi mai bine ci mai mai rău, voi avea nevoie de mai multe pastile ca să pot funcţiona. M-am dus la terapie şi am scurmat în mine şi în trecutul meu, mi-am asumat, am iertat, am plîns, m-am învinovăţit şi m-am iertat iar, şi apoi am luat-o din nou de la capăt.

Am scris, am scris crunt şi nemilos. Pe mine am scris. M-am învăţat cu vacuumul, cu golirea din mine, am crezut că aşa va fi întotdeauna, că îmi voi purta mereu abisul ca pe un accesoriu ţicnit. Şi nu am crezut că am să mai ies. Dar am tras cu dinţii de mine, m-am scos din fundul străfundului, mi-am dat două perechi de palme şi am ieşit. Din mine am ieşit, nu din altul. Nu m-am sprijinit pe nimic, în afară de mine şi puţină terapie, cît să mă facă să îmi pun întrebările pe care nu ştiam a mi le pune. Cînd am ieşit la lumină, îmi murise furia pe mine şi lume. Abdicase revolta. Şi sămînţa aia de răutate se micşorase. Au rămas doar liniştea şi iubirea. De cînd sunt bine, îmi sunt bine şi copiii, cu totul, căci oricît ţi-ai ascunde zbuciumul şi zbaterea, oricît le-ai înăbuşi cu perna, ei simt tot şi empatizează. Trebuie să fii bine pentru copiii tăi, trebuie să îţi pui masca de oxigen şi să respiri bine ca să poţi fi acolo pentru ei. A fost o luptă atroce. Sisif îmi vine mic. Nu am crezut că voi putea sta seara, cu un pahar de vin roşu, că voi fi uitat cînd am luat ultima oară o pastilă, că voi zîmbi şi în cap îmi va fi linişte, deşi zumzet. Că mă vor bucura atît lucruri mici, voi trage pe nas răsărituri şi apusuri, mirosuri şi sunete, că voi avea clipe lungi de bucurii mari, neştiute şi nesimţite niciodată pînă acum. Că visele mele ascunse, făpturi de aer, se vor întrupa şi mi se vor da.

Poţi fi bine. Oricît de rău ai fi, orice ai fi păţit, poţi fi bine. Mie mi-a fost cel mai rău. Nu o dată. M-a lovit aproape tot ce te putea lovi, ca om, ca femeie. Un fleac, m-au ciuruit. Dar am fost dată naibii, m-am încăpăţânat să respir, să exist, să vreau, să sper, să lupt, să iert, să fiu. Poţi fi bine. Trebuie să tragi de tine, să te uiţi în tine, să te lupţi cu tine. Cu sinele mîrşav, indolent, nesimţit, căruia nu îi place să se privească în adînc, să se scuture şi să se cureţe. Poţi fi bine. Uită-te la mine cînd nu îţi vine să crezi. Oh, nu mimez rotundul şi perfecţiunea. Cei care fac asta sunt oameni de mucava. Eu nu vreau să disimulez perfecţiunea şi fericirea. Am zile bune şi zile proaste. Uneori, mi-e dor de mi se uscă gura. Alteori, plîng. Mă simt şi singură, cîteodată. Mă tem. Nu cred că tristeţea mea cronică se va vindeca vreodată, că rănile se vor cicatriza complet, dar nici nu vreau. Îmi plac arsurile şi urmele mele, fără ele nu aş fi fost astăzi cine sunt. Şi azi îmi place cine sunt. Am mai spus, azi sunt cine aş fi vrut să fiu atunci cînd aş fi crescut mare. Am crescut mare şi sunt eu. Ciobită, imperfectă, dar foarte eu.

Poţi fi bine. Sau te poate ucide, dacă nu faci ceva.

Pe Petronela o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

E cu mine peste tot ṣi oricând ṣi-mi aduce aminte cine sunt ṣi de unde vin

Am fost hărţuită şi am hărţuit

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
21,639 views

Your tuppence

  1. Mariana / 19 February 2015 0:30

    Draga Petronela,
    Eu cred ca fiecare dintre noi se regaseste intr-o oarecare masura in ceea ce descrii …. In tot cazul, imi plac mult ”scrierile” tale, despre uman si imperfect, transpui in cuvinte toate aceste stari dificil de surprins si de scos la lumina. Sunt ca un fel de ”les mots pour le dire” al spatiului contemporan romanesc si este foarte bine ca le imparti generos cu ceilalti, public al tau sau alti necunoscuti (care se aventureaza curiosi sa te citeasca) …. Continua tot asa, succces la scris si mai ales la inspirat (pe ceilalti), despre care cred ca este cea mai frumoasa actiune (voita sau neintentionata 🙂 a unui om catre semenii lui.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Amaund Motierre / 17 October 2014 21:38

    Intregul articol ocoleste adevarata cauza pentru care Robin s-a sinucis. Robin s-a sinucis din cauza sistemului misandrist in care se chinuiesc barbatii. A trecut prin trei divorturi si a fost fortat sa plateasca alimony si child support. Cand sistemul l-a jumulit complet de bani s-a sinucis. Depresia doar a facut mai usor actul de sinucidere.

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
  3. Biletul zilei / 13 August 2014 13:19

    Foarte bun articolul. Depresia este o boala de care foarte multa lume sufera, dar vb aceea: ne mintim singuri. Urmarile sunt grave..RIP 🙁

    Hot debate. What do you think? Thumb up 5 Thumb down 4
    Reply
  4. Tolea Roxana / 13 August 2014 8:02

    Eu aveam un raspuns cand cei din jur ma intrebau din real interes sau din complezenta, unii, ” Ce mai faci? “….Le raspundeam sec : ” Supravietuiesc “. Aceasta era starea mea , era ceea ce simteam.Am trecut prin momente cumplite. Atunci cand am fost cel mai aproape de moarte , aveam o singura dorinta apriga catre divinitate. Seara , la culcare, ma rugam mult , cerandu-i lui Dumnezeu, nu sanatate pentru mine, copii, familia extinsa, ci , cerandu-i sa mor in somn, considerandu-ma prea lasa sa ma sinucid….Omul care trebuia, care jurase sa-mi fie aproape la bine si la greu s-a indepartat treptat de mine, actionandu-si un exacerbat simt de conservare. Inexorabilul s-a produs, ne-am despartit si iata-ma intr-o depresie si mai crunta. Au trecut zilele, lunile, cel mai mult sufereau , pentru ca nu ma vedeau fericita, copiii mei, parintii mei, sora mea si chiar unii prieteni adevarati( apropos, in perioadele mele de depresie s-au cernut prietenii de cei care doar mimau prietenia )….Sufeream, plangeam mult, putin, devenisem rea cu mine , cu cei dragi din jurul meu….Pana , intr-o zi banala sau poate speciala, am facut un pact cu mine: eram la munte, cu copiii in vacanta intersemestriala , am intrerupt brusc toata medicamentatia si mi-am spus , hotarata, ca de astazi voi lupta sa fiu fericita…..Suntem in august, lupta mea continua, aproape in fiecare zi mai castig o batalie, razboiul nu e nici pe departe pe sfarsite dar nu ma voi da batuta….Am speranta ca voi rezista pana la capatul vietii, pana cand imi voi gasi sfarsitul in mod natural,am speranta ca voi iesi din acest razboi invingatoare si voi culege laurii victoriei , care se concretizeaza , de fapt, in bucuria de a-ti trai clipa de clipa, ceas de ceas, zi de zi propria viata….Sunt recunoscatoare divinitatii, probabil puterea de a lupta cu depresia de acolo mi se trage…In prezent raspunsul meu la intrebarea de rutina ” Ce mai faci? ” este sec ” Traiesc “…..Va doresc si voua, celor care luptati cu depresia , sa traiti !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 6
    Reply
  5. Simone / 12 August 2014 15:14

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 4
    Reply
  6. Lili / 12 August 2014 14:46

    ooof, bine ca poti sa te exprimi prin cuvinte … si eu sunt depresiva de multi ani, la 20 de ani mi s-a intamplat cel mai mare cosmar pentru o mama, de atunci viata mea s-a schimbat definiv, nu stiu sa traiesc ci doar sa vietuiesc … am ajuns de mai multe ori in pragul cabinetului unui medic psihiatru dar de fiecare data m-am intors din drum )

    Hot debate. What do you think? Thumb up 5 Thumb down 6
    Reply
  7. Gabriela / 12 August 2014 13:41

    De depresie am suferit si eu multa vreme. Eram invadata de ganduri negative, autodistructive, sufeream in tacere si nimeni nu stia. In societate eram mai retrasa, dar nu dadeam de banuit. Imi era rusine cu mine, ma uram pe mine si uram si pe toata lumea. Aveam toane, stari schimbatoare, ma enervam pe toti si toate, am pierdut multi prieteni din motive stupide. Sunt multe motivele pentru care eram depresiva, in mare parte din cauza problemelor de sanatate. Dar cel mai mult din cauza inadaptabilitatii sociale. Aveam ganduri suicidale in fiecare zi. Si nu ma drogram, beam sau fumam. Eram cat se poate de cuminte, doar ca nu vedeam luminita de la capatul tunelului, totul era interzis pentru mine. Am depasit depresia tot singura, cand am decis sa-mi schimb stilul de viata. Mi-a fost greu, chiar foarte greu, a trebuit sa invat totul de la inceput, dar acum pot sa afirm ca a meritat si m-a salvat. Mai am insa de lucrat, dar acum sunt pe drumul cel bun, acum ma iubesc. S-ar zice ca omul acesta extraordinar Robin Williams avea tot ce isi dorea. Dar nu stii ce se intampla in spatele cortinei si in sufletul omului. Cu depresia nu e de glumit, nu doresc asta nici celui mai aprig dusman al meu..

    Hot debate. What do you think? Thumb up 13 Thumb down 6
    Reply
  8. Anca / 12 August 2014 13:27

    Te contrazic Simone….Depresia nu e reactie la abuz…………..

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 6
    Reply
  9. Petronela / 12 August 2014 12:56

    Oh, ce bine ar fi sa fie depresia doar o rectie la abuzuri de droguri, intre ele fiind si alcoolul. Sunt mii de oameni care lupta cu ea si nu consuma niciun fel de substante. Unii pot fi apropiatii tai.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 21 Thumb down 5
    Reply
  10. Simone / 12 August 2014 12:34

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 10
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro