TOM YUM masacrat!

Dan Petrescu

15 October 2012

Mă lăudam odată pe Facebook cu ce-am gătit. Era ceva… gustos, sănătos, și te și slăbea, ceea ce, trebuie să recunoașteți, este ceva deosebit! De obicei e invers. Și m-am și lăudat cu ce chestii mișto mă hrănesc în ultimul timp. Atâta mi-a trebuit. “Șefa” mi-a zis să scriu de acum înainte la rubrica culinară. Yuk! O prietenă, nu dăm nume, AS să-i zicem, care e genul de femeie deșteaptă și nu înghite BS mi-a spus scurt: “OK ! Trimite-mi și mie o rețetă, dar vezi ca eu nu am timp, dedic maxim 15 minute gătitului, și vezi că sunt vegetariană, mai mănânc rar pește, dar atât, OK!?” Șefii… șefi. Prietenii… prieteni, ce să fac? M-am gândit eu cum să rezolv această dilemă. Și bun și repede: Mac Donald’s? Mda… nu cred. Așa că m-am gândit să vă prezint două variante ale aceluiași fel de mâncare, supa TOM YUM. Una mai elaborată, pentru “les fins gourmets” și alta, pentru prietena mea AS.

Varianta “pe bune”:

Mai întâi se face baza: se fierb în 4-5 căni de apă o ceapă, un morcov, niște pătrunjel, o frunză de dafin, o coajă de lămâie, și resturile de la un pește – cap (fără branhii), spinare, coadă, plus cojile de la creveții pe care i-ai curățat pentru supă, să fie cam juma’ de kil de resturi. Dacă ai, poți să pui și niște bucăți de pește, e mai bine. Se fierbe cam 30 de minute, se spumează, apoi se strecoară. Dacă aveți mai multe resturi de pește puteți face mai multă bază. Se păstreaza foarte bine la congelator și se poate utiliza cu altă ocazie.

Supa TOM YUM

 Se taie trei fire de lemon grass în bucăți de aprox 2 cm. Se taie în rondele subțiri un praz, cam zece felioare subțiri de ghimbir (ginger), cam juma’ de kil de ciuperci shiitake în bucăți rezonabile. Se pun la fiert progresiv în ordinea dată. Se fierb până se moaie ciupercile, cam 10 – 15 minute. Între timp se curăță câțiva căței de usturoi, un ardei iute (daca îți place picant), zeama de la o lămâie mare zemoasă sau 3-4 limes și se pregătesc cam juma’ de kil de creveți decorticați. Se pun la fiert nu mai mult de cinci minute, până se înmoaie creveții. Chiar înainte de a închide focul, se adaugă lămâia și o lingură de lapte de cocos. Se servește cu niște pătrunjel proaspăt.

Varianta “masacrată”

Fierbi un cub de supă Knorr sau Maggi sau Supco. Apoi pui o o coajă de lâmâie, feliile de ghimbir (fără asta nu se poate), prazul (sau ceapa, dacă nu ai) în felii, o conservă chinezească mică de ciuperci albe, dacă nu ai crude, curățate, creveții pe care i-ai scos din congelator de dimineață. În zece minute, când sunt fierți, poți să pui usturoi, zeama de la o lămâie pe care o storci deasupra cratiței și două linguri de lapte de vacă. Pătrunjel verde. Când servești, pui tabasco până maschezi tot gustul.

Poftă bună!!



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
904 views

Your tuppence

  1. Belle d”Imagination / 16 October 2012 11:42

    Supa aia la cub e otrăvitoare! Ascultă ce-ţi zic eu, că ştiu ce zic.

    Lasă-mă să mă gândesc până mai pe seară şi îţi dau o variantă dietetică, cel puţin la fel de gustoasă, la care sosul tabasco să fie doar de gust, nu de mascare

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro