Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ultima vînătoare

13 May 2015

Radu Tudor CiorneiVînătorul și cîinele său îmbătrîniseră împreună. Trecute erau zilele cînd cutreierau pădurile și se întorceau acasă fericiți, plini de noroi, sînge și mirosind a praf de pușcă. Cîinele mergea greu, vînătorul, și mai greu. Boli mai necruțătoare decît bătrînețea îi măcinau pe amîndoi, iar sfîrșitul era o chestiune de timp. Foarte puțin timp.

Într-o bună zi bătrînul vînător a deschis dulapul în care își ținea pușca și hainele de vînătoare și, în amintirea vremurilor apuse, a început să își lustruiască perechea de cizme nemțești ce erau mîndria trupei sale și garanția unei vînători reușite.

Deodată a simțit pe umăr botul umed al cîinelui ce-l privea cu ochi strălucitori. L-au podidit lacrimile și și-a îmbrățișat tovarășul. S-a îmbrăcat apoi în costumul verde, și-a pus pălăria cu pană și cizmele în oglindirea cărora uneori își răsucea mulțumit mustața. Două focuri de armă au spart liniștea blocului în care niciodată nu se întîmpla nimic.

couple

Cînd îți întîlnesc uneori, din întîmplare, numele, simt și eu botul cald al inimii cum mi se lipește de coaste și bate tare-tare. O iau în brațe și-i șoptesc că nici azi nu ai venit. Iar curînd simt că am să-mi lustruiesc și eu cizmele.

Și pușca.



Citiţi şi

Trebuie să vorbim!

Se spune că părinții nu mor niciodată…

Mi-e bine, mai bine ca oricând… dar tu să nu mă crezi!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,695 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro