Oamenii ăia cu care ai petrecut aproape 20 de ani în fața blocului, cu care te-ai jucat ore și zile și ani, de care ai fost îndrăgostit, cu care ai împărțit bucurii, frici și pedepse, cu care te-ai unit împotriva vecinilor nesuferiți care vă spărgeau mingea, au dispărut fie la împărțeala valorilor vieții, fie la alegerea liceului și a vieții profesionale. Cu o parte dintre ei ești prieten pe feisbuc și te miri din când în când ba că s-au căsătorit, ba că au făcut copii.
Oamenii ăia din liceu pe care îi vedeai zilnic câte 7-8 ore, cu care te-ai definit ca omuleț, cu care ai scris primele povești pentru nepoți, cu care ai trăit telenovele, fie au dispărut la facultate, fie s-au transformat în oameni care îți sunt prieteni buni acum.
Oamenii ăia care te-au rănit, indiferent ce și cât ați trăit împreună, dispar pentru că îi faci să dispară. Definitiv.
Oamenii ăia care dispar fizic în altă viață, culmea, reapar din când în când. Cu o imagine puțin romanțată, în povești, în amintiri, în pomeniri.
Oamenii ăia mulți care au trecut prin viața ta, sute sau poate mii, cu care ai interacționat la un campionat de curling sau la un workshop sau în facultate sau la un job sau la petrecerile dintr-o vară sau într-o relație de câteva luni sunt ca dinozaurii. Știi sigur că au fost și că au dispărut. Îți amintești cum arată și (aproape) nimic mai mult.
Și eu am dispărut din viața unora. Ai crede că dacă trăiești un deceniu cu un om, vei trăi o viață. Ei bine, anumite conjuncturi m-au îndepărtat de niște oameni care au fost foarte importanți într-o anumită perioadă a vieții mele – bona cu care am trăit vreo 10 ani, tatăl sau mama vitregă cu care n-am rămas la partaj.
Când mi-am dat seama de disparițiile astea, m-a îngrozit gândul că poate, sper puțin probabil, oamenii care îmi sunt foarte dragi acum, cu care sper acum că voi îmbătrâni, vor dispărea și ei. Acum, aș zice că nu au unde, însă uitându-mă la ultimele dispariții, nu mai sunt sigură de nimeni și de nimic. De nimic, adică de lecțiile pe care ar trebui să le fi învățat. A depins sau nu de mine? Aveam ce să fac altfel? Am cum să previn? Cred totuși că unii oameni pur și simplu dispar. Pe de altă parte a vieții, noroc că apar alții. Mai trainici și mai frumoși.
Pe Daiana o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
