Insuccesul e noul succes! Un dicton invizibil după care ne construim viețile ne face să ne simțim oamenii timpurilor noastre, contemporani cu firescul, cu noile profunzimi ale societății. Omul a devenit demiurg, un produs self-made capabil să facă, să desfacă și să prefacă proiecte mărețe. Conduce mari companii, construiește porturi, avioane, explorează spațiul. Se vrea puternic, se vrea călit, știe că nimic nu vine ușor, tocmai de aceea se pregătește pentru o reușită ideatică ratând adesea cel mai important proiect al vieții: familia și copiii.
În condițiile în care trăim într-o societate a renunțării, în care ne pândește la fiecare colț o ofertă mai bună- o casă mai mare, o femeie mai frumoasă, un bărbat mai puternic, într-o societate în care totul este de consum și apoi lesne de aruncat la coș precum o sticlă goală de apă, adevărata provocare este să păstrezi oamenii, nu să te debarasezi de ei. Atunci când interacționezi cu copiii, definești altfel divorțul. Cu excepția cazurilor în care acesta e chiar benefic, tind să cred că divorțul este prima și cea mai ușoară cale de a ocoli greutățile. Dincolo de toate teoriile și scuzele din lume, dincolo de promisiunile și asumarea teoretică a responsabilității, în ochii copiilor ai căror părinți au divorțat poți citi fără prea mare efort întrebarea „De ce ți-ai făcut așa ceva?”. Pentru că ei niciodată nu reproșează, cât suferă pentru incapacitatea adulților de a simți lumea în felul lor, cu adevărurile simple și valorile de care astăzi râdem. Ei știu că sunt extensii ale părinților, ale părinților părinților și ale părinților părinților părinților. În codul lor genetic sunt înscrise mesaje despre familie, pe care nu reușim să le descifrăm din cauza mesajelor publicitare care ne asaltează pe străzile orașului.
Când se strică o mașină, mergem cu ea la reparat, nu o schimbăm. Când nu ne înțelegem cu un coleg de birou, încercăm să rezolvăm conflictul, nu ne dăm demisia. Facem eforturi pentru a ne cumpăra o locuință, facem eforturi pentru a obține și păstra un anumit job, dar atât de puține lucruri pentru a păstra oamenii de lângă noi! În fond, a rezista cu cineva chiar și de dragul altcuiva este un proiect pentru care nu primești diplome, bonusuri sau măriri de salariu. Dar a cărui ratare este mai dureroasă decât orice altceva: pentru că nu ai dat greș cu ce știai să faci, ai dat greș cu ceea ce ești. Cu tine care exiști în genele viitoarei generații.
Citiţi şi
M-au numit “instabilă emoțional”
Jurnal de Arizona: Draga mea Menopauză
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
