Eu m-am săturat de minte, nu o mai suport, vreau să divorţez de ea. De mintea mea tâmpită care mă face să mă cobor mereu şi mereu, crezând că trăieşti degeaba dacă nu eşti cel mai bun la ceva. De mintea mea anxioasă care mă face să plâng de parcă ar fi dispărut toţi oamenii de pe pământ, atunci când mă gândesc că ne naştem singuri şi murim tot singuri … De mintea mea spintecătoare ce îmi provoacă scurtcircuitări de respiraţie, gândindu-mă că nu îmi cresc fiul înţelept.
De mintea mea apocaliptică ce îmi provoacă senzaţii vecine cu voma doar întrezărind ziua când o voi pierde pe mama … M-am săturat de mintea mea idioată ce îmi dă insomnii întrebându-mă cu ce voi achita mâine facturile sau care mă face să mă înverzesc de draci, comparându-mă cu femei cu două seturi bone şi bunici ce stau cu copiii, în timp ce ele îşi fac împachetări cu alge la buric.
M-am săturat de mintea mea diabolică ce îmi creionează detaliile unui viitor eşec, dându-mi la stomac nişte fierbinţeli, de zici că am băut “Arsenic şi dantelă veche” – pardon, doar arsenic. De mintea mea sucită ce mă urcă printre nori atunci când fac un “umanom”de-al meu fericit. M-am săturat de mintea mea realistă ce îmi sufocă şi cele mai timide reverii cu iz de romantism.
De mintea mea “matură” 🙁 ce îmi aduce tot timpul aminte că sunt om cu responsabilităţi şi că trebuie să mă comport în acord cu vârsta din buletin. De mintea mea computeristă ce îşi planifică din timp toate cele 20 de genuflexiuni, întinderi şi tracţiuni pe care le am de făcut acasă, strângând, aranjând, aruncând, înlocuind, aşezând. M-am săturat de mintea mea politică ce zâmbeşte tâmp, în timp ce se gândeşte “sigur îl trosnesc pe ăsta data viitoare când mă expediază fără să asculte ce am de zis”.
Minte, minte, lasă-mă!!! Să ştii că eu plec la dracu’-n praznic şi acolo n-ai cum să vii după mine că nu s-a pus încă destinaţia pe GPS. Dacă nu, dragă minte, te informez că de azi intri la dietă. Da, da, la dietă. La dietă prin înfometare.
Gata cu cartofii de anticipări, cu şunculiţa de introspecţii, gata cu croissantul de autocompătimire, cu ouăle de depresie şi cu jumările de supra-analizat. Adio spaghete de interpretări, fripturi de comparaţii, pateuri de autoironie şi fasole de lacrimi.
Îţi găteşte mama o mămăliguţă de blândeţe, un iaurţel natural de liniştire, un spanac întăritor, o tartă de zâmbete, un gulaş de sprinteneală, un piure de auto-stimă, un ceiut de pace şi linişte, o supică de încredere în tine şi nişte mucenici făţoşi de răbdare.
Deci zi, ce preferi, minte dragă, înfometare sau mâncare ca la oamenii normali acasă?
Citiţi şi
Aș fi vrut să-mi fi spus cineva
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
