Ne-am obișnuit să legăm în mod necesar educația superioară, îndeosebi masteratele și doctoratele, de carieră. Ne-am obișnuit să gândim că, dacă are o astfel de diplomă, orice femeie trebuie să își dorească un statut ocupațional în afara familiei, iar apoi să se dezvolte profesional și să avanseze. Generalizăm ca ”de la sine înțeles”, ”normal” și ”bun” acest tip de alegere feminină, fără să luăm în considerare alte alegeri posibile, care ar putea fi la fel de bune ; considerăm superior acest model și privim cu un oarecare dispreț femeia ”la cratiță și copii”. Apoi, le judecăm drept ”prea ambițioase” și ”carieriste” și le declarăm vinovate, cu sau fără circumstanțe atenuante, pe femeile angajate care acordă atenție mare carierei, în detrimentul copiilor și relației de cuplu…
Dar v-ați întrebat vreodată cum ar arăta lumea ”civilizată” dacă societatea ar funcționa astfel încât femeile să poată alege cu adevărat liber între carieră și ”cratiță și copii”?
Poate ar fi mai mulți copii născuți acolo unde îmbătrânirea populației creează îngrijorări mari pentru anii care urmează?
Poate ar fi mai mulți copii crescuți și educați sănătos?
Poate ar mai multe cupluri armonioase și mai puține divorțuri conflictuale?
Poate ar fi o sănătate mai bună pentru adulți?
Poate, o rată mai mică a criminalității?
Poate, mai multă fericire?
Poate… vă las să continuați.
”Păi, cine le împiedică acum să aleagă liber?”, pot replica malițioșii.
De foarte multe ori, partenerii – de care femeile sunt dependente statutar, economic și emoțional. Nu de puține ori părinții, care, după ce le-au socializat într-un sistem conflictual de valori (trebuie să fii gospodină de nota 10, dar să și înveți ca să devii profesionist excepțional; să reușești, adică, performanțe de Superwoman), exercită presiuni retorice sau emoționale într-o direcție sau alta: dacă nu te ocupi suficient de familie, trebuie să te ocupi, pentru că așa e normal pentru o soție bună și, mai ales, pentru o mamă bună; dacă nu câștigi suficient, trebuie să câștigi, ca să nu fii dependentă de soț și, la nevoie, să-i poți ajuta și pe ei.
Însă nu ”Cine?” îmi pare întrebarea crucială, ci ”Ce?”. Ce le împiedică pe femei să aleagă cu adevărat liber? Pe de o parte, nevoile umane fundamentale, acelea care decurg din însăși natura noastră uman-socială și pentru care avem cu toții dreptul legitim să căutăm satisfacție: nevoile de consum și plăcere materială; nevoia de securitate; nevoia de a fi apreciat(ă), respectat(ă), de a ți se recunoaște contribuția specifică la justa ei valoare; nevoia de a te dezvolta; nevoia de variație etc. Pe de altă parte, stereotipurile sociale care prescriu o alegere sau alta ca ”de la sine înțeleasă”, singura ”normală” și ”bună”. Și, înainte de toate, mecanismele economiei-pentru-profit: oricât am deplânge rata înaltă a șomajului, la care contribuie și prezența feminină pe piața muncii, ea aduce un plus de profit (cu cât crește concurența pentru obținerea și păstrarea locurilor de muncă, cu atât angajații sunt mai motivați să crească productivitatea, în timp ce salariile plătite de angajatori scad); iar în unele activități, productivitatea femeilor este, statistic vorbind, semnificativ mai bună decât a bărbaților.
Sunt sceptică în legătură cu șansele ca un scenariu în care creșterea copiilor și menajul ar fi (1) asociate cu un statut social respectat cu adevărat (altfel spus, recunoscute ca echivalente ale unei cariere de succes), (2) încurajate printr-un sistem eficace de securitate financiară pe termen lung și (3) înțelese/utilizate de femei și bărbați ca oportunități de dezvoltare personală să devină în curând realitate la nivelul societății românești.
Dar aș putea povesti despre multe femei în carne și oase, educate și independente în gândire, care ar face această alegere imediat. De exemplu, despre Lavinia (30+, doctor în muzică, în căutarea unui alt loc de muncă, în care să facă ”lucruri mai importante”) care, după câteva sesiuni în care a descoperit cum să-și organizeze mai eficient și mai plăcut munca actuală și cum să transforme relația cu fetița ei într-un adevărat program de dezvoltare personală, mi-a mărturisit : ”Sunt fericită că am o prioritate clară și știu cum să o gestionez. Nu mă mai simt frustrată că stau cu ea în detrimentul meu… Asta mi-am dorit. Să pot crește alături de copilul meu… Mă gândesc că munca mea de acum are multe avantaje, îmi lasă timp pentru copil și pentru mine”. Sau despre Sonia (20+, fiică de intelectuali, aflată în căutarea unei cariere), care începe să plângă și îmi spune ”M-ați ghicit din prima” atunci când eu întreb: ”Dacă vorbim foarte sincer, tu vrei într-adevăr o carieră sau ai prefera ca iubitul tău să te ceară de soție și să-ți ofere securitate financiară, iar tu să gătești pentru familia ta?” (gătitul e pe primul loc între lucrurile pe care le face cu plăcere). Sau despre Simona (40+, licență în științe economice, căsătorită cu un antreprenor), care a renunțat bucuroasă la locul său de muncă după nașterea celui de-al doilea copil și, pusă în situația de a gestiona un adulter al soțului, caută soluții pentru securitatea sa financiară pe termen lung luând în calcul posibilitatea reangajării doar ca alternativă ultimă-ultimă-ultimă: ”Eu muncesc – îmi spune, cu ton foarte sigur. Munca mea e foarte importantă. Eu mă ocup de educația copiilor noștri”; singura ei problemă este cum să obțină recunoașterea acestei munci la valoarea ei reală, inclusiv, în cazul unui divorț, în termeni financiari.
Sunt însă convinsă că orice femeie și orice bărbat poate transforma acest scenariu în realitate la nivel individual, cu condiția să-și descopere și să-și valorifice practic resursele personale de putere și încredere în sine, să învețe să-și gestioneze înțelept relația cu partenerul (un contract matrimonial este întotdeauna util ; nu e foarte romantic, dar romantismul e doar o parte din viața de cuplu, iar ”Paza bună trece primejdia rea”) și să învețe, de asemenea, cum să transforme experiențele de fiecare zi cu copiii – și, în general, cu membrii familiei – în oportunități de dezvoltare personală.
Succes, doamnelor și domnilor!
Pe Elisabeta o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
