Mi-a spus prietena mea bună, Alexandra, într-o zi: ”Ce bine că sunt femeie. E minunat. Ai sâni. Iar dacă mai sunt și frumoși, te-ai scos. Nu există pe pământ creatură mai frumoasă. Băi, eu sunt mândră că sunt femeie”.
Acum, faptul că avem sâni e minunat. Pentru toată lumea. Dar eu m-am mai gândit la câteva motive pentru care, nici dacă mi s-ar oferi o casă pe malul mării Mediterane ori Egee, nu aș accepta să mă fi născut altceva, decât femeie.
1. Pot purta și rochii, și pantaloni. Fericirea aia, când te privești în oglindă și rochia îți vine ca turnată. Starea de bine pe care o ai, când porți pantalonii capri, comozi, și te plimbi pe faleză, la apus. Știți despre ce vorbesc, da?
2. Pot invoca în orice moment cel puțin un motiv pentru starea nervoasă. Doar sunt la dietă, ce mama naibii!
3. Pot topi orice ghețar atunci când zâmbesc din tot sufletul.
4. Pot să dau viață. Cu toate că nu am copil și nici nu voi avea prea curând, cred că trebuie să fie minunat să simți o altă viață crescând în tine. Și să faci din pui de om, Om.
5. Pot să îmi pun picioarele pe masa de cafea și să îmi admir unghiile de la picioare, proaspăt colorate cu ojă coraille.
6. Îmi pot cumpăra flori singură.
7. Pot merge, înainte de a ieși în oraș, într-un magazin de cosmetice din Mall, ca să mă parfumez cu parfumul preferat, pe care nu îl pot cumpăra, pentru că e prea scump. Iar dacă tot sunt acolo, îmi refac și machiajul.
8. Pot strânge la sân o frunte apăsată de gânduri grele și multe.
9. Aceleași gânduri le pot transforma în zâmbet și bucurie, cu sărutări de la o tâmplă la alta.
10. Pot să mă uit și la filme porno, și la comedii romantice de doi lei și să plâng de mama focului. Doar sunt o biată femeie.
11. Pot să îmi cumpăr grămezi întregi de pantofi și la fel de multe grămezi de poșete, invocând nebunia de a fi femeie.
12. Pot să trec mult mai ușor peste drame, cu o simplă vizită la coafor.
13. Pot să dau drumul la muzică sâmbătă dimineața, să dau cu aspiratorul, să fumez și să cânt din toți rărunchii, iar din când în când să amestec în tocăniță. Toate în același timp.
14. Pot să nu dau prioritate de dreapta, mai ales pentru că sunt blondă, să implor apoi iertare din priviri, și să fiu absolvită de orice vină în felul ăsta. Chiar și de cele pe care nu le am.
15. Pot să frământ cozonaci cu mama de Crăciun, în timp ce îi dau sfaturi amoroase fratelui meu mai mic.
16. Am al șaselea simț.
17. Pot să stau o oră în fața dulapului, neștiind cu ce mă îmbrac la întâlnire, deși e ticsit, să mă plâng că nu am destule haine, iar asta să fie minunat, pentru că se numește cochetărie.
18. Pot sta în brațele tatălui meu, cu capul rezemat de pieptul lui și să îi ascult inima. Și să mă simt cea mai frumoasă femeie din lume, când el îmi spune: ”Tu ești prințesa mea”.
19. Îmi pot enerva iubitul până la paroxism, cu tăcerile mele îmbufnate, fără niciun motiv. Și tot eu îl pot face să se simtă cel mai iubit bărbat, doar privindu-l adânc în ochi și spunându-i că îl iubesc nespus.
20. Pot duce pe umeri o mie de probleme și greutăți, iar seara să mă lepăd de toate, în timp ce fac duș și mă bucur de masca din zaț de cafea, ou și ulei de măsline.
21. Pot să iau în mâini fața celei mai bune prietene și să îi sărut lacrimile. Apoi să adormim îmbrățișate, în timp ce eu o leagăn.
22. Pot petrece ajunul Crăciunului trebăluind de dimineața până noaptea târziu: de la frământat de cozonaci, până la aranjat bradului în ghiveci. Și, oricât de obosită aș fi la sfârșitul zilei, să fi fost cea mai frumoasă zi din an.
23. Pot alerga înnebunită, zile întregi, prin toate magazinele din oraș ca să găsesc cadoul perfect pentru cei dragi. Unul care să dureze, în timp, să le bucure sufletul și să fie folositor.
24. Pot să cuceresc un bărbat doar cu o fâlfâire de gene. Pentru că am cel mai bun rimel, bineînțeles.
25. Pot purta portjartieră și pălărie cu boruri mari.
26. Pot purta tocuri cui.
27. Pot să mă entuziasmez atunci când primesc o cutie cu ciocolată, ca și când aș fi primit un colier de perle.
28. Pot tot ce cred că pot.
Și, pe această cale, vreau să mulțumesc părinților mei și tuturor celor care au participat la crearea mea. Nu puteau face o alegere mai bună. Vă mulțumesc pentru că m-ați făcut femeie!
Pe Ioana o găsiți și aici.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.