Îți spune mama. Iubirea, clar, indiscutabil și indubitabil trece prin stomac și trebuie întreținută cu ieșiri, concerte, filme la cinema, piese de teatru, seri dansante. La fel și liniștea în casă. Păi cum, mamă? Cum i-ar sta bărbatului să fie întreținut de tine? Ăla e bărbat? Iar tu, mamă, ai făcut școală și uite că ai un serviciu bun. Un venit decent. Îți permiți să plătești chiria, să mai mergi într-un concediu, să ieși, să îți cumperi parfum bun. Unu, nu mai multe, dar de calitate. Să îți iei haine frumoase, pantofi și poșete din piele. Cum ți-ar sta lângă un răpciugos? Lângă unul vai și amar de capul lui? Mamă, lasă prostiile ăstea zaharisite că aspectul nu contează. Ba contează. Imaginea contează. Nu e vorba despre frumusețe. Nici vorbă. Că uite, nici tac-tu nu-i vreo minunăție. Vorba din bătrâni, un pic mai frumos ca dracu’. Dar când l-ai văzut tu cu haine lălâi, murdare ori puțind? Vezi? Despre asta vorbește mama. Îngrijit. Apă și săpun, detergent și un strop de balsam.
Nu, mamă. Să nu iei un boschetar. Nici unul care trage de pe o zi pe alta ca să pună și el de-o felie de pâine pe masă. Ce fel de bărbat e ăla care până la vârsta maturității nu a reușit să se aranjeze cât de cât? Nu trebuie să aibă case, proprietăți și mașini bengoase, mamă. Nici gând. Că nu te vrea mama nevastă de nabab. Te vrea iubită. Bine, dacă ar fi nabab îndrăgostit de tine, cu atât mai bine. Că știe mama ce a crescut acasă. Tu ești independentă. Ai nevoie să știi că ăia din cont sunt bănuții tăi. Că te trezești dimineața și te duci la muncă. Că faci ceva cu viața ta. Nu ești lepră, mamă. Nici parazit. Ești fată muncitoare, cu capul pe umeri, capabilă să își plătească singură și facturile, și plăcerile. Mici și mari. Cum or fi. Îl vrea mama om cu un rost pe pământul ăsta. Care vrea și trăiește o viață decentă. Își permite să își cumpere cărți, să viziteze lumea, să meargă la teatru. Iar astea costă, mamă. Ia imaginează-ți, mămică, unu’ care n-are una de un leu în buzunar, ajunge acasă, ponosit ca vai de lume, încruntat și supărat pe viața asta nedreaptă. La început îl pupi și îi spui că totul trece. Dar, după un timp, te saturi.
Să știi, mamă, că ofurile sunt mult mai ușor de tratat pe malul mării, cu un pahar de vin alb în mână ori în creștetul munților, de se prăvale pădurea pe tine. Sau chiar și în bucătărie, la masă, dar să miroasă a mâncare bună, din cuptor sau de la restaurantul vostru preferat. Când nu ți-e foame, gândurile sunt mai clare. Deciziile mai ușor de luat. Și apoi îți mai spune mama ceva. Dacă vei câștiga mai mult decât bărbatul tău, el se va simți inferior. Iar asta îi va naște frustrări, care vor duce la scandaluri, întâi nerostite, după care se lasă cu izbituri de uși și farfurii și inimi sparte de podea. Iar în final cu despărțiri. Sau compromisuri prea mari ca să mai rămână loc și de fericire în viața voastră. Să nu mă înțelegi greșit. Dacă te-o lovi strechea și mori după unu’ sărac, niciun bai. Să te iubească. Să fie cinstit, bun, blând, integru, cu principii și valori. Atât. Dar un bărbat care te iubește niciodată nu te va ține în mizerie. Niciodată nu te va lăsa să tragi în jug ca să îi aduci lui bere pe masă. Va vrea să te menajeze, să îți facă surprize, să îți aducă flori, să îți cumpere perechea aia de pantofi la care râvnești. Și va face tot, dar absolut tot ca tu să fii liniștită, fericită și iubitoare, în casă caldă și frumoasă.
Iubirea în mizerie e de filme, cărți și piese de teatru, mamă. Aici, la noi, în lumea reală, e cu facturi, haine, mâncare de plătit. Știi bine și tu. Cum ieși din casă, cum bagi mâna în buzunar. Și parcă mersul îți e mai săltăreț când dai, acolo, de niște bănuți. Nu te vreau îngropată în datorii, gânduri despre ce pui pe masă a doua zi și nici nu vreau să vezi lumea asta de pe canapea, din fața televizorului. Ci să transmiți direct de la fața locului. Trebuie să strângeți un pic cureaua pentru asta? Foarte bine. Doar ești obișnuită. Te-a crescut mama bine. Știi foarte clar ce vrei și muncești pentru asta. Așa îl vreau și pe el. Și știi bine că te iubesc ca pe ochii din cap și niciodată nu te-aș învăța de rău. De acum ești mare. Faci tot ce te taie capul. Dar eu am datoria de a-ți spune. Și acum, dacă simți că asta vrei să faci, dă-i mâna și mergi cu el. Că așa-i normal. Iar eu vă aștept acasă, de Crăciun, cu sarmale, cozonac frământat trei ore și fără brad. Pe ăla îl faceți voi.
Pe Ioana o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
